Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, îi solicită premierului Victor Ponta să adopte de îndată în şedinţa de Guvern de astăzi, o Ordonanţă de Urgenţă prin care să amâne cu cel puțin 6 luni, intrarea în vigoare a Ordonanţei privind Codul Insolvenţei, timp înăuntrul căruia să fie discutat, amendat și dezbătut cu seriozitate în Parlament. În lipsa unei reacţii ferme a Avocatului Poporului cu privire la sesizarea Curții Constituționale, precum şi în prezența unei vădite incapacităţi a Parlamentului de a modifica şi adopta acest act normativ într-un timp atât de scurt, singura soluţie care poate fi avută în vedere este adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă care să amâne intrarea în vigoare a Codului Insolvenţei, Cod care, este pe cale să producă aceleaşi efecte precum un elefant într-un magazin de porţelan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.