Austria și-a prezentat condițiile pentru ca România și Bulgaria să intre în Schengen. Pe de o parte, bulgarii au criticat cerințele ca fiind inacceptabile, iar pe de alta, politicienii români le-au aplaudat.
„Ceea ce spune ministrul de Interne al Austriei este un pas înainte, dar trebuie să fim foarte atenți. Este extrem de important pentru noi să deschidem granițele terestre. Condițiile pe care ministrul le pune sunt inacceptabile pentru Bulgaria”, a declarat președintele Bulgariei, Rumen Radev.
Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a declarat luni că a prezentat Comisiei Europene ‘condiţii clare’ pe care aceasta să le implementeze înainte ca Viena să fie de acord cu primirea României şi Bulgariei în aşa-numitul „Air Schengen”. În mod concret, el cere Comisiei o triplare a numărului de poliţişti de frontieră. De asemenea, Comisia trebuie să aloce fonduri pentru infrastructura de protecţie a frontierelor. Este necesară în primul rând o modernizare tehnică a frontierelor bulgaro-turcă şi româno-sârbă. În plus, Karner solicită controale întărite la frontierele terestre, precum şi preluarea de către România şi Bulgaria de solicitanţi de azil, în special afgani şi sirieni. Solicitarea privind menţinerea controalelor la frontiere a fost motivată de Karner printr-o „problemă cu traficanţii”. Din ceva mai mult de 50.000 de solicitanţi de azil în Austria, numai în jur de 150 migranţi au venit prin aeroporturi, a explicat ministrul de interne. De asemenea, Karner cere ca cele două țări să își asume „responsabilitatea pentru migranții care au sosit ilegal în Austria”.
În același timp, premierul Marcel Ciolacu spune că solicitările Austriei nu sunt exagerate și că România trebuie să își întărească frontierele, dând exemplu cazul Cherecheș. Acesta s-a plâns că sistemele de la frontieră nu sunt integrate și a explicat cum vor decurge negocierile pentru ca România să intre din martie cu aeroporturile în Spațiul Schengen. „Am declanșat în acest moment negocierile, pentru că România era blocată. Primul pas, cel mai important, s-a făcut. Austria e mai flexibilă. Nu puteau să anunțe triumfalist că fără nicio condiție o să intre România aerian, urmând ca anul viitor, sub președinția Ungariei, vom continua cu pasul doi, terestru. Este ministrul de Intene la Viena, la negocieri. Să nu credeți că din cerințele pe care le are Austria, care nu mi se par unele exagerate, pentru că cu toții ne dorim o întărire a frontierei. Nu ne păclim unii pe alții. Domnul Cherecheș a reușit să treacă frontiera cu un buletin al unui văr, cu zece ani mai tânăr. Ăsta este adevărul. Dacă vrem să ne mințim, și să băgăm totul sub preș, nu vom reuși. Sunt discuții normale și sunt ferm convins că vor fi benefice”, a declarat Ciolacu.
Ne conduc doar loaze și trădători că ciolacu nevertebrstu. Rușine PSD. Locul vostru e in parlamentul austriei.
Ne conduc doar loaze și trădători că ciolacu nevertebratu. Rușine PSD. Locul vostru e in parlamentul austriei.
Nu s-a reușit intrarea în spațiul Schengen, nici în timpul guvernelor PNL sau PNL-USR, sub „înțeleapta coordonare” a președintelui țării. Deci nu e doar eșecul PSD.