
Doi adolescenți au tâlhărit un bătrân din Turda: au fost arestați preventiv
Doi tineri, în vârstă de 14 și 16 ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce au comis o tâlhărie violentă asupra unui bătrân de 76 de ani, în municipiul Turda, județul Cluj.
Incidentul a avut loc pe 9 aprilie, în jurul orei 14:00. Cei doi minori au pătruns în locuința victimei, l-au trântit la podea și l-au amenințat cu un cuțit tip briceag, cerându-i toți banii. Sub presiunea amenințărilor, bătrânul le-a dat suma de 15.000 de lei.
Procurorii au deschis un dosar penal pentru tâlhărie calificată, iar cei doi suspecți au fost prezentați instanței, care a decis arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Fapta a șocat comunitatea locală, mai ales prin gravitatea actului comis de adolescenți, care și-au pus în aplicare planul fără ezitare, folosind violența asupra unei persoane vulnerabile.
„La data de 11.04.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpații L.M. (16 ani) și L.R. (14 ani) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. (1), lit. a) și f) C.pen., cu aplic. art. 113 alin. 2 C. pen. în cazul inculpatului L.R. și art. 113, alin. 3 C.pen. în cazul inculpatului L.M.
În fapt, la data de 09.04.2025 la orele 14.00, cei doi inculpați au pătruns fără drept (cu forța, trântind la podea persoana vătămată) în imobilul persoanei vătămate D.C., imobil situat în
municipiul Turda, jud. Cluj și apoi sub amenințarea cu acte de violență, prin folosirea unui cuțit de tip brișcă (amenințând că îl taie dacă nu le dă banii), au deposedat persoana vătămată de suma de 15.000 lei.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda a dispus admiterea propunerii și arestarea preventivă a celor 2 inculpați pe o perioadă de 30 de zile.
Precizăm că această etapă a urmăririi penale nu poate, în niciun fel, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.