Emil Boc se grăbește! Se grăbește să-l servească pe stăpânul său imobiliar iulian Dascălu, exponentul Securității și pe sistem vechi și pe sistem nou. Deși imediat se va da startul campaniei electorale care-l va mai propulsa pentru încă un mandat în fruntea Clujului, fără emoții de altfel, Emil are alte probleme mult, mult mai importante de rezolvat. Iar acea problemă se numește proiectul Carbochim, proiect al nesătulului Iulian Dascălu, mai bine zis al securiștilor împuțiți din spatele lui.
Astfel grăbitul Emil Boc pune în dezbatere publică proiectul Carbochim, dezbatere care se va încheia la sfârșitul acestei săptămâni (15 aprilie), probabil din cauză că-i curg dobânzile pe banii luați din bancă de Dascălu care nu-i așa trebuie ajutat. Administrația Boc îl servește pe Dascălu Iulian. Cum salutam noi in armata, armată pe care a făcut-o și Emiluț „Servim Patria” de dinainte de 1989 s-a transformat la Cluj în „Servim Securitatea” unde prin Securitate se înțelege Dascălu cu toată gașca lui.
Domnule jurist, absolvent de UBB Cluj, Emil Boc legea privind transparența decizională statuează la articolul 7 alineatul 2: „Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului, in conditiile alin. (1), cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice. anuntul va cuprinde: data afisarii, o nota de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact și/sau de fezabilitate, dupa caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum si termenul-limita, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind actul normativ.”
Șoc și groază! Primăria Cluj, domnule jurist Boc, nu are niciun studiu de impact sau de fezabilitate! Ilegal complet .Dar dacă Dascălu cere, Boc se execută că altfel nu se știe. Îl știm de mult pe nenorocitul de Dascălu care a fost parte vătămată în dosarul Gazeta cât și în cel constituit împotriva omului de afaceri Arpad Paszkany. Ambele procese au statuat definitiv că Dascălu e un mincinos ordinar și atât Paszkany cât și subsemnatul am fost achitați de toate acuzațiile.
Dar ce mai face primăria în afară de a încălca legea pentru Dascălu cum am arătat mai sus. Încalcă legea în continuare.
Noul proiect va duce la betonarea și omorârea luncii Someșului, oricum lui Boc îi plac betoanele, am văzut în centrul istoric ce aberații a făcut. Pe o suprafață mai mare de șapte ori decât a Pieței Unirii, ne spune lectorul Cornel Vîlcu de la Facultatea de Litere. Dascălu a obținut scandalose derogări de la PUG privind în special spațiul verde. Copacii bătrâni vor fi relocați, adică rași din rădăcini și mutați unde nu-i vom mai vedea niciodată iar noua vegetație va consta în plante în ghiveci cumpărate de la firma Aspaziei Droniuc. O mai țineți minte fătuca pedistă care a avut relații foarte, foarte apropiate cu Radu Bica și Sorin Apostu, indivizi care au îmbogățit-o pe pațachină iar ea drept răsplată i-a băgat la pușcărie. Individa a decorat pe bani grei cu flori și arbori în ghivece atât Iulius Mall cât și actualul Vivo. Așa că va trebui individa să continue colaborarea fructuoasă cu Dascălu pentru că toți lucrează pentru același serviciu secret.
Dar să revenim la proiectul Carbochim. Am încercat să aflăm de la Primăria Cluj care sunt rezultatele studiilor de trafic nu numai pentru proiectul Carbochim ci și pentru alte proiecte megalomane imobiliare din oraș. Emil Boc a refuzat să accepte legea 544 a accesului la informațiile publice așa că acum suntem în proces cu Primăria. Evident că n-a vrut să facă publice rezultatele studiilor de trafic pentru că dacă clujenii le-ar vedea ar înnebuni.
Acum nu se mai poate circula în oraș dar când va fi dat în folosință proiectul Carbochim și celelalte aberații susținute și aprobate de către micul primar al Clujului și aici nu mă refer la înălțimea sa fizică ci la statura lui de prim gospodar al urbei. Dar să nu ne mirăm.
În 2006 Boc era la începuturile lui ca primar. Autorizația de construire a actualului Iulius Mall a fost blocată de instanța de judecată la plângerea lui Paszkany care bănuia că autorizația de construire a Iulius Mall a fost obținută de Dascălu printr-un șir de infracțiuni.
Dascălu era disperat, dobânzile curgeau și proiectul Iulius Mall murea înainte să înceapă. Cine l-a salvat? Emil Boc care a aprobat el autorizație de construire pentru Iulius Mall, autorizație cerută de Consiliul Judetean Cluj, care de altfel nu avea niciun drept sa o facă. Noi n-am uitat! Electoratul și Emil Boc, da.