Cadavrul unei tinere de aproximativ 12 ani a fost descoperit, duminică- dimineaţă, într-un parc de pe raza municipiului Mangalia. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, Olimpia Ceară, a transmis că trupul neînsufețit al minorei prezenta urme de violență, iar identitatea victimei nu a fost stabilită până la acest moment.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Cadavrul prezenta urme de violenţă, echipajul medical declarând, ulterior, decesul”, a precizat oficialul IPJ Constanţa.
Surse apropiate anchetei susţin că ar fi vorba de o minoră în vârstă de aproximativ 12 ani.
Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.