Federaţiile sindicale ale personalului bugetar, învăţământ, sănătate, funcţionari publici şi mass-media au decis, miercuri, într-o întâlnire la sediul CNSLR – Frăţia, să declanşeze acţiunile de protest premergătoare grevei generale, a anunţat Marius Petcu, preşedinte al Federaţiei Sanitas şi preşedinte al CNSLR – Frăţia. Sectorul bugetar din CNSLR-Frăţia reprezintă cel mai mare număr de personal din această categorie la nivel naţional, susţin liderii sindicali.

Astfel, luni, 3 noiembrie, sindicatele afiliate la Federaţia din Învăţământ "Spiru Haret" vor intra în grevă generală pe timp nelimitat, susţine Marius Nistor, preşedinte executiv.
Pe 11 noiembrie, Federaţia Sanitas va organiza un miting de protest în Capitală la care vor participa circa 10.000 de membri, conform declaraţiei liderului sindical, Marius Petcu. Pe data de 13 noiembrie, funcţionarii publici membri ai Federaţiei SED LEX vor intra şi în grevă generală pe timp nelimitat, susţine liderul sindical Vasile Marica.
"Este pentru prima dată când federaţiile sindicale ale bugetarilor şi-au unit eforturile pentru a face presiuni asupra Guvernului în vederea respectării legii. Dacă până în data de 20 noiembrie Ordonanţa de Urgenţă prin care sunt stopate creşterile salariale în învăţământ nu va fi anulată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, unde noi vom fi prezenţi, atunci pe data de 20 se va intra în grevă generală pe tot sectorul bugetar", susţine Marius Petcu.
La acţiunile de protest ale sindicaliştilor bugetari din CNSLR- Frăţia vor participa şi sindicatele din mass-media care la rândul lor au declanşat conflictul de muncă şi au început strângerea de semnături pentru greva generală, afirmă Cristi Godinac, preşedinte al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind. Premierul Tăriceanu a declarat, miercuri, la Ploieşti, că problema salariilor bugetarilor nu se rezolvă cu greve, fiind de părere că asemenea aspecte trebuie abordate în cadrul dialogului. Totodată, primul-ministru a precizat că, miercuri dimineaţa, i-a solicitat ministrului Internelor, Cristian David, să activeze comisiile consultative de pe lângă prefecturi unde să se poarte discuţii cu sindicatele despre posibilităţile de majorare a salariilor.
Tăriceanu a adăugat că o creştere cu 9% de la 1 octombrie a salariilor profesorilor nu este un lucru care să fie "desconsiderat" şi nici faptul că de anul viitor salariile bugetarilor vor creşte în medie cu 10%.
Executivul a luat, în şedinţa de marţi, decizia de a proroga termenul de aplicare a legii de majorare a salariilor profesorilor cu 50 la sută, care era 1 octombrie.
Sindicatele din învăţământ au reacţionat rapid, calificând decizia Guvernului ca fiind jignitoare. Totodată, liderii sindicali au anunţat că vor face o campanie de la om la om, astfel încât membrii Partidului Naţional Liberal să fie sancţionaţi la urne pentru atitudinea pe care au avut-o faţă de corpul didactic. Preşedintele Traian Băsescu a reafirmat, marţi seara, într-o declaraţie la Palatul Cotroceni, că sistemul de educaţie este o prioritate pentru România şi a pledat pentru o reformă radicală a acestui domeniu. (A.R.)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.