Numărul mare de cauze, personalul insuficient, modul diferit în care sunt trataţi şi salarizaţi judecătorii, toate acestea reprezintă o realitate ce nu poate fi ignorată. În ciuda acestui fapt, Tribunalul Cluj şi instanţele din raza sa de activitate prezintă bilanţul pe 2008 cu rezultate bune. Astfel, operativitatea- la Cluj- a judecătoriei este de 83,74%, iar cea pe Tribunal, de 93,25%. Încărcătura la Tribunalul Cluj a fost de 688 în anul trecut, faţă de 714 în anul 2007.
Judecătorii, asaltaţi de dosare
Potrivit raportului de activitate al Tribunalului Cluj, volumul de muncă al judecătorilor a crescut anul acesta faţă de cel precedent. Astfel, anul trecut s-au înregistrat un total de 59.558 cauze, cu 7.128 mai multe faţă de anul precedent. Au fost soluţionate 46.566 de cauze, iar 3.953 au fost suspendate. La nivelul Tribunalului Cluj au fost consemnate, în anul 2008, un număr de 10.321 cauze, numărul celor intrate pe rol fiind mai mare cu 1.067 faţă de anul 2007. Acest lucru reprezintă o creştere cu 11,53%. Din anul 2007, 1384 de cauze au rămas să fie soluţionate în anul 2008, numărul de cauze de soluţionat fiind de 11.705, mai mare cu 870 faţă de anul precedent. Numărul de cauze soluţionate la Tribunalul Cluj a fost 9.987, mai mare cu 536 faţă de 2007, la finele anului existând în stoc 1.718 cauze. Au fost suspendate 995 cauze. Potrivit statisticilor, sub aspectul volumului de muncă, rezultă că cele mai multe cazuri le are Judecătoria Cluj-Napoca, cu un volum de 24.354 cauze în 2008, urmată de Judecătoria Turda, cu 10.060 cauze. Judecătoria Gherla are 5.637 cauze, Judecătoria Dej cuprinde un volum de 3.304 cauze, pe când Judecătoria Huedin se află la polul opus, cu doar 2.347 cauze de soluţionat. La Tribunalul Cluj, din totalul cauzelor de soluţionat- 11.705, ponderea cea mai mare o au cauzele de la secţia de contencios, litigii de muncă şi asigurări sociale, 5.802 cauze, urmată de secţia civilă, cu 3.895 cazuri, iar secţiei penale i-au revenit 2.008 de cazuri.
Operativitatea judecătoriilor
În raportul de volum al dosarelor aflate pe rol s-a înregistrat o operativitate medie pe instanţe de 83,74%, operativitate care este, în acest an, mai mare faţă de anul 2007, când s-a înregistrat 76.41%, în condiţiile în care şi în acest an instanţele au funcţionat cu schema completă. Reprezentanţii Tribunalului Cluj subliniază faptul că indicele din 2008 putea fi mai mare, dacă Biroul central de expertize ar fi asigurat un număr corespunzător de experţi tehnici judiciari şi dacă nu ar fi existat disfuncţionalităţi în colaborarea cu Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj. În ceea ce priveşte indicele de operativitate al Tribunalului Cluj, în cursul anului 2008, pe rolul tribunalului au existat un număr de 10.710 dosare şi au fost soluţionate 9.987 cauze, ceea ce duce la un indice de operativitate de 93,25%, faţă de 93,17% al anului 2007. Procentajul din 2008 demonstrează implicarea întregului colectiv de judecători pentru realizarea unor performanţe profesionale superioare. În ceea ce priveşte indicele de operativitate al judecătoriilor, pe primul loc se află Judecătoria Dej, cu 86,24%, urmată de Judecătoria Gherla, cu 84,28%, Judecătoria Turda, cu 81,38%, iar Judecătoriile Huedin şi Cluj-Napoca, cu 79,89%, respectiv 77,45%. Astfel, potrivit cifrelor, operativitatea totală este de 93,25%. În ceea ce priveşte secţia civilă, operativitatea este de 94,27%, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale este de 92,58%, iar secţia penală are un indice operativ de 93,23%. La Judecătorii se remarcă o operativitate crescută pe materii la minori şi familie, penal şi comercial, în timp ce la civil, operativitatea este destul de scăzută.
Activitatea pe „cap de judecător”
Activitatea de judecător s-a desfăşurat la instanţele din judeţul Cluj cu un număr total de 103 posturi de judecători, dintre care au fost ocupate 97 de posturi. Astfel, la Tribunalul Cluj există un post vacant, la Judecătoria Cluj-Napoca, trei posturi vacante, la Judecătoria Turda, un singur post vacant, la fel, şi la Judecătoria Huedin. Chiar dacă s-au luat măsuri pentru ocuparea posturilor vacante, nu s-a reuşit completarea lor, raza de activitate a anului 2008 fiind de 85,39%. În cadrul Judecătoriei Cluj şi-au desfăşurat activitatea un număr de 30 de judecători, dintre care 11 în secţia penală, 12 în secţia civilă şi şapte în secţia de contencios administrativ şi fiscal. Privitor la cele cinci judecătorii, raportat la numărul posturilor ocupate şi volumul total de dosare aflate pe rol pentru soluţionare, rezultă o operativitate pe judecător, în anul 2008, de 78,40%. Operativitatea cea mai mare a fost, la Judecătoria Gherla, de 86,58%, iar cea mai scăzută, la Judecătoria Cluj-Napoca, cu 70,64%. Volumul mediu de cauze pe judecător în cursul anului 2008 este de 671, mai scăzut ca în 2007. Pentru Tribunalul Cluj încărcătura a fost de 688 în anul 2008, iar în 2007, de 714. La judecătorii, încărcătura medie pe judecător a fost în 2008 de 653 cauze, cea mai mare încărcătură existând la Judecătoria Cluj-Napoca, cu un număr de 809 cauze pe judecător.
Tribunalul Cluj „se plânge”
Volumul mediu de cauze pe judecător în cadrul Tribunalului Cluj oscilează în fiecare an, în funcţie de specificul instanţei şi complexitatea cauzelor fiind între 450-500 de cauze anual. Chiar dacă Tribunalul Cluj este o clădire modernizată şi adaptată noilor standarde, ea este neîncăpătoare deoarece numărul personalului a crescut considerabil. Se pare că situaţia nu încântă pe nimeni, mai ales pe judecătorii sau grefierii care stau câte patru ori cinci într-un birou, iar într-o sală de şedinţe sunt programate câte două şedinţe într-o zi. Chiar dacă reprezentanţii Tribunalului Cluj au cerut ajutor din partea Ministerului Justiţiei pentru mansardarea unui corp din clădire, problema a rămas nerezolvată. Cu aceeaşi problemă se confruntă şi Judecătoria Cluj-Napoca, lipsa de spaţiu pentru desfăşurarea activităţii de judecată. Judecătoria Turda a avut mai mult noroc. După ce starea clădirii era precară, s-au luat măsuri grabnice pentru remedierea defecţiunilor. Sediul judecătoriei a fost mutat într-un spaţiu nou, unde au fost amenajate trei săli de judecată, trei birouri pentru judecători şi pentru grefieri.
Beatrice Golondzac