Emil Boc a declarat că nu are cadrul legal pentru a demola clădirea Hotel Cristian din Piața Mihai Viteazu. Asta în condițiile în care omul de afaceri Costică Pocol a edificat imobilul cu o autorizație de construcție pentru o gheretă.
„Proiectul prevede amenajarea tronsonului Canalul Morii de lângă Liceul Bălcescu, în tema de proiectare care este în acest moment în lucru împreună cu partenerii de la Ordinul Arhitecților din România, o vom face publică înainte de demararea concursului.
În ceea ce privește Hotelul Cristian aici este o chestiune de oportunitate, deocamdată nu am luat-o în calcul. Dacă în faza de analiză a temei vom considera oportun să introducem și această posibilitate, o vom introduce”, a declarat directorul de dezvoltare din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Ovidiu Câmpean.
„Din datele pe care noi le avem la primărie, din nefericire nu poate fi demolat astăzi, ar trebui să poată fi demolat acel hotel, nu există cadru legal pentru demolare. În consecință nu am putut să includem o chestiune care nu are acoperire legală în tema de proiectare. Dacă putem identifica o altă cale, v-aș ruga să mi-o faceți cunoscută.
E o moștenire urâtă a Clujului din anii 90 pe care o ducem după noi, o vedem cu toții. Astăzi nu a fost introdusă pentru că nu avem cadru legal pentru a solicita demolarea. Asta este marea problemă la hotelul Cristian”, a adăugat Emil Boc.
Hotelul Cristian, clădirea administrată de SC Eunicia Rotiserie este un imobil construit fără fundație. Conform unui arhitect clujean, clădirea s-ar putea dărăma oricând. “Cel puțin trei clădiri ale lui Pocol sunt construite nelegal și asta o știe oricine.Hotel Eunicia, clădirea din Piața Mihai Viteazu și Mărăști sunt clădiri fără fundație. Ele sunt lipite pe alte clădiri preexistente și care din cauza greutății construcțiilor alipite pot să fie atrase în colaps. Clădirea Eunicia a fost construită pe o bucată de clădire formată din două camere aparținând unui bar din acea vreme, materialele de construcții folosite nu sunt cele prevăzute în documentație”, spune un arhitect clujean.
În anul 2008, Emil Boc a acuzat fostul Consiliu Local Cluj-Napoca pentru că a acordat autorizaţii de construire pentru nişte „monstruozităţi urbanistice”, făcând referire la un alt imobil „celebru” realizat de Pocol, hotelul Cristian din Piaţa Mihai Viteazu. La vremea respectivă, Boc a anunţat că a dorit să demoleze construcţia cu pricina încă din 2006, dar autorizaţia de construire era valabilă şi, în consecinţă, a fost nevoit să lase lucrurile aşa cum sunt. Vina principală pentru acest lucru aparţine instituţiei conduse, în perioada respectivă, de liderul PRM, Gheorghe Funar, fostul primar al municipiului.
..și de ce mai este de vină Funar?….de ce n-a făcut lăudărosul pitic de 17 ani???
…mare bandit de pitic!!!!
De ce la Timișoara s-au putut demola construcțiile ilegale, iar la Cluj-Napoca, nu!?
Ma lasi! Poate se incepe cu cosciugul de pe Avram Iancu! Parca aveti o armata de juristi la Primarie????
Hidoșenia a fost aprobată pe vremea lui Funar dar clădirile monstruase tip coșciug de pe Avram Iancu și Turzii au primit aprobările și avizele pe vremea PRIMARULUI ALES EMIL BOC și a consilierilor majoritari pdl \ pnl iști ,așa că ciocul mic .
O altă cale ar fi cercetarea de către parchet a nelegalității actelor false imobiliare din arhiva primarului cu aplicarea măsurilor legale ce se impun.