Bolile cu transmitere sexuală se răspândesc în continuare în rândul populaţiei clujene, în principal din lipsă de educaţie, dar şi din cauza promiscuităţii şi condiţiilor mizere de viaţă. Sifilisul este cel mai uşor identificat, pentru că serologia sa intră în majoritatea analizelor de rutină pe care le fac pacienţii. Tratamentul însă este altă problemă, pentru că cei mai mulţi pacienţi nu sunt asiguraţi. Pentru HIV, Gonoree sau Clamydia nu există o evidenţă clară datorită costului analizelor şi a obligaţiilor de confidenţialitate.

Gazeta de Cluj a discutat cu doctorul dermato-venerolog Corin Baican despre situaţia bolilor cu transmitere sexuală din Cluj, aşa cum se reflectă ea în activitatea medicală de la Clinica de Dermatologie şi Venerologie a Spitalului Judeţean Cluj. Am cerut doamnei doctor informaţii despre infestările şi tratamentul pentru HIV, sifilis şi alte boli cu transmitere sexuală identificate în rândul populaţiei clujene.

Analiza pentru sifilis se face la toate controalele de rutină

Este foarte greu să avem o situaţie clară a infestărilor cu virusul HIV, pentru că e o problemă de confidenţialitate. Orice recoltare trebuie făcută cu acordul pacientului, şi mulţi nu îşi dau permisiunea. Există mai multe tste care se fac pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală.  Analizele făcute la Cluj sunt de multe ori trimise spre confirmare la Bucureşti, mai ales atunci când rezultatul este pozitiv. Există analize periodice tip screening, dar acestea nu sunt suficiente pentru a se pune un diagnostic. Teoretic, ne explică medicul, la toate persoanele la care au fost găsite boli cu transmitere sexuală ar trebui să se recolteze sânge pentru testul HIV, dar cei mai mulţi pacienţi se opun.
Pentru sifilis există date mai mai multe, analizele se fac la laboratorul spitalului şi sunt cunoscute cifrele exacte ale persoanelor infestate. Serologia sifilisului intră în screening-ul majorităţii pacienţilor, de aceea acesta este mai uşor de identificat. Problema cea mai stringentă în aceste cazuri este tratamentul. Mulţi dintre cei care se prezintă la spital nu sunt asiguraţi. Până acum costul tratamentului lor era suportat prin programele de la Ministerul Sănătăţii, dar acum oamenii trebuie să suporte singuri costul. Aceşti pacienţi nu îşi mai termină tratamentul din cauză că trebuie să cumpere medicamentele din buzunarul propriu.

România, printre ţările cu cele mai multe cazurid e sifilis

Persoanele la care a fost identificat sifilis sunt de obicei din categoriile cu venituri reduse, puţin educate, cu predilecţie tineri, unii chiar de vârste foarte fragede. Problema cea mai mare, subliniază medicul, este că încă mai există sifilis congenital, fapt care înseamnă că nu se face controlul gravidelor. Nici prostituatele nu prea fac controale, deşi sunt unele care merg periodic la control. Poţi să fii purtător de sifilis fără să ştii, dar de obicei cazurile acestea sunt identificate devreme pentru că la orice internare, control de rutină sau angajare se face şi serologia sifilisului. Manifestările apar şi dispar în mai multe stadii, dar înainte de a se ajunge la sifilisul terţiar, acesta este depistat şi tratat. România este printre ţările cu cele mai multe cazuri de sifilis, indicator al mizeriei în care trăiesc oamenii şi al lipsei de educaţie.
Nu există o reglementare clară în legătură obligaţia de a anunţa poliţia atunci când este identificat un caz de sifilis, deşi în ţara noastră tratamentul este obligatoriu. Pentru a-i trata pe pacienţi, acum medicii trebuie să-i convingă să îşi cumpere medicamentele dacă nu sunt asiguraţi, deoarece programele care le ofereau gratuitate au fost sistate de minister. Tratamentul nu este costisitor, în jur de 3 lei pe săptămână, dar există pacienţi care trebuie convinşi să scoată chiar şi atâta din buzunar, deoarece nu există nici o modalitate de coerciţie.

