Situaţia din domeniul justiţiei este încă departe de aşteptările populaţiei şi ale oamenilor de afaceri, care îşi doresc termene rezonabile şi mai scurte ale procedurilor judiciare, precum şi sentinţe corecte, bazate pe lege, a declarat joi,premierul Emil Boc, la o dezbatere privind noul Cod Civil.
„Am eliminat anumite practici care duceau la tergiversarea procedurilor judiciare, mai ales în cazurile de mare corupţie, precum suspendarea cauzelor la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, dar lucrurile sunt încă departe de aşteptările populaţiei şi ale mediului de afaceri”, a spus Boc.
El a susţinut că de modul în care funcionează justiţia depinde inclusiv dezvoltarea economică a ţării şi că problemele sunt generate de faptul că în cauze de insolvenţă sau în litigii comerciale există termene de judecată de până la un an, iar sentinţele sunt anulate ulterior la instanţa superioară.
Premierul a arătat că speră ca în perioada următoare, inclusiv cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, să fie eliminate şi ultimele „puncte negative” din Mecanismul de Control şi Verificare în justiţie al Comisiei Europene.