Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a informat că pe lângă vaccinarea persoanelor din categoriile de risc, se ia în calcul și vaccinarea antigripală a profesorilor. Aceasta va fi gratuită.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că al doilea val al pandemiei de COVID-19 din ţara noastră depinde foarte mult de modul în care sunt respectate în prezent normele de prevenţie şi cât de scăzută va rămâne astfel transmiterea comunitară, potrivit monitorulcj.ro.

„Avem nişte precauţii. Includ portul măştilor, distanţare, dezinfectanţi. Avem o lună în care s-au redeschis restaurantele, teatrele şi cinematografele, reîntoarcerea din concedii, aglomerarea transportului în comun, deschiderea şcolii, campanie electorală, alegeri. Toate acestea au un numitor comun, respectarea unor norme. Respectăm acele norme, avem o transmitere comunitară scăzută, avem un număr scăzut de cazuri, ne menţinem pe acel platou cum suntem acum. Haideţi să respectăm aceste reguli şi să transformăm primul val într-un val decizional, pentru că al doilea val depinde foarte mult de modul în care gestionăm primul val.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.