Ancheta epidemiologică a rămas pe seama medicilor

În cazul fiecărui pacient de sifilis trebuie făcută o anchetă, există un protocol conform căruia toţi partenerii trebuie declaraţi şi trataţi. De acest lucru se ocupă biroul epidemiologic, care acum s-a restructurat la Spitalul de Dermatologie şi Venerologie. Acum medicii sunt nevoiţi să facă ei anchetele epidemiologice, dar acest lucru nu este de datoria lor şi de multe ori pacienţii mint, în special cei cu boli venerice. Partenerilor declaraţi li se scrie şi sunt chemaţi să fie testaţi şi să se trateze. Sifilisul este de obicei asociat cu alte boli venerice, de aceea este recomandat un screening complet la identificarea unei boli cu transmitere sexuală.
La alte boli nu situaţia nu este la fel de clară. De exemplu, pentru identificarea hepatitelor analiza trebuie plătită, iar pentru herpes nu se face analiză. Clamydia este cea mai frecevntă boală cu transmitere sexuală în Statele Unite ale Americii. La noi analiza pentru aceasta se face contra cost, în jur de 50 de lei. Gonoreea este de asemenea identificată doar în urma unor analize cerute şi achitate de pacient. Pentru tratamentul acestor boli cu transmitere sexuală trebuie urmat un ghid care dă toate protocoalele pe care medicul trebuie să le respecte. Însă multe forme de tratament sunt constisitoare pentru români şi nu se pot face. Clamydia şi Gonoreea nu sunt considerate urgenţe, de aceea Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează analizele pentru aceste afecţiuni. Metodele de depistare sunt foarte costisitoare şi se aceea analizele cele mai performante se fac doar în anumite locuri în ţară. Pentru depistarea Gonoreei nu se mai fac culturi în Cluj deoarece nu mai sunt bani în programul Ministerului Sănătăţii pentru bolile venerice, de aceea medicii se bazează pe diagnosticul clinic şi de laborator atunci când prescriu tratamentul.

Boli ale mizeriei la Cluj

La Clinica de Dermatologie şi Venerologie din cadrul Spitalului Judeţean Cluj patologia întâlnită de medici este frecvent aceeaşi. Cu toate acestea, mai apare câte un caz ieşit din comun, care îi uimeşte chiar şi pe medici. La Floreşti a fost identificat un focar de sifilis atunci când au fost găsite mai multe persoane care îşi injectau unguentul oftalmic kanamicină în penis pentru a-şi mări organele genitale.
În judeţul Cluj încă mai există cazuri care vin cu păduchi laţi sau cu râie, care sunt boli ale mizeriei. Pentru cea din urmă nu mai există tratamente disponibile. În oraş sunt câţiva oameni fără adăpost care merg frecvent la clinică pentru a se curăţa şi cer tratament pentru râie, care însă nu este disponibil.
Pacienţii vin atunci când observă leziuni la nivelul organelor genitale, dar bolile venerice sunt rareori incomode sau dureroase. Nici tratamentul nu este foarte complicat, dar mulţi nu îl duc la bun sfârşit. Principalele cauze ale răspândirii acestor boli sunt lipsa de educaţie şi promiscuitatea. În Cluj de-a lungul timpului au fost identificate mai multe focare de infestare cu sifilis, printre care în comunităţile de romi, la Spitalul de Boli psihice Cronice Borşa sau la Spitalul TBC din Săvădisla.

Lipsa de educaţie favorizează răspândirea bolilor

Medicul ne-a explicat că unul din motivele pentru care anumite cazuri de sifilis nu sunt depistate la timp este faptul că la unele cabinete particulare de analize medicalese pune parafa fără a se lua sânge. La laboratorul spitalului, însă, se face serologie strictă, iar la Direcţia de Sănătate Publică, care are şi el un laborator, sunt păstrate evidenţe ale cazurilor detectate. Laboratoarele private serioase din oraş trimit spre reconfirmare probele pe care le găsesc pozitive la spital, care are metode mai performante de a da un diagnosticdecât simpla analiză VDRL. La fel fac clinicile din tot judeţul, sau chiar din alte judeţe, care nu au o serologie a sifilisului. ”Nu există un control foarte bun al bolilor venerice, dar pe ce avem, suntem foarte performanţi ca diagnostic”, ne-a declarat dr. Corina Baican.
La solicitarea Gazetei de Cluj, Direcţia de Sănătate Publică a furnizat evidenţa bolilor venerice identificate anul acesta şi anul trecut la Cluj-Napoca. Infecţii cu virusul HIV au fost înregistrate câte patru în fiecare an, iar cazuri de SIDA, unul în 2009 şi 3 anul acesta. Cazuri de sifilis au fost înregistrate 65 anul trecut şi 38 anul acesta, iar Gonoree şi Clamydia deloc.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.