În cadrul ședinței de consiliu local a administrației locale care va avea loc în cursul săptămânii viitoare, consilierii vor vota atribuirea a peste 11 milioane de lei cluburilor sportive și organizațiilor culturale din Cluj Napoca.

Pentru accesarea fonduri prevăzute de municipalitatea clujeană la activităţi nonprofit cu caracter general au depus proiecte nu mai puţin 310 de organizaţii însă în urma analizării documentelor doar 160 dintre acestea au fost declarate eligibile. Printre proiectele care vor beneficia de sume consistente de la bugetul local clujean se numără „Festivalul de Film Transilvania’’(1.400.000 lei), „Asociaţia Fapte-Jazz in the Park’’(240.000 lei), „Zilele Culturale Maghiare din Cluj’’, ediţia a X-a(530.000 lei)  şi „Centrul Cultural Clujean’’(fosta asociaţie Cluj- Napoca 2021 – Capitală Culturală Europeană)’’- 900.000 lei. De asemenea, vor fi alocaţi 950.000 lei de la bugetul local pe anul 2019, pentru organizarea evenimentului „Zilele Clujului”, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca iar 20.000 lei sunt prevăzuţi pentru Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – Despărțământul Cluj al Astrei, în vederea realizării proiectului ,,Editarea revistei „Astra Clujeană” și a volumului Astra și Universitatea din Cluj în perioada interbelică”.

Tot în şedinţa de luni, aleşii locali vor discuta propunerile de finanţare pentru asociaţiile cu caracter social din Cluj-Napoca.  Pentru acest domeniu au fost prevăzuţi 1.990.180 lei. Printre acestea se numãrã Fundația Petros Mission România, pentru proiectul Vulnerabilitatea dăunează grav sănătăţii! (24.000 lei), dar şi Crucea Roşie cu 10.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.