Inculpatul bistrițean Petru Bolfă, suspectat pentru uciderea a 24 de oameni prin intermediul produsului său Alcolfarm, a fost menținut în arest preventiv de către magistrații Tribunalului București și a Curții de Apel București. Culmea este că unul dintre asociații acestuia, Ala Hani Khalil Hassan, a fost pus în libertate de magistrații Curții de Apel București.

„Admite propunerea. Dispune prelungirea duratei arestării preventive a inculpaţilor BOLFĂ PETRU, ENIZAN MOH’D FAHIEM IBRAHIM şi ALA HANI KHALIL HASSAN, cu 30 de zile, de la 18.07.2013 până la 16.08.2013, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs”, este sentința dată de tribunalul București.

„Încheierea 302/17.07.2013/În majoritate: Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii Bolfă Petru şi Enizan Moh D Fahiem Ibrahim împotriva încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 12.07.2013 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr.24724/3/2013. Admite recursul declarat de recurentul inculpat Ala Hani Khalil Hassan împotriva aceleiaşi încheieri. Casează, în parte, încheierea atacată şi în fond rejudecând: Respinge propunerea Parchetului de pe Tribunalul Bucureşti de prelungire a arestării preventive a inculpatului Ala Hani Khalil Hassan. În temeiul art.1451 Cod proc. pen. raportat la art.145 Cod proc. pen. dispune luarea faţă de inculpatul Ala Hani Khalil Hassan a măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile de la expirarea prelungirii anterioare. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul Ala Hani Khalil Hassan va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliţie din raza reşedinţei, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În temeiul art.145/1 rap. la art. 145 alin.12 Cod proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul Ala Hani Khalil Hassan este obligat să nu se apropie de coinculpaţii din prezent cauză şi să nu comunice cu aceştia. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate. În temeiul art. 192 alin.2 Cod pr.penală obligă pe recurenţii inculpaţi inculpaţii Bolfă Petru şi Enizan Moh D Fahiem Ibrahim la plata a câte 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul interpretului de limbă arabă pentru 5 ore de asistenţă va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.07.2013. Cu opinia separată a d-lui judecător Matei Dorel George în sensul respingerii recursurilor inculpaţilor şi obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat”, arată judecătorii Curții de Apel București în minuta deciziei.

Precedentul arestării

“Respinge, ca nefondate, recursurile inculpaţilor Ala Hani Khalil Hassan, Mohd Fahiem Ibrahim Enzian şi Bolfă Petru. Admite recursul declarat de inculpata Boşneag Aureliana. Casează, în parte, încheierea din data de 19.06.2013 a Tribunalului Bucureşti-Secţia II-a penală şi rejudecând: Revocă arestarea preventivă a inculpatei Boşneag Aureliana. Dispune luarea faţă de acesta a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Voluntari,judeţul Ilfov, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 25.06.2013 . Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei Boşneag Aureliana, dacă nu este arestată în altă cauză. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpata este obligată să respecte următoarele obligaţii: 1) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; 2) să se prezinte la poliţia de domiciliu desemnată cu supravegherea, conform programului întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată; 3) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; 4) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; 5)să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii din prezenta cauză. Atrage atenţia inculpatei că în cazul încălcării cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Cheltuielile judiciare pentru inculpata Boşneag Aureliana rămân în sarcina statului. Obligă pe inculpatul Ala la 250 lei şi pe inculpaţii Enizan şi Bolfă la 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial pentru avocat din oficiu în cazul inculpatului Ala, în cuantum de 50 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul pentru interpret de limba arabă, pentru 4 ore, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.06.2013.  Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)“, se arată în minuta anterioară de la Curtea de Apel București care a decis ca Petru Bolfă să rămână în arest.

Mohd Fahiem Ibrahim Enzian deţine societatea comercială Ideal Textil Trading care a declarat în 2011 o cifră de afaceri de 136.170 de lei.

Bolfă este la una dintre multele sale experienţe cu procurorii, dar de multe ori a părut să aibă parte de o protecţie dacă nu divină, atunci din interiorul sistemului. Chiar în urmă cu puţin peste un an, procurorii DIICOT Cluj în frunte cu Mircea Hrudei au încercat să îi facă un dosar lui Bolfă. Nu pentru mult timp, pentru că magistraţii au respins dosarul şi l-au retrimis spre refacerea urmăririi penale. La acea vreme, anchetatorii au descoperit în fabrica lui Bolfă peste 20.000 de litri de alcool etilic produs ilegal, adică fără să aibă aplicat sigiliul de către organele abilitate. Nu a fost suficient însă pentru procurori, pentru că un astfel de dosar poate fi foarte delicat. Dosarul a fost astfel instrumentat greşit de procurorii DIICOT, cu tot cu ştampila lui Hrudei, astfel că patronului firmei de alcool a rămas în libertate. Şirul ilegalităţilor acestuia se pare că a continuat, acum fiind arestat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Reporterii de la Gazeta de Bistriţa s-au tot întrebat cum de cele 24 de victime ale Alcoolfarm, produs făcut de Bolfă, nu au generat o reacţie în rândul procurorilor din România. Având în vedere această tragedie, din care au rezultat mai mulţi morţi decât în accidentul de la Muntenegru, procurorilor le-a trebuit luni bune până să îl poată aresta pe traficantul cu alcool.

Dacă răspunderea magistraților în România ar fi una efectivă, procurorul Mircea Hrudei, care nu a reușit să îi întocmească în primul rând un dosar acestui infractor, ar fi fost și el în boxă….

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.