Conform unor informaţii apărute în presa locală, municipalitatea clujeană se va “împăca” cu societatea CFO Integrator, firma care trebuie să pozeze cablurile de telecomunicaţii într-o reţea de canale subterane. Conform declaraţiilor oficiale, Emil Boc şi Valentin Nica, reprezentantul firmei CFO Integrator, vor renunţa la procesul prin care societatea cere primăriei clujene despăgubiri de peste 200 de milioane de euro. Însă, conform altor surse, “împăcarea” vine ca urmare a faptului că Asociaţia Naţională a Furnizorilor de Servicii de acces la internet, ANISP, a transmis Comisiei Europene o plângere în care acuză de monopol firmele din România care administrează reţelele subterane de transmisii de date.
În urmă cu câţiva ani, municipalitatea clujeană a semnat un contract cu societatea clujeană CFO Integrator prin care firma se obliga să realizeze o reţea de canale subterane în care să pozeze cablurile de transmisie de date care sunt acum atârnate pe stâlpii din oraş. Conform contractului, firma trebuia să plătească municipalităţii clujene o redevenţă de 1% din ceea ce încasa de la operatorii de date. Însă, pentru că prea puţini operatori au dorit să apeleze să apeleze la serviciile Duct City, SC CFO Integrator a sistat lucrările şi a dat Primăria Cluj Napoca în judecată pentru că, în opinia reprezentanţilor companiei, municipalitatea nu s-a achitat de obligaţiile contractuale. Conform lor, primăria ar fi trebuit să îi oblige pe operatori să se conecteze la reţeaua privată Duct City.
Însă, brusc, atât reprezentantul CFO Integrator, Valentin Nica, cât şi edilul Emil Boc, au anunţat pentru ziuadecluj.ro că intenţionează să renunţe la proces, dând impresia că litigiul a fost o toană a reprezentanţilor CFO Integrator.
„Am făcut o propunere de soluţionare a problemei domnului primar, care ar urma să o supună aprobării Consiliului Local (CL). Renunţăm la proces. Ideea este să ajungem la o înţelegere pe cale amiabilă, fiindcă pe calea instanţei nu câştigă nimeni, nici oraşul care vrea să se pregătească să devină Capitală Culturală Europeană. Noi continuăm investiţia, iar primăria îţi face datoria în cadrul acestui proiect”, a explicat Valentin Nica, asociat în CFO. Primarul Emil Boc a declarat, pentru sursa citată, că insistă prin toate mijloacele legale posibile pentru ca proiectul reţelei subterane care să preia cablurile de pe stâlpii din oraş să meargă mai departe. „Proiectul nu este oprit. Eu am preluat un conflict juridic în derulare. Dacă există o posibilitate legală pentru deblocarea situaţiei, sunt susţinătorul acesteia. Am primit o propunere de la partenerul nostru în acest proiect, este analizată de serviciile de specialitate a primăriei în această săptămână pentru a se stabili dacă este legal posibilă. La începutul lunii mai vom avea o soluţie. Oricum, noi avem pregătite peste 60 de străzi pe care vrem să le predăm CFO pentru ca proiectul să meargă mai departe”, a afirmat Boc.
Înţelegere de nevoie
Înţelegerea între edil şi oficialii companiei coincid cu o plângere făcută de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor (ANISP), Mihai Bătrîneanu, către Comisia Europeană, în care acuză de monopol companiile din România care gestionează reţele de transmisie de date la care toţi operatorii sunt obligaţi să se aboneze. De asemenea, liderul ANISP îi acuză şi pe reprezentanţii autorităţilor care ar fi putut lua o poziţie în aceste cazuri.
