În ultima ședință a Consiliului Local au fost adoptate 53 de proiecte de hotărâri printre care și numărul burselor, respectiv cuantumul acestora, acordat elevilor clujeni. În al doilea semestru al anului școlar postuniversitar, primăria Cluj-Napoca va acorda un total de 23.303 de burse pentru elevi. Conform ultimei hotărâri a Consiliului Local se stabilise un total de 23.277 de burse care a fost suplimentat în urma solicitării venite din partea instituțiilor de învățământ. 

Tipuri de burse acordate

Bursele se acordă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, potrivit prevederilor art.105 alin.(2) din Legea Educației Naționale nr.1/2011 R.

Cuantumurile burselor sunt următoarele:

burse de performanță – 150 lei

burse de merit – 120 lei

burse de studiu – 110 lei

burse de ajutor social – 100 lei.

Conform platformei online a primăriei Cluj-Napoca, toți elevii care au media peste 8,50 și nota 10 la purtare primesc bursă.

În urma rectificărilor, în semestrul următor, vor fi acordate 23.303 de burse, după cum urmează:

Burse de merit – 18.279

Burse de performanță – 36

Burse de studiu – 397

Burse de ajutor social 4.591

Unde au fost suplimentate bursele?

Conform documentului, 20 de burse de merit au fost solicitate de către Liceul Teoretic “Eugen Pora” deoarece au fost omise de Comisia de burse a liceului. O bursă socială a fost solicitată de către Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu deoarece elevul respectiv a trimis dosarul cu întârziere, ca și în cazul Colegiului Național Emil Racoviță. Seminarul Teologic Ortodox a solicitat diminuarea cu 9 burse de merit și una de studiu și suplimentarea cu 10 burse de ajutor social deoarece s-au produs erori la numărarea și transmiterea acestora de către diriginții claselor. În cazul Colegiului de Muzică “Sigismund Toduță”, aceeași poveste, a fost solicitată suplimentarea cu 5 burse de merit, diminuarea cu 1 bursă de studiu și diminuarea a 19 burse sociale întrucât elevii nu au depus cererile la timp pentru bursele de merit iar bursa de studiu și cele de ajutor social au fost stabilite eronat de către Comisia de burse a liceului. Colegiul de Servicii în Turism Napoca, solicită suplimentarea cu 1 bursă socială, întrucât a fost omisă de către Comisia de burse a colegiului la momentul evaluării dosarelor. În final, Liceul Teologic Adventist “Maranatha”, a cerut suplimentarea cu 2 burse de merit și cu 16 burse de ajutor sociale deoarece elevii nu au depus cererile la timp. 

În acest proiect de hotărâre s-a impus și modificarea denumirii a două instituții de învățământ. Colegiul Tehnic de industrie alimentară “Raluca Ripan” va fi listat cu denumirea Colegiul Tehnic “Raluca Ripan” iar Colegiul Tehnic Napoca cu denumirea Colegiul de Servicii în Turism Napoca.

Cum au fost distribuite bursele în urma ședinței

În urma rectificărilor, cele mai multe burse vor ajunge tot la Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”, cu un total de 1132. Dintre acestea 962 sunt burse de merit iar 2 de performanță. Pe locul doi se află Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” cu 1114 burse, 1000 fiind de merit iar 96 sociale. Peste 1000 de burse primește și Colegiul Național “George Coșbuc”, 1017, dintre care 921 de merit și 91 sociale. Dintr-un total de 36 de burse de performanță, cele mai multe, mai exact 6 dintre acestea ajung la Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” ca apoi alte trei licee să primească 4 burse din această categorie. Un număr semnificativ de burse a primit și Liceul de Informatică “T.Popoviciu” – 961, Liceul Teoretic “Avram Iancu” – 907 și Colegiul Național pedagogic “Gh.Lazăr” – 847. Cele mai puține burse în semestru II vor ajunge la Școala Gimnazială “Traian Dârjan” – 70, urmată de Școala Gimnazială “Nicolae Iorga” – 88. În ceea ce privește Școlile Gimnaziale, cele mai multe burse ajung la “Iuliu Hațieganu” – 480, dintre care 420 de merit. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.