Ieri la Chișinău, Marcel Ciolacu, om politic mai potolit de felul său, a declarat că ”toți decidenții de la București și eu personal nu vom avea liniște până când trupul acestei țări (Moldova, n.m.) nu se va vindeca definitiv de boala rusească!” (stiripesurse) Ciolacu și-a organizat vizita la frații noștri de peste Prut ca să marcheze în mod solemn aniversarea a 105 ani de la decizia de unire a Moldovei cu România, deci ar fi fost logic ca el să menționeze eventualele eforturi de reunire a celor două țări, și totodată să denunțe teroarea istorică a sovietismului, ce-a fost responsabil de ororile petrecute în spațiul nostru după cel de-al doilea Război Mondial, inclusiv smulgerea Basarabiei din trupul țării. În loc de asta el a vorbit despre boala rusească de care suferă Moldova, fără s-o descrie, știind însă că o mare parte a moldovenilor (probabil majoritatea azi, dacă citim bine sondajele de opinie!) sunt rusofili sau rusofoni. Cu totul altceva era dacă Ciolacu emitea despre perspectiva prosperității prin reunire, blamând spiritul totalitar de tip sovietic, pentru că prin ceea ce a spus în mod sigur n-a reușit decât să devină antipatic pentru mulți moldoveni sau, în cel mai bun caz, să nu fie priceput. Ciolacu e un tip inteligent, deci în mod sigur a executat o operațiune de propagandă comandată.

Tot ieri, prin studiourile televiziunilor a început brusc să se discute despre ”rusificarea României”, iar cei ce emiteau se scremeau ca să găsească argumente pentru susținerea absurdă. Cum adică să fie România rusificată și cum să se fi petrecut o asemenea oroare în mod intempestiv?! Așadar, vorbim tot despre o operațiune de propagandă, dar cui din România să folosească o asemenea aberație în plin război instalat între blocul NATO și Rusia? Așa-ceva ne-ar transforma brusc într-o mare vulnerabilitate pe frontul euroatlantic, chiar la frontiera confruntării.

Anatol Șalaru, un fost ministru moldovean al apărării, tip mediocru pe care l-am cunoscut în urmă cu 13 ani, l-a acuzat tot ieri pe George Simion, liderul de facto al opoziției parlamentare de la noi, c-ar fi agent rus, fără să prezinte însă nici o dovadă, ci doar să evoce niște întâlniri vechi ale lui Simion cu consultanți politici proruși de la Chișinău, despre care știe de la serviciile secrete ucrainene. Degeaba a mai argumentat șeful AUR că nici nu-i cunoaște pe respectivii consultanți și nici nu s-a întâlnit vreodată cu ei, răul a fost făcut prin simpla dezbatere a zicerii moldoveanului, deloc întâmplător la Antena3-CNN. Simion are păcate pe care le-am criticat chiar eu în mod constant, dar pentru mine e limpede că e patriot, în nici un caz n-are nici o treabă cu rușii, pe care i-a criticat dur de-a lungul activității sale civice de tip unionist, și a făcut acest lucru inclusiv la Chișinău, fapt care i-a adus sancțiuni serioase din partea foștilor lideri proruși ai Moldovei. Deci vorbim tot despre o acțiune propagandistică ce face mult rău României, de această dată comandată din spațiul de peste Prut.

În discuția de ieri de la GOLD FM cu Robert Turcescu, acesta a făcut o dezvăluire senzațională, explicând mecanismul prin care se organizează manipularea în presa și politica din România. Conform lui Turcescu, ce are o activitate de moderator radio-tv de peste 25 de ani, există niște indivizi care sunt desemnați de către ofițeri aparținând serviciilor secrete străine sau românești, care indică direcția și conținutul manipulării. Acești indivizi sunt denumiți RELEE (”aparate sau dispozitive care realizează anumite comenzi, atunci când variază o mărime caracteristică a sistemului tehnic la care sunt conectate”, conform DEX), pot fi moderatori radio-tv, editorialiști, redactori-șefi, producători, politicieni, etc., iar rolul lor este să disemineze în mod operativ mesajele desemnate, astfel încât toată rețeaua de acoperiți/agenți de influență din politică și mass-media să poată prelua și emite, fără a mai fi nevoie să fie contactați pentru asta de către ofițerul de legătură desemnat fiecăruia (deci ”la jgheab”, cum zice Ion Cristoiu). O adevărată bombă după părerea mea, mai ales că vine de la Robert Turcescu, ce-a avut ocazia să observe fenomenul în mod nemijlocit, prin analizarea politicienilor și jurnaliștilor prezenți în dezbaterile sale.

Operațiunea de ieri executată pe axa București-Chișinău poate fi pricepută așadar în baza dezvăluirii lui Turcescu, iar inițiatorii îi putem identifica la nivelul noii comunități de informații americano-româno-moldovene, formatată în ultima perioadă. Mai rămâne doar să ghicim RELEUL ce-a emis ieri înspre ”buna orientare” a celor pomeniți în acest articol de analiză.

Cozmin Gușă

Citește și: Cine vrea să construiască liceul din Borhanci

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.