Fostul polițist Sever Legian a obținut aprobările necesare de la Primăria cluj Napoca pentru a protesta în fața Curții de Apel Cluj. El reclamă faptul că judecătorii refuză dialogul pentru a i se rezolva problemele pe care le are în justiția clujeană.
”Procurorii nu vor să mă audieze în legătură cu problemele pe care le am din cauza IPJ Cluj. Am două dosare în care incriminez ofițeri de poliție de la IPJ Cluj că nu și-au făcut treaba. Nici de la tribunal și nici de la curtea de apel, nici un procuror nu este interesat să audă ce am de spus despre modul în care lucrează polițiștii. Dacă nu mă audiază, rămânem la statiul de minciună! Am făcut o grămadă de sesizări, inclusiv la Președintele României. Administrația Prezidențială a recomandat să fiu primit în audiență, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Am o portavoce de se aude de la Curtea de Apel până în Mănăștur. O să pun convorbirile cu operatoarea de la 112 să audă toată lumea cum își face poliția clujeană treaba”, a declarat Sever Legian
În toamna trecută, fostul polițist clujean a sunat la 112 pentru a chema un echipaj de poliție în speranța că hoții care i-au tăiat o livadă vor putea fi prinși. Convorbirile dintre păgubit și dispecerul de la 112 arată gradul de operativitate al acestui serviciu.
”Am fost 27 de ani polițist și am prins foarte mulți hoți. Dar când am avut eu nevoie dispecera a refuzat categoric să-mi trimită un echipaj de poliție. In data de 05.09.2020,m-am dus la terenul meu situat in Cluj- Napoca unde am găsit pe teren 2 rromi care mi-au încărcat toate lemnele groase rezultate din tăierea a peste 100 de meri in vastă de peste 50 -60 de ani. Am sunat la 112 solicitand un echipaj de poliție, comunicandu-i dispecerei că am fost polițist. Dupa aproximativ 20 de minute duba cu cei 2 rromi s-a pus în mișcare iar eu am inceput urmărirea lor. Am sunat la 112 comunicând că aceștia s-au pus în mișcare iar eu îi urmăresc și că încă nu a venit nici un echipaj dar dispecera mi-a închis telefonul. Am sunat din nou să comunic unde suntem și să ii solicit sa trimită, un echipaj sa ii oprească dar dispecera mi-a închis telefonul in nas. Am sunat din nou să comunic unde suntem solicitand din nou un echipaj dar dispecera m-a amenințat că la sosirea echipajului la mine le va solicita să mă sancționeze că am ținut telefonul de 112 ocupat, inchizandu-mi din nou telefonul. Am mai sunat de 2 sau 3 ori după care am ieșit din municipiul Cluj Napoca spre Florești. Am sunat la Secția 4 să mă ajute dar nici un ajutor. Am sunat la Secția Florești unde echipajul era la un eveniment la Piata Auto dar mi -au comunicat că după ce termină acolo vor veni la mine. Am ținut legătura cu echipajul din Florești urmărind duba până în țigănimea din Florești. I-am urmări din depărtare. Dupa aproximativ 15 minute a venit echipajul din Florești care a luat măsuri. Dosarul de furt s-a înregistrat în data de 06.10.2020, după 31 de zile că sa de șteargă toate înregistrările. Dispecera pentru că nu și-a îndeplinit atribuțiile de servici și nu respectat procedurile in aceasta situație a fost cercetată disciplinar dar nu a fost găsită vinovată”, povestește polițistul clujean.
