Cad schele peste trecători în centrul Clujului! O femeie de 77 de ani, medic pensionar, rănită pe Memorandumului 2!

Incident incredibil, în centrul Clujului, petrecut duminică, 18 noiembrie, pe trotuarul din faţa unui imobil aflat în plin proces de refaţadizare: o schelă prost fixată a căzut în capul unei femei în vârstă de 77 de ani, medic pensionar. Culmea, femeia a intuit pericolul şi a ieşit de pe trotuar, păşind pe culoarul pentru autobuze şi troleibuze, dar schela a nimerit-o şi aşa, culcând-o la pământ! Fiica medicului afirmă că schela a căzut prima dată peste un indicator rutier, atenuând întrucâtva lovitura – şi abia apoi peste mama ei! Contactaţi, muncitorii firmei executante spun că victima minte iar cel ce-a căzut peste bătrână este unul dintre ei – care s-a dezechilibrat în timp ce încerca să urce pe schelă!

„Cu două luni înainte de incidentul acesta, socra a avut şi un AVC”!

Femeia – cu o expresie imobilă a feţei, semn de mare suferinţă – este adusă pe scările I.M.L.Cluj – cu dificultate, aproape pe braţe de către fiica şi ginerele ei. Aflu curând că doamna respectivă este un renumit medic al Clujului, astăzi pensionar, ajuns la vârsta de 77 de ani. Aflu, de asemenea, din relatările membrilor familiei, că a fost victima unui accident de-a dreptul stupid, petrecut chiar în centrul municipiului Cluj-Napoca, pe trotuar, sau mai exact pe banda de circulaţie a troleibuzelor şi autobuzelor de pe strada Memorandumului nr. 2. Mărturiseşte, la început, ginerele victimei, în timp ce d-na doctor, însoţită de fiica ei se află sub „lupa” legiştilor, în cabinetul de consultaţii al instituţiei medicale clujene: „Peste soacra mea a căzut duminică, pe la ora 11.00, o schelă aflată pe carosabil, pe Memorandumului. Un meseriaş de acolo a încercat să ridice schela, iar aceasta s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit. Norocul mamei soacre – dacă se poate spune aşa – a fost că s-a interpus un indicator rutier, astfel că schela a căzut prima dată pe indicator – şi apoi în capul ei, indicatorul împiedecând oarecum căderea. Însă lovitura a fost şi aşa extrem de dură, astfel că mama s-a prăbuşit la pământ… Culmea, intuise cumva pericolul şi a păşit pe zona de mers a autobuzelor, însă tot a fost prinsă de schelă! Apoi, ce a urmat este de domeniu fantasticului: muncitorii au rămas cu mâinile-n sân şi nici măcar n-au dat un telefon după salvare, lăsând-o să se descurce singură! Niciunul dintre ei nu ştia româneşte aşa că mama soacră a ajuns, pe propriile picioare la U.P.U. de unde a fost dusă cu o ambulanţă, de urgenţă, la Neurochirurgie, lovită la cap şi coloană, cu tasare de vertebre! Şi totul, după ce în urmă cu două luni suferise un atac vascular-cerbral şi avea speranţe de refacere!” Arată, în continuare, indignat, că a făcut ulterior – împreună cu soţia lui –  câteva demersuri pentru a afla ce se întâmplase acolo dar nu s-a putut înţelege cu muncitorii respectivi pentru că nu vorbeau decât limba maghiară!  „Oricum, treaba asta nu pare curată, pentru că e limpede că schela nu era asigurată şi nu e OK ca o clădire de patrimoniu, cum am aflat că e cea de pe Memo 2, să fie refaţadizată în acest mod empiric şi neprofesional, asta când în asemenea cazuri se procedează pe baza unor tehnici şi protocoale mai speciale, mai ales că ne aflăm pe un trotuar circulat din centrul municipiului. Dar nu-i nimic, am contactat deja un avocat care se va ocupa de toate aspectele problemei şi treaba nu va rămâne aşa”… Se întoarce curând din cabinet şi fiica d-nei doctor, împreună cu aceasta. Apoi, după ce-o duce pe bătrână, în siguranţă, la o maşină parcată în curte, se întoarce şi poartă o discuţie cu subsemnatul. Explică femeia, indignată la culme: „Un lucru nu înţeleg: cum se poate ca la numai două-trei sute de metri de primărie, pe un trotuar în care mustesc poliţiştii locali – îi ştiţi, cei atât de inutili, care dau amenzi la tot ce mişcă – să se muncească în asemenea mod, pe o schelă neasigurată. Plus că nimeni dintre lucrători nu a sunat la 112 iar când am încecat să vorbesc cu aceştia niciunul nu mi-a răspuns – pentru că ziceau că nu ştiu limba română! Deci, nu mi se pare deloc normală indiferenţa şi prostia lor, fiindcă aici pare a fi vorba mai mult de prostie! De asemeni, mama a avut niţel noroc şi cu faptul că – după atacul cerebral suferit recent – la acea oră a dimineţii era bine înfofolită şi hainele groase au atenuat cu ceva lovitura. Oricum, ea în aceste momente nu stă bine deloc cu sănătatea, e demolată pur şi simplu”… Se retrage apoi, urmând să se întoarcă a doua zi după certificatul mamei, asta deoarece actele medicale erau numeroase şi acestea le-ar fi luat un timp prea îndelungat medicilor pentru a fi „procesate”, cu ei aflaţi acolo, în aşteptare, în condiţiile în care starea d-nei doctor se înrăutăţise brusc! Practic, a fost nevoie ca imediat după consult victima să fie transportată acasă, ca să nu apară complicaţii nedorite!

