În timp ce compania canadiană Gabriel Resources cere despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari statului român pentru blocarea exploatării miniere de la Roșia Montană, CEO-ul firmei Dragoș Tănase încasează zeci de milioane de lei de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor. Total Business Land, firmă patronată de Dragoș Tănase, se ocupă de cadastrarea sistematică în aproximativ 20 de comune din județul Cluj. Însă, în ciuda sumelor colosale plătite de ANCPI, firma a reușit să genereze un adevărat haos în majoritatea localităților.
Societatea Total Business Land a încheiat contracte în valoare totală de aproximativ 30 de milioane de lei cu ANCPI pentru realizarea lucrărilor de cadastrare sistematică în circa 20 de comune clujene printre care se numără, Feleacu, Bonțida, Tureni, Ciurila, Mihai Viteazu, Apahida, Săvădisla sau Iara.
Total Business Land a făcut dezastru la Tureni
La sfârșitul anului trecut, primarul comunei Tureni, Daniela Mănăilă, își exprima dezamăgirea în legătură cu modul în care Total Business Land s-a ocupat de cadastrarea sistematică din comună, arătând că firma și reprezentanții ANCPI au venit la recepția lucrărilor cu o serie de date eronate.
Printre principalele probleme semnalate atât de Daniela Mănăilă, cât și de cetățeni, au fost intabularea unor terenuri ce aparțin de fapt locuitorilor din comună pe statul român sau pe alte persoane din alte localități. Primarul a subliniat că aceste erori nu vor fi tolerate și că recepția lucrărilor de cadastrare va fi semnată doar în condițiile în care nu vor fi afectate drepturile niciunui locuitor al comunei. Pentru cadastrarea sistematică din Tureni, Total Business Land a încasat de la ANCPI suma de 1.085.809 de lei.
Problema cadastrării sistematice nu este doar una specifică comunei Tureni sau a județului Cluj, ci este o preocupare la nivel național care afectează mulți oameni care și-au văzut drepturile de proprietate încălcate, în urma acestui proces aparent simplu, dar cu consecințe devastatoare. Mulți cetățeni din diverse zone ale țării s-au confruntat cu situații tulburătoare în urma cadastrării sistematice, descoperind că terenurile pe care le-au moștenit de la strămoși au fost transferate pe numele altor persoane sau entități, în mod inexplicabil. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri fiind cel din comuna Horea, Alba, unde zeci de persoane s-au trezit că au rămas fără proprietăți, terenurile și casele lor fiind înscrise pe Primăria Horea, pe composesoratul din localitate sau pe numele unor persoane, altele decât proprietarii de drept. Cu toate că oamenii au contestat documentele în instanță, au pierdut procesul, rămânând astfel fără proprietăți din neglijența unor firme dornice să-și umple conturile, dar incapabile să gestioneze proiectul.
Legăturile Total Business Land cu firma care-i cere 6,5 miliarde de dolari statului român
Total Business Land este o societate comercială din Alba Iulia, a fost înființată în 2015 și se ocupă cu activități de inginerie și consultanță tehnică. Administratorul firmei este Marius Traian Todor, care este asociat (14%), alături de Dragoș Tănase (20%), Elena Aurelia Lorincz (14%), Nicolae Horea Avram (14%), Adrian Gligor (14%), Nicolae Suciu Gruia (8%), George Bogdan Petrescu (8%) și Cezar Ilie Marin (8%). Firma a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de 49.460.412 de lei, un profit net de 10.884.173 de lei și datorii în cuantum de 34.614.774 de lei, cu o medie de 411 angajați.
Dragoș Tănase este directorul executiv al firmei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), iar în anul 2018 a fost numit președinte și CEO al companiei-mamă Gabriel Resources, care solicită statului român despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru blocarea proiectului minier aurifer de la Roșia Montană. Compania canadiana a dat statul român în judecată, în iunie 2017, la Tribunalul de Arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) de la Washington. Procedura de arbitraj a fost închisă la data de 14 septembrie 2023, iar verdictul urmează să fie pronunțat în luna martie 2023. Cu toate acestea, în cauză nu mai poate fi vorba despre nicio exploatare minieră, deoarece Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, în anul 2021, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol.
Publicația profit.ro scria în anul 2018 că salariul anual brut de bază al lui Dragoș Tănase ca director general al RMGC este de 408.688 dolari canadieni (circa 1,27 milioane lei pe an, respectiv 106.000 lei pe lună). Fostul CEO al Gabriel Resources, Jonathan Henry, avea, înainte de a părăsi compania, un salariu anual brut de bază de 735.311 dolari canadieni.
Firma a prins contracte babane cu instituțiile publice din Cluj
Pe lângă sutele de contracte încheiate cu ANCPI pentru realizarea lucrărilor de cadastrare sistematică în diferite județe din țară, Total Business Land a încheiat mai multe contracte cu instituțiile publice din județul Cluj. Printre acestea se numără Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca, care a oferit societății numai anul trecut un contract în valoare de 209.400 de lei, pentru lucrări de logistică arheologică pentru cercetare arheologică preventivă care vizează proiectul „Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989” din municipiul Timișoara. De asemenea, în anul 2022, Total Business Land a încheiat un contract în valoare de 422.908 de lei cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei pentru același obiectiv și în anul 2022. Potrivit anunțului, MNIT a achiziționat lucrări de logistică arheologică care constă în lucrări de excavare mecanică și manuală, transport materiale rezultate, susținere și coordonarea utilajelor și a forței de muncă pentru cercetare arheologică preventivă la obiectivul Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Timișoara.
Societatea s-a ocupat și de cadastrarea mai multor drumuri din comuna Gârbău, fiind încheiate în acest sens două contracte: unul în anul 2022, în valoare de 12.000 de lei, iar celălalt în anul 2023, în valoare de 8000 de lei.
De asemenea, Total Business Land a încheiat două contracte cu Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord SA pentru servicii de arheologie în valoare totală de 29.500 de lei. Mai mult, firma a furnizat Primăriei Câmpia Turzii servicii pentru întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal care viza schimbarea de destinație și reparcelarea unui teren cu o suprafață de 1,19 ha, în schimbul cărora a primit 32.500 de lei.
Cadastrarea sistematică = țeapă sistematică.
marius breazu, fost angajat, actual colaborator al firmei lui Tanase, plus « eterna partenera » oana biciusca, director HR la RMGC de peste 15 ani si Total Business Land, (pe langa legaturile personale extrem de apropiate cu asociatii total business land) sigur stiu cum de firma a primit atatea contracte cu ANCPI. Marius breazu este angajat Ancpi si consilier in cancelaria primului ministru.