Înregistrările audio cu apelurile făcute de clujean la 112 pot fi ascultate AICI
”In data de 05.09.2020,m-am deplasat împreună cu sotia mea Mărginean Simona,la terenul pe care îl dețin, în Municipiul Cluj-Napoca,pe str. Mediaș f.n.,pentru a tăia ultimii meri pe care îi mai aveam de tăiat în urma defrișării.Am ajuns la teren la ora 12.43,dar surpriza a fost mare deoarece pe teren era o dubă alba și doi rromi care îmi încărcau lemnele groase rezultate din tăierea a peste 100 de meri în vârstă de aproximativ 70 de ani.La ora 12.45,am sunat la 112,pentru a solicita sprijinul organelor de poliție.I-am comunicat dispecerei numele și prenumele meu,nr.de telefon și am rugat-o să mă ajute că și eu am fost polițist. La ora 12.56,cei doi rromi s-au pus cu duba în mișcare iar eu am inceput urmărirea lor.La ora 12.57,am sunat din nou la 112,să comunic că duba cu cei doi rromi s-a pus în mișcare iar eu sunt nevoit să îi urmaresc deoarece echipajul de poliție nu a venit iar dispecera in loc sa mă ajute,mi-a vorbit pe un ton superior reușind să mă facă să-mi ies din fire pentru un moment și am injurat.Am sunat din nou la 112,la ora 13.01,să comunic din nou locul unde am ajuns ca sa poată dirija acel echipaj care nu mai venea și nici nu a luat legătura cu mine.La ora13.03 am sunat din nou la 112, solicitandu-i dispecerei sa trimită un alt echipaj de poliție pentru că nu a luat nimeni legătura cu mine, dar aceasta a refuzat categoric închizând telefonul.La ora 13.08,am sunat din nou la 112,să comunic locul unde am ajuns și direcția de deplasare solicitand din nou un echipaj de poliție să oprească duba celor doi rromi deoarece nu luase nimeni legătura cu mine dar dispecera m-a amenintat că în momentul în care vor ajunge colegii la mine, le va solicita acestora să mă sanctioneze lucru care nu s-a întâmplat deoarece colegi dispecerei nu au venit în veci..La ora 13.10,am sunat ultima dată la 112, deoarece duba celor doi rromi ajunsese la Cora și semnaliza spre Comuna Florești,dar dispecera nu a mai vrut să stea de vorbă cu mine.Vazand tot ce mi s-a întâmplat,am incercat sa i-au legătura cu echipajul de politie de la Secția 6 Poliție Rurală Florești,pentru a le cere ajutorul dar nu am putut suna de pe telefonul meu mobil deoarece nu se forma numărul.I-am dictat numărul de telefon soției mele pentru a suna la echipajul de la Secția 6 Poliție Rurală Florești, pentru a le solicită ajutorul.Am luat legătura cu echipajul de politie de la Secția 6 Poliție Rurală Florești,format din agentul șef de poliție Salem Eduard Suheil și Mureșan Andrei pentru a le cere sprijinul în prindere celor doi hoți care îmi furase lemnele.
Agentul șef adjunct de poliție Salem Eduard Suheil,mi-a comunicat faptul că nu poate să intervină în acel moment deoarece sunt la un eveniment,in Târgul de Mașini.Atunci i-am solicitat să-mi de-a numărul de telefon de la Secția 4 Poliție, să-i rog să mă ajute, fiind cea mai apropiată Secție de Poliție.Cand am trecut pe langa Brico Depot in timp ce introduceam în telefonul meu mobil nr.de telefon de la Secția 4 Poliție,am fost apelat de un număr de telefon necunoscut dar eu am continuat să sun la Secția 4 Poliție, sa le cer ajutorul. In timp ce vorbeam cu dispecerul de la Secția 4 Poliție,m-a sunat un număr de telefon xxxxx.I-am cerut dispecerului de la Secția 4 Poliție, ajutorul dar acesta mi-a comunicat că dacă am ajuns la Metro și am intrat în comuna Florești să le cer sprijin celor de la Secția 6 Politie Rurală Florești,că el chiar daca are