Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, va organiza o întrunire mâine, 27 iulie, în Parcul Poligon, începând cu ora 17:00, în cadrul căreia fiecare participant din public va avea ocazia să facă propuneri concrete pentru modernizarea și revitalizarea comunei.
„Florești este parte dintr-un proiect pilot la nivel național și anume, cel de URBANISM PARTICIPATIV. În acest proiect vom utiliza o inovație tehnologică, aplicația celor de FURBAN, cu ajutorul căreia locuitorii Floreștiului vor putea sa facă propuneri reale pentru zona studiată.
Zona asupra căreia se va lucra în această primă etapă este cea a centrului vechi al Floreștiului, dintre străzile Andrei Muresanu și Gheorghe Doja care, în acest moment, este o zonă cu o degradare accentuată.
Fiecare participant din public va primi o tableta în care va fi încărcată randarea cu propunerea de modernizare a zonei și va avea posibilitatea să facă propuneri concrete.” a declarat
Aplicația va fi disponibilă până la sfârșitul verii pentru ca un număr cât mai mare de persoane să poată să vină cu propuneri. La sfârșitul acestui proiect va exista o propunere completă de modernizare și regenerare a acestei zone.
Proiectul este susținut în parteneriat cu Zona Metropolitană Cluj, CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică, Municipiul Cluj-Napoca și Banca Mondială.