Primăria Cluj Napoca a atribuit licitația ”Doborât și tăieri de corecție la arbori din zonele verzi și cimitire pe raza municipiului Cluj-Napoca – în sistem alpinism utilitar” firmei Nica Green Solution din Brașov. La licitație s-au înscris trei firme, însă doar oferta celor de la Nica Green solution a fost declarată conformă și societatea a câștigat licitația cu suma de 931.200 de lei, fără TVA, în situația în care estimarea contractului fusese de 1.150.600 de lei, fără TVA.
Gazeta de cluj a prezentat modul în care anul acesta au avut loc toaletările de arburi din oraș.
În nenumărate rânduri, clujenii au solicitat reprezentanților Primăriei să oprească mascrarea copacilor, însă ciuda numeroaselor sesizări, reprezentanții primăriei închid ochii și spun că totul în regulă, că lucrările sunt realizate cu profesionalism.
”Domnule primar, reclam faptul că se taie arborii orașului în bătaie de joc și fără urmă de considerație faţă de acestuia.
Azi au fost mutilați castanii înfloriți de pe Septimiu Albini, lângă intersecția cu Albac. Motivul a fost că s-au rupt cablurile de curent în urma unor rafale de vânt.
Este a patra oară când reclam halul în care sunt tăiați arborii și nu vreau să primesc din nou răspunsul, ”arborii se toaletează conform standardelor în vigoare” pentru că e o minciună. Standardele nu permit distrugerea arborilor în floare și nici tăieri care să lase acești arbori fără coroană”, scrie Mirza Cristina într-o reclamație adresată Primăriei.
Mai mult, când Cristina Mirza a protestat pentru că s-au tăiat prea mult din arbori, un angajat țipa la aceasta că e datoria lui să DISTRUGĂ toți copacii.
”Am stat o oră lângă mașina echipei care făcea tăierea și unul dintre lucrători, un băiat foarte înalt a urlat de câteva ori ”o să tai toți copacii de pe stradă până jos”, când am protestat pentru că au tăiat prea tare arborii.
Acești oameni care se ocupă de tăieri nu știu nimic despre arborii de care se ocupă și nu dau doi bani pe ei. Nu știu ce caută în acest job când ei ar trebui să fie în pădure, tăietori de lemne.
În orașele civilizate ale lumii arborii sunt considerați investiții în sănătate, iar aici în Cluj, Capitala Europeană a Tineretului, spațiul verde este tratat în bătaie de joc. Solicit să încetați mutilarea arborilor în acest oraș.
Solicit să verificați felul în care sunt angajați oamenii in serviciul ,,Spatii verzi” -ce competențe au acești oameni și unde se întrerupe competența lor pentru că unii sunt absolut incompetenți – cum este domnul care țipa că treaba lui e sa distrugă toți copacii”, adaugă clujeanca în cauză.