În pofida diligențelor făcute de primarul Emil Boc pentru a atrage la Cluj Napoca semifinala Fed Cup la Cluj Napoca, meciul de tenis se va juca în Franța.

Competiția se va desfășura în Sala Kindarena din Rouen, în weekend-ul 20-21 aprilie 2019, pe zgură, a anunțat, astăzi, forul de specialitate al din Hexagon. Sala este ultra-modernă, are o capacitate de 5.234 de locuri şi oferă toate facilităţile. Poate găzdui, pe lângă tenis, meciuri de baschet, volei sau handbal.

Deși regulamentul prevede ca România să joace următoarele două meciuri (semifinale și finală) în deplasare, George Cosac, președintele FRT, a încercat să mute duelul cu Franța la Cluj-Napoca. „Am ştiut de la început că echipa noastră va juca toate meciurile în deplasare. M-am uitat pe lista cu potenţialii adversari şi cu toţi am fi jucat pe terenul adversarilor. Noi am trimis de ieri un fax, când ne întorceam de la Ostrava, în care ne-am declarat disponibilitatea să organizăm semifinala.
Ideea este că în acel weekend este Paştele catolic şi ei ştiu faptul că sunt vacanţe, oamenii pleacă … Aşa că ar exista o mică şansă pe care noi încercăm să o speculăm”, a afirmat George Cosac, preşedintele FRT la Digi Sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.