Banca Transilvania (TLV) a semnat ieri documentele de preluare a creditelor performante de retail ale Bank of Cyprus Sucursala România, potrivit unui raport remis BVB.
„Informațiile cu privire la tranzacție vor fi actualizate la momentul la care va avea loc perfectarea ei, estimată a se întâmpla la finele lunii februarie 2016”, se arată în raport.
Potrivit Mediafax, Banca Transilvania a semnat în decembrie 2014 un angajament ferm pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile Volksbank România, iar la începutul acestui an a anunţat finalizarea procesului de fuziune cu Volksbank, circa 10% dintre cele 2,2 milioane de clienţi provenind de la banca achiziţionată, precum şi 400 de persoane dintre cei 7.300 de angajaţi. Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost făcute publice.
Operaţiunea a fost aprobată, la sfârşitul lunii august, de Banca Națională a României, data efectivă fiind ultima zi a lunii decembrie a anului trecut, când a încetat de drept valabilitatea autorizației de funcționare a Volksbank România.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua, numele meu este Angela Wilson, eu sunt o victima a fraudei în mâinile creditorilor false. i-au pierdut aproximativ 55.000 de euro, deoarece am nevoie de un capital mare de 150.000 de euro. Aproape ca a murit, am avut nici un loc pentru a merge afacerea mea a fost distrusa, iar în acest proces am pierdut fiul meu. Nu am putut sta din nou, acest lucru se întâmpla. în ianuarie 2016, am întâlnit un prieten care mi-a prezentat o mama buna, dna Teresa Pedro, care în cele din urma ma ajutat sa asigure un credit într-o companie. mama buna Vreau sa folosesc aceasta ocazie pentru a va mul?umesc, ?i poate Dumnezeu sa continue sa va binecuvânteze. Am dori, de asemenea, sa foloseasca aceasta oportunitate de a consilia colegii români, ca exista mai mul?i escroci acolo, a?a ca, daca ave?i nevoie de un împrumut, ?i doresc sa ob?ina un credit rapid, numai prin dna înregistra Teresa Pedro prin e-mail: teresapedro200@gmail.com. De asemenea, pute?i sa ma contacta?i prin intermediul acestui e-mail: wilsonangela008@gmail.com. daca ave?i orice îndoiala. te rog ea este singura persoana de încredere ?i de încredere.
    Mul?umesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.