Consiliul European recomandă Bulgariei, într-un raport publicat luni, promovarea învăţământului în limbile minorităţilor prin introducerea acestuia la nivel preşcolar şi secundar, după ce a constatat nu se asigură predarea limbii materne pentru mai multe minorităţi, între care şi cea română, transmite Agerpres.

În cea de-a patra Opinie referitoare la Bulgaria, publicată luni, Comitetul Consultativ privind Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale al Consiliului Europei notează ‘‘cu regret” că predarea limbii române în Vidin a fost întreruptă. În prezent, se spune în document, limba română este predată doar ca limbă străină la Liceul Mihai Eminescu din Sofia, care permite studierea intensivă a limbii române şi unde se predau şi alte discipline în această limbă.

Comitetul consultativ salută disponibilitatea studiilor în limba română la Sofia, dar observă că nu este oferită nicio predare în limba română sau a limbii române în sistemul de învăţământ obişnuit în zonele în care vorbitorii de română trăiesc în număr semnificativ, în special în regiunea Vidin. Comitetul consultativ solicită autorităţilor bulgare ca, în cooperare cu vorbitori de limbă română, să facă disponibilă predarea în sau a limbii române în zonele locuite tradiţional de această minoritate.

Conform documentului Consiliului European, în afară de dreptul de a învăţa propria limbă maternă, în Bulgaria nu există un cadru juridic cuprinzător care să acorde drepturi specifice persoanelor aparţinând minorităţilor, în domeniile cultură, mass-media, utilizarea limbii în contactele cu autorităţile, semnalizare topografică sau participare politică.

sursă – flux24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here