O clujeancă a trimis pe adresa redacției o plângere la adresa modului în care primarul Emil Boc alege să administreze orașul. Este vorba de strada Soporului care, chiar dacă este în cluj Napoca nu are canalizare, iar de fiecare dată când plouă, strada se inundă la fel ca proprietățile oamenilor. Într-una dintre întâlnirile care au avut loc între Boc și riveranii de pe Soporului, Emil Boc le-a replicat clujenilor că străzile se inundă pentru că el i-a lăsat pe oameni să își construiască case, în condițiile în care majoritatea locuințelor sunt edificate pe Soporului înainte de 1989, adică atunci când Emil Boc cocheta cu organizația de tineret a Partidului Comunist Român.

”Locuiesc in Cluj-Napoca, str. Soporului, nr. 22. Aceasta ,,strada”, lunga de aproape 5 km este uitata de ani de zile de autoritatile locale. Este fara canalizare (in conditiile in care, in intravilanul unui oras-resedinta de judet, acest fapt contravine tuturor reglementarilor prevazute de legislatia in vigoare),  nu este asfaltat sau macar intretinut rezonabil, nu exista transport in comun, nu exista gaz, iar drumul este aproape impracticabil. In aceste conditii, locuitorii acestei zone- considerata rezidentiala- sunt nevoiti ca zilnic sa suporte acest calvar pentru a merge la serviciu si pentru a-si duce copiii la scoala (nu are rost sa mai pomenesc de reparatiile frecvente si extrem de costisitoare ale masinilor personale). In ciuda numeroaselor sesizari pe care le-am facut, dl. Boc (sincer, mi-e greu sa ii scriu numele cu majuscula…) ne reproseaza ca e vina noastra ca ne-am mutat aici si ca ne ,,trebuie asfalt sub fund”.  De ani de zile (din 2004), promite ca va introduce utilitati, ca va face drumul, dar, vesnice promisiuni jalnice… Precizez ca impozitele pe care le platim sunt exorbitante, in conditiile in care nu beneficiem de niciun serviciu din partea autoritatilor locale. Astazi, in jurul orei 16.00, in urma unei ploi ceva mai puternice, s-a putut vedea in ce hal arata strada ,,rezidentiala”, care nu are nici macar santuri laterale care sa permita scurgerea apei de pe drum. Astfel, efectele unei ploi banale de primavara au fost inimaginabile pentru secolul XXI, in orasul Cluj-Napoca- fosta capitala europeana in 2015!!!!! Numeroase locuinte au fost inundate! Azi, in jurul orei 17, cand i s-a semnalat eterna problema a strazii Soporului, dl. Boc a spus ca e vina dumnealui ca se intampla asta, pentru ca … ,,ne-a aprobat autorizatii de constructii”, in conditiile in care majoritatea caselor sunt construite inainte de 1989!!!!! Scandalos si mizerabil raspuns… Am solicitat sa ne reparam drumul in regie proprie si sa nu mai platim impozitul o perioada de timp, dar nici acest lucru nu e posibil, deoarece este domeniu public!”, spune clujeanca.

1 COMENTARIU

  1. Primarul Emil Boc a zis ca aceste inundatii sunt rezultatul presiunilor celor care solicita in mod repetat autorizatii .. = min 9 http://www.tvrplus.ro//editie-telejurnal-425912
    A obligat vreo judecatorie primaria Cluj sa dea autorizatie de construire ?
    La 1- 2 km de Iulius Mall , fara poluare , proprietarii celor cateva case construite in ultimii 20 de ani pe pe Strada Soporului , dupa cartodrom , vor sa aiba canalizare si strazi asfaltate pe care vor circula doar cateva persoane , si sa ramana tot cu drumuri neasfaltate altii cu case facute mult mai demult in cartiere veki din Cluj .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.