Poliția Locală din Cluj Napoca a cumpărat trei mașini electrice, în valoare de 414.991,59 lei, fără TVA, de la o firmă patronată de Ovidiu Turcu.

Luna trecută, Primăria Cluj Napoca a atribuit licitația ”Achizitionarea a 3 autoturisme de interventie pur electrice pentru Directia Generala Politia Locala a Municipiului Cluj Napoca” firmei TI SUEROM AUTO SRL, patronată de Ovidiu Turcu, dealerul auto Renault și Dacia din Cluj Napoca.

„Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, luni, achiziţionarea a trei autoturisme pur electrice noi prin programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017 – 2019, acestea urmând să înlocuiască trei maşini cu o vechime de peste 15 ani care au fost casate. Cele trei maşini electrice vor fi folosite de serviciul rutier al Poliţiei Locale a Primăriei Cluj-Napoca. Vom amenaja şi un punct de încărcare pentru aceste maşini, fie în parking-ul de lângă sediul Primăriei, fie la Primăria veche. Primăria Cluj-Napoca este, din câte ştiu, prima din ţară care va avea în dotare maşini electrice, nepoluante”, a declarat Marcel Bonţidean, șeful poliției locale clujene.

Parcul auto al Primăriei Cluj-Napoca are în dotare 34 de autoturisme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.