patrula la sediul Secției nu o poate trimite în Florești.Dupa ce am închis telefonul cu Secția 4 Poliție,am sunat la numărul de telefon xxxx,la care mi-a răspuns agentul de poliție Hotea Radu,care ma întrebat unde suntem că el este pe strada Maramureșului.Eu i-am răspuns că sunt în Florești acuma am trecut de sensul giratoriu de la reprezentanta B.M.W.dupa care a închis telefonul.Mai aveam o singura variantă să-i urmăresc pe rromi până la destinație.Am sunat din nou la agentul-sef adjunct Salem Eduard Suheil sa-i cer din nou ajutorul.Acesta mi-a comunicat să-i urmăresc în continuare că după ce termină evenimentul vine și mă ajute. Lucru care l-am și făcut am urmărit duba cu cei doi rromi până în zona unde locuiesc rromii din Florești,unde i-am supravegheat până ce a venit echipajul de la Secția 6 Poliție Rurală Florești.Dupa ce s-au oprit la destinatie am comunicat echipajului de la Secția 6 Poliție Rurală Florești, locul unde s-au oprit rromii cu duba. După aproximativ 10 minute a venit echipajul i-au legitimat pe cei doi rromi după care i-au condus la Secția 6 de Poliție Rurală Florești.Atunci eu împreună cu soția mea ne-am întors la teren sa vedem daca au mai rămas ceva lemne.In timp ce ne deplasam din comuna Florești spre Cluj-Napoca,ne-a sunat agentul-sef adjunct de poliție Salem Eduard Suheil,să mă întrebe dacă să-mi trimită hoții sa aducă lemnele înapoi s-au să le descarce in curtea Secție de Poliție.Eu i-am comunicat sa nu îi trimită și să descarce lemnele in curtea Secție.Mentionez că toate convorbirile purtate cu echipajul de politie de la Secția 6 Poliție Rurală Florești,au fost purtate de pe telefonul sotiei care are nr.de telefon xxxx. Când am ajuns la teren am constatat că toate lemnele groase erau furate și rămăsese doar crengile subțiri iar rromi mai făcuseră înainte cel puțin două transporturi.De la teren am plecat la sediul provizoriu al IPJ Cluj de pe Calea Turzii,pentru a sta de vorba cu ofițerul de serviciu pe Inspectorat din acea zi și să-i comunic cele întâmplate.La sediul IPJ Cluj,am luat legătura cu agentul de la poartă care mi-a comunicat că ofițer de serviciu este Comisarul Șef de Poliție Tarța…….Agentul la rugămintea mea a luat legătura cu Comisarul Șef de Poliție Tarța …… căruia i-a comunicat că îl caută un fost polițist și că dorește să stea de vorbă cu el.Comisarul Sef de Poliție Tarța …..i-a comunicat sa îmi transmită sa merg la intrarea in curte I.P.J. de la Municipiu.M-am deplasat împreună cu sotia mea la intrarea in curtea IPJ de pe str. Decebal, unde după aproximativ 5-6 minute a venit și Comisarul Șef de Poliție Tarța …..căruia i-am comunicat cele întâmplate.Faptul că dispecerelor au refuzat să-mi trimită un alt echipaj de de poliție să intervină.Faptul că cel care a fost trimis la eveniment m-a sunat după 30 de minute de la primul apel pe care îl făcusem la 112 și nu a mai venit la eveniment in veci.Am fost nevoit să mă descurc pe cont propriu sa apelez echipajul de politie de la Secția 6 Poliție Rurală Florești care au venit la un moment dat și au luat cei doi rromii, pe care i-au condus la sediul Secției 6 Poliție Rurală Florești unde i-au sancționat și au confiscat lemnele dar nu au făcut actele premergătoare la infracțiunea de furt și nu au anunțat echipa de cercetare la fața locului. După ce i-am comunicat toate aceste lucruri,nu am primit nici un răspuns de la Comisarul Șef de Poliție Tarța….. M-am dus înapoi la Secția 6 Poliție Rurală Florești,să văd câte lemne au descărcat in curtea Secției.