Şeful echipei de meşteri-restauratori: „Habar n-am despre ce vorbiţi”!

Imediat după plecarea celor trei mă deplasez, de urgenţă, la imobilul situat în buricul târgului, pe Memorandumului 2. Schela se afla tot acolo, la locul incidentului de duminică – doar că a fost mutată cu câţiva metri mai spre stânga, după cum au înaintat şi lucrările. Mă întâmpină, la intrarea în imobil, d-nul Bărnuţiu, administratorul Asociaţiei de Proprietari de pe Memo 2. Acesta se arată uimit de cuvintele mele şi susţine cu hotărâre că nimeni din echipa de muncitori pe care asociaţia i-a angajat nu i-a raportat vreun incident. Apoi, primind un telefon, se scuză că este teribil de grăbit şi urcă în jeep-ul său Mercedes şi părăseşte zona… Nu apuc să-i pun nici măcar o întrebare legată de lucrarea abia încheiată. Mă adresez apoi primului ins din zonă pe care-l văd în salopeta – şi am noroc. E însuşi şeful echipei de muncitori, care face lucrările de refaţadizare a imobilului de pe Memorandumului nr. 2. Mărturiseşte că firma pe care o reprezintă are sediul în judeţul Hrghita însă se arată total consternat de vorbele mele şi mă priveşte cu compasiune, ca pe-un nebun. „Habar n-am despre ce vorbiţi! Recunosc, duminică s-a lucrat – fiindcă luni urmau să vină reprezentanţii Primăriei, pentru fotografie şi trebuia terminată lucrarea. Însă nimeni nu m-a anunțat că s-ar fi petrecut aici un asemenea eveniment”, mârâie acesta. Apoi, ia telefonul şi-i sună pe muncitorii săi, aflaţi la masă. După îndelungi negocieri cu aceştia, în limba maghiară, apare într-un târziu şi unul dintre ei, „acarul Păun”, pe numele lui Vlad Robert. Care, deşi are nume neaoş nu ştie o boabă româneşte! Îmi explică acesta prin traducătorul său, şeful de echipă: „Duminică, am vrut să urc pe schelă dar mi-a alunecat piciorul şi am căzut peste doamna. Nu schela a căzut, ci eu. Apoi, m-am dus la ea, am ridicat-o şi am întrebat-o dacă să chem salvarea – şi ea a spus că nu e nevoie. Asta a fost tot”!