Şeful ANISP a declarat că, prin liberalizarea pieţei telecom, România a devenit una dintre ţările cu cele mai joase tarife la serviciile de telecomunicaţii, iar calitatea şi viteza de acces la Internet este superioară multor ţări dezvoltate din Europa. „Aşa se întâmplă în Romania când un domeniu ajunge în top, trebuie să apară cineva să demoleze”, a afirmat şeful ANISP. Potrivit lui Bătrîneanu, ANISP a sesizat aceste nereguli la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). „În cazul în care decizia ANCOM nu va respecta legea şi ne vom considera nedreptăţi, ne vom adresa justiţiei şi Consiliului Concurenţei. De asemenea, în luna aprilie ne vom întâlni cu Neelie Kroes, vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisarul european pentru Agenda Digitală. De asemenea, competiţia este afectată grav, pe de o parte din cauza monopolului, care a impus taxe abuzive, iar pe de altă parte din cauza politicilor comerciale aplicate diferenţiat operatorilor”, a mai adăugat Bătrîneanu.
“Primarii” DuctCity
Societatea câştigătoare, CFO Integrator, controlată de un grup de oameni de afaceri cu opţiuni liberale, s-a obligat ca în termen de trei ani să facă o reţea de circa 300 de kilometri, pe care să o administreze timp de 20 de ani. În contrapartidă, Primăria Cluj Napoca trebuie să primească 1% pe an din veniturile provenite din exploatarea reţelei şi se obliga să îi convingă pe operatorii de date să îşi mute cablurile de pe stâlpi în subsolul Duct City. În momentul de faţă, doar pe Calea Turzii s-a respectat contractul. Chiar dacă nici primăria clujeană şi nici cei de la CFO Integrator nu s-au ţinut de cuvânt, societatea comercială a deschis un proces împotriva administraţiei locale în care firma cere daune de circa 12 milioane de euro. Asociaţii din cadrul CFO Integrator sunt NICA VALENTIN, BADIU NICOLAE IULIAN, PETRE STEFAN, SHIMA INVESTMENTS LTD (off-shore), MOBITELCO SRL, TQM CONSULTING şi LUNIC FRANCHISING AND CONSULTING LTD (off-shore). În urma unor consultări între primărie şi acţionarii CFO, s-a hotărât că suma pe care vor trebui să o plătească viitorii chiriaşi ai acestei reţele, adică firmele de telefonie şi de internet, va fi nu mai mare de 18 euro/100 de metri de microtub/lună. La un calcul sumar, dacă fiecare metru al acestei reţele va fi închiriat la acest preţ, în fiecare lună, în conturile CFO Integrator va intra circa un milion de euro. Din această sumă, firma va trebui să plătească Primăriei Cluj-Napoca o sumă anuală de 1% din venitul brut, dar nu mai puţin de 100.000 de euro, iar contractul cu municipalitatea este încheiat pentru o perioadă de 20 de ani, după care reţeaua Duct City va intra în administrarea primăriei.
O “pozare” piperată
Mulţi vor spune că această chirie este rezonabilă pentru că, în comparaţie cu reţeaua similară din Bucureşti (Net City) unde chiria este de 22 de euro, preţul clujenilor este mai mic. Însă, la Bucureşti, chiria de 22 de euro este percepută pe un kilometru de reţea, spre deosebire de Cluj-Napoca, unde chiria de 18 euro este calculată la o sută de metri de microtub. Mai mult, pentru ca afacerea să fie completă, odată cu finalizarea reţelei, toţi care vor dori să construiască în Cluj-Napoca vor avea nevoie de un aviz din partea CFO Integrator pentru a-şi putea edifica proiectele. Acest aviz va costa 50 de lei, astfel că afacerea nu va duce lipsă de fonduri.
Sec de Boc
În cazul Duct City a intervenit Consiliul Concurenţei, care a semnalizat faptul că, dacă o singură societate gestionează transferul de date, se creează o situaţie de monopol. Răspunsul venit din partea autorităţilor clujene a fost sec. Dacă cineva va dori să realizeze o altă reţea subterană, să depună oferte.
Răzvan Robu