Un raport recent al Societății Academice din România (SAR), intitulat ”Nemaipomenita epopee a fondului de rezervă bugetară” și adresat FMI, arată că toate guvernele au utilizat aceste sume în mod arbitrar, fără vreun studiu de impact și fără justificarea reală a ”urgențelor” și propune desființarea acestui fond. Aceasta pare să îl fi grăbit pe Victor Ponta să mai profite de bani, el direcționând recent 6 milioane de lei către trei unități de cult – Centrul Eparhial Iași, Mănăstirea Nicula din județul Cluj și Mănăstirea Tismana din județul Gorj. Gestul lui Ponta readuce în discuție problema utilizării fondului de rezervă bugetară al Guvernului, destinat teoretic situațiilor de urgență, deoarece ceea ce lipsește din Hotărârea de Guvern publicată este tocmai referirea la situația de urgență care ar justifica alocarea sumei celor trei unități de cult.
Covor roșu pentru 2 milioane de lei
În vinerea Sfintei Marii, călugării spălau cu soluție de geamuri icoana făcătoare de minuni de la Nicula, pregătind-o de vizita lui Victor Ponta de după-amiază. Victor Ponta și-a făcut rapid apariția în biserica de la Nicula – avea de vizitata trei biserici în acea zi – i s-a întins covor roșu, a sărutat Icoana și a plecat. Covorul a fost strâns și pelerinii și-au reluat ruga. Mitropolitul Andrei Andreicuț a apucat să îi înmâneze premierului devizul de lucrări pentru construirea bisericii celei noi de la Nicula.
Ca urmare, premierul Victor Ponta a semnat, pe 28 august, o Hotărâre de Guvern prin care se vor aloca 6.000.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru sprijinul financiar a trei unități de cult: Centrul Eparhial Iași , Mănăstirea Nicula din județul Cluj și Mănăstirea Tismana din județul Gorj. Din cei 2 milioane de lei alocați județului Cluj, un milion de lei va intra în conturile Mănăstirii Nicula și un milion în cele ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Reprezentanții bisericii spun că banii vor fi folosiți pentru continuarea lucrărilor la biserica nouă a mănăstirii.
”Se aprobă suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2014 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, cu suma de 6.000 mii lei, la capitolul 67.01 ‘Cultura, recreere si religie’, titlul 59 ‘Alte cheltuieli’, pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, în vederea susținerii cultelor, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre”, se arată în Hotărârea de Guvern (HG) publicată în Monitorul Oficial. În Hotărârea de Guvern amintită se mai menționează că ”Secretariatul General al Guvernului, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, va controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri”.
SAR a propus desființarea fondului de rezervă
În hotărâre nu se specifică pentru ce au fost alocați acești bani, în condițiile în care, potrivit legii, fondul de rezervă la dispoziția Guvernului este destinat situațiilor de urgență. Raportul SAR arată că atât constituirea, cât şi alocarea şi folosirea fondului de rezervă sunt realizate în mod îndoielnic, arbitrar. De asemenea, controlul şi monitorizarea acestora nefiind în sarcina unei singure instituţii nu există niciun studiu de impact cu privire la eficiența efectivă a utilizării acestor fonduri. Avem, în schimb, concluziile Rapoartelor de Audit ale Curţii de Conturi şi numeroase semnale de alarmă trase de societatea civilă. Însă, se pare ca nicio recomandare de-a lungul anilor nu a avut vreun impact asupra modului de utilizare, iar practicile alocărilor preferenţiale au rămas aceleaşi.
Prin urmare, singura măsură realistă de combatere a alocărilor arbitrare este cea de eliminare completa a fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prin modificarea articolului 30 din Legea nr. 500/2002. Guvernul ar putea în continuare utiliza în situaţii de urgenţă un fond separat, cel denumit in legislație Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, care este mult mai clar definit în legea finanţelor publice. O astfel de măsură ar genera o rigoare mai mare in alcătuirea bugetului și o disciplină suplimentară a ordonatorilor de credite atunci când își alcătuiesc și își execută bugetul.
Un așezământ disputat
Faima aşezământului monahal de la Nicula a depăşit de mult graniţele judeţului. Numai la hramul mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului (Sântămaria mare), care se sărbătoreşte în 15 august, aici vin în pelerinaj zeci de mii de credincioşi. Mănăstirea acum în patrimoniul ortodox, este revendicata de Episcopia Greco – Catolică de Cluj – Gherla, iar de o parte şi de alta, argumentele curg. Uniaţii susţin ca nu exista dovada scrisă că pe locul actualei mănăstiri ar fi existat vreun aşezământ monahal până la 1700. Ei spun că atestarea documentara de la 1552, pe care o invoca ortodocşii, reprezintă o confuzie voită între mănăstire şi biserica parohială din satul Nicula. Documentele catolice atestă încă un fapt important pentru evaluarea situaţiei: aşezământul a devenit mănăstire în 1936, printr-o dispoziţie a Episcopului Iuliu Hossu, care l-a încredinţat călugărilor din Ordinul „Sfântul Vasile cel Mare”.
Argumentele ortodocşilor
În monografia publicata de părintele protosinghel Dumitru Cobzaru, începuturile mănăstirii sunt legate de existenţa, la 1326, a unui pustnic care-l avea ca patron spiritual pe Sfântul Nicolae. Acest pustnic ar putea fi, în viziunea ortodocşilor, primul ctitor al mănăstirii. Conform monografiei, aşezământul mai este pomenit în documente din 1552, 1657, 1659 şi, bineînţeles, 1699, când, datorita lacrimilor izvorâte din Icoana, mănăstirii i-a fost schimbat hramul.
Părintele Dumitru pomeneşte şi de contele Corniş, însa într-un context total diferit: „Transversal, o inscripţie indica faptul ca biserica a fost de către Kornis, prin meşterul Gligorie, în 1714, ceea ce ne îndreptăţeşte sa credem ca aici a fost o biserica mai veche, ipoteza confirmata de clopotele din 1401 şi 1696, la fel şi de punerea icoanei în 1685”. Din aceasta perspectivă, poziţia Arhiepiscopiei ortodoxe este următoarea: la 1700, mănăstirea fost transformată în aşezământ catolic, până atunci fiind ortodoxă. În ceea ce priveşte „momentul” 1948, stareţul Dumitru Cobzaru spune că „există un proces verbal prin care mănăstirea a fost predată de o comisie formată din autorităţile locale”.