După ce am plecat de la Secția 6 Poliție Rurală Florești, am sunat la Secția 1 Politie la numărul de telefon 0264505287,pentru a întreba de ce nu a venit echipajul de poliție la evenimentul sesizat de mine.M-am deplasat la Secția 1 Poliție,unde dispecer de serviciu era Agentul-Sef Principal de poliție Asztalos Arpad Jeno,pe care l-am întrebat de ce nu a venit echipajul de poliție la sesizarea mea pe str. Mediaș. Acesta mi-a comunicat faptul că evenimentul la primit la ora 12.51,și a trimis la eveniment un echipaj de la Secția 2 Poliție,deoarece echipajul de la Secția 1,audia persoane la sediul Secției. In data de 02.12.2020, pentru că am înjurat la telefon in data de 05.09.2020 am fost sancționat de un anume Comisar Șef de Poliție Miron Calin, pe care nu îl cunosc, cu suma de 200 lei.Aceast lucru se întâmpla exact in ziua in care am inceput protestele în fața I.P.J.Cluj. Ulterior în ordonanța de clasare a dosarului penal nr.326/P/2020, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj,am aflat numele celor trei dispecere,cu care am purtat convorbirile telefonice și care nu l-au dirijat la timp pe agentul de poliție Hotea Radu, acesta după 25 de minute s-a dus la terenul meu de pe str. Mediaș iar când am vorbit cu el la telefon coborâse două străzi pe str.Maramuresului fiind în acel moment la 13-14 km de locul undea mă aflam eu in com. Florești.Cele trei dispecere se numesc:Crăciun Lavinia,Szilagyi Cecilia și Babos Carmen.
In anul 2011,am participat la o adunare generală a liderilor de sindicat in localitatea Predeal,eu fiind atunci vicepreședinte de sindicat SNAP iar Babos Carmen era secretara.La întoarcerea de la Predeal între mine și Babos Carmen au apărut unele neînțelegeri in urma unor discuții.Arat faptul că duminică seara ne-am întors de la Predeal la Cluj-Napoca iar luni dimineață mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte al sindicatului.
In data de 05.09.2020,dispecera Babos Carmen a prins momentul oportun să se răzbune, lucru care la și făcut, refuzând să-mi trimită echipaj de politie,deși am trecut pe la 4 secții de poliție.Cele trei dispecere nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și nici procedurile care trebuiesc respectate în acele situații.
La rromi merge poliția chiar dacă nu sunt plătitori de taxe și impozite. La interlopi merge poliția și îi apără zile și nopți sa nu se omoare între ei chiar dacă aceștia nu plătesc taxe și impozite.
La mine că am fost polițist și sunt plătitor de taxe și impozite nu a venit politia,a trebuit să mă descurc pe cont propriu. -Agentul de poliție Hotea Radu,pentru faptul că nu m-a sunat in cel mai scurt timp fiind vorba de 2 hoți pe care nu ai cum să-i ții pe loc o jumătate de oră. El a sunat cu număr necunoscut după 25 de minute. Agentul de poliție Hotea Radu nu a venit la evenimentul pe care îl primise in veci.
Dispecerele se fac vinovate pentru faptul că nu i-au comunicat agentului de poliție Hotea Radu,faptul că hoții nu mai sunt pe str. Mediaș,facandu-l pe acesta sa meargă după 25 de minute pe str. Mediaș,nu în Grigorescu sau la intrarea in Florești unde eram eu și duba celor doi hoti pe care o urmăream.
Agentul de poliție Hotea Radu nu a sunat și nu a venit repede la eveniment știind că pe hoți oamenii nu-i pot tine pe loc,acestea pleacă până vine politia și polițistul nu trebuie sa mai întocmească actele premergătoare infracțiunii de furt. Ulterior merge cetățeanul depune plângere la Secția de Poliție de care aparține iar răspunsul in 99% din cazuri este că autorii nu au putut fi depistati deoarece aveau numere false la mașină.
Daca agentul de poliție Hotea Radu m-ar fi sunat după ce a primit evenimentul eu nu eram nevoit sa sun de încă 6 ori la 112,dar când nu vrei să-ți faci datoria așa se întâmplă.In cazul meu nimeni nu și-a făcut datoria dar nimeni nu e vinovat. Pentru rezolvarea corectă și rapidă a situației și pentru faptul că polițiștii se audiază unul pe celălalt acoperidu-se prin tot felul de minciuni. Doresc să se solicite la Orange Romania convorbirile telefonice efectuate și primite de pe și pe telefonul sotiei mele cu echipajul de la Secția 6 Poliție Rurală Florești, care auavut loc în data de 05.09.2020 de pe nr.xxxx,în intervalul orar 13.00 și 14.30.
Doresc sa solicitați înregistrările convorbirilor telefonice efectuate și primite pe telefonul de serviciu xxxxx,de la Secția 6 Poliție Rurală Florești în intervalul orar 13.00 și 14.30, și veți avea surpriza că dispecerelor au mințit în declarații sustinand că ele au sunat la Secția 6 Poliție Rurală Florești și nu au dat evenimentul meu echipajului de poliție de la Secția 6 Poliție Rurală Florești, deoarece dacă îl dădeau,eu eram sancționat de aceștia așa cum m-am amenințat acea dispecera.Daca ar fi dat evenimentul la Secția 6 Poliție Rurală Florești,acel echipaj trebuia să facă acte premergătoare infracțiunii de furt și trebuia să meargă la fata locului echipa de cercetare. Dar daca nu au făcut acest lucru echipajul de la Secția 6 Poliție Rurală Florești a făcut ce au vrut la sesizarea mea. Dispecerele mint cu nerușinare și sunt acoperite de ofițerii de la Control Intern.
Solicit audierea soției mele in calitate de martor. Are domiciliul stabil in Municipiul Cluj-Napoca,str.xxxxx, cu resedinta in com.Floresti, str.xxx.
Solicit audierea și a celor 2 agenți de poliție din cadrul Secție 6 Poliție Rurală Florești care m-au ajutat în rezolvarea problemei și care pentru că și-au făcut treabă de mântuială dosarul de furt s-au înregistrat abia in data de 01.10.20”, arată petiția lui Sever Legian.
Severe,știi că asta-i mizeria din Ipj Cluj. Doar ai lucrat o viață în sistemul ăsta mafiot. Miron Călin,ofițer la control intern,te-a amendat pe tine pentru că ai înjurat. Dar nu s-a atins de-un fir de păr de-a interlopului-polițist Crișan Andrei. Tu ești sancționat,corect, pentru injurii dar infractorul profesează, bine-merci.Tot ceea ce afirmi este perfect adevărat. De aceea ești blamat și ostracizat. Mafia din Ipj Cluj este la nivel stratosferic. Oare reprezentantul guvernului în teritoriu nu se poate sesiza și implica? Noi,polițiștii și jandarmii onești, suntem alături de tine,ne-am săturat de bandiții care ne conduc, ne-am săturat de pile,de cunoștințe, de amante,de trântori. Iartă-ne că suntem tăcuți,lași și că nu putem fi ca tine. Dar nu avem altă soluție. Dacă ieșim să te susținem,bandiții care ne conduc o să ne dea afară și vom rămâne fără resurse pentru a ne susține familiile. Iartă-ne,Severe.
Mare prost ești nu gluma … ești genul de om tare in spatele tastaturii … mare barbat
Astia sunt politisti +profesionisti + din ziua de azi ! Poti sa tot reclami ca vin dupa ce hotii au plecat si au disparut cu bunurile furate.Rusineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !!!!
Predestinare sau altceva…Succes,dle LEGIAN si pe deasupra …SEVER ! Noi muritorii de rand ce sa mai spunem ? Ne-ar trebui o porta-voce mai puternica,ne-au ramas doar rugaciunile.