În urmă cu două zile, primarul Emil Boc îi chema pe clujeni să voteze dacă vor ca străzile Universității și Kogălniceanu să devină pietonale.
„Motivul pentru care am venit aici este acela de a vă consulta cu privire la o decizie pe care trebuie să o luăm mâine în cadrul comisiei de circulație legat de pietonalizarea – sau nu – a străzii Kogălniceanu și a străzii Universității, având în vedere faptul că ne apropiem de finalizarea lucrărilor pe aceste două străzi și sunt cele două opțiuni: de a reveni la situația cu trafic, așa cum a fost înainte, sau de a transforma această arie modernizată într-o zonă pietonală pentru a pune și mai mult în valoare istoria acestui loc, clădirile și pentru a avea mai mult spațiu dedicat cetățenilor, în care să se bucure de calitatea vieții. În consecință, în acest sens vă rog să îmi lăsați părerile dumneavoastră, ele vor fi menționate mâine în cadrul comisiei”, a declarat primarul Emil Boc.
Edilul a postat pe pagina de Facebook un filmuleț realizat noaptea pentru a nu se observa calitatea îndoielnică a lucrărilor.
După nici 24 de ore de la această declarație, primarul a uitat de părerea clujenilor și a decis că străzile respective vor deveni pietonale.
„Comisia de circulație a municipiului Cluj-Napoca, în unanimitate, a luat decizia de pietonalizare a străzilor Universității, Kogălniceanu și Iuliu Maniu după cum urmează: accesul va fi permis pe aceste străzi doar riveranilor, în urma propunerii dumneavoastră inclusiv autobuzele școlare vor putea intra pe străzile Universității și Kogălniceanu, doar pentru acest scop, de a duce copiii la școală, iar strada Iuliu Maniu va fi pietonalizată de la Piața Unirii până la strada Baba Novac. De asemenea, s-a luat decizia ca strada Baba Novac să rămână deschisă traficului, pentru a face legătură între strada Avram Iancu și bulevardul Eroilor. Fac precizarea că pe aceste străzi pietonale vor putea intra riveranii, aprovizionarea, situațiile de urgență și autobuzele școlare, ori de câte ori este nevoie”, a transmis astăzi Boc, într-o nouă postare.
La baza acestei decizii nu există niciun studiu de trafic, ci doar teama edilului ca lucrarea să nu se strice sub roțile mașinilor deoarece, atât materialele folosite cât și execuția proiectului sunt de o calitate îndoielnică. Administrația locală a preferat să cumpere materiale de proastă pentru că dalele au fost achiziționate de la o firmă de-a lui Adriean Videanu, unul dintre foștii lui colegi de partid.
O altă problemă pe care Primăria Cluj-Napoca o va avea de rezolvat este modalitatea în care se va face recepția lucrării pentru că destinația zonei nu a fost una pietonală.
Proiectare: PROASTA, executie: PROASTA, materiale folosite: INADECVATE, egal: Administratia boc. Keep Walking…
Dava ar fi o entitate romaneasca si patriota sa le verifice averile, in special de afara,amintelege jaful .
Fagmilia #emilboc#adrieanvideanu#traianbasescu#elenaudrea#dorincocos#. Mai ales Videanu.
Atâta timp cât cetățenii votează cu PSD, PNL, UDMR, ce concluzie se poate trage? Că oamenii sunt de acord cu pensiile speciale, cu numirea în funcții publice pe criterii bine-cunoscute, cu îndatorarea României până vom ajunge la faliment etc.
Sunt crăpte gata,batjocură la adresa plătitorilor de taxe,nu lăcrimez ptr.mașinile lipsă dar toți vor fi riverani,șoferi de bus școlar sau cu aprovizionarea,mașina PL își mută staționarea de la clopot mai aproape să vîneze mușterii că este ” sarcină de partid PDNL/PSD ” ptr.colectare de fonduri,vin alegerile,vin,visteria goală ,foame mare dar tu clujene pune ștampila că de restul…ne ocupăm noi că la tăti ni greu,excepție Videanu și camarila.