Nici fostul director tehnic al CFR din 2005 nu-şi mai aminteşte să fi vorbit personal cu inculpatul Călin Mitică. Toată lumea îl ştie din auzite sau din vedere, dar nimeni nu l-a cunoscut personal. Următorul termen de judecată va avea luc abia la toamnă, pe data de 6 octombrie.
Ultimul termen de dinaintea vacanţei judiciare al dosarului în care Călin Mitică, Noapteş Alexandru şi alţii sunt acuzaţi de infracţiuni de corupţie a adus la iveală, din nou, discreţia cu care martorii sau co-inculpaţii discută atunci când vine vorba despre Călin Mitică. Fostul director tehnic al CFR Constanţa , atