Liderul PD-L, Emil Boc, considera ca cererea adresata de ministrul interimar al Justitiei, Teodor Melescanu, celor doua Camere ale Parlamentului de a-si da avizul pentru începerea urmaririi penale a celor patru ministri sau fosti ministri care sunt si parlamentari dovedeste o încercare de tergiversare în aplicarea legii.
Boc a afirmat miercuri, într-o conferinta de presa, la Cluj, ca gestul ministrului Melescanu reprezinta o cota parte din factura pe care PNL o plateste PSD pentru sustinerea guvernarii. 'În momentul în care s-a solicitat începerea urmaririi penale de catre presedinte, ministrul interimar al Justitiei trebuia sa trimita DNA sau Parchetului avizul de începere a urmaririi penale. Ceea ce face domnul Melescanu, spunând ca sunt patru demnitari care au si calitatea de parlamentari si ca asupra lor ar trebui sa se pronunte si Parlamentul, reprezinta un abuz si un act profund neconstitutional', a sustinut Boc. El a spus ca, potrivit legii fundamentale a tarii, atunci când este vorba de trimitere în judecata sau de urmarire penala, un parlamentar nu este altceva decât un cetatean obisnuit, iar avizul vreunei Camere legislative este inutil.
'Solicitarea ministrului Justitiei adresata Parlamentului nu are niciun fundament constitutional, ci doar unul de amânare si tergiversare', a afirmat Emil Boc.
(A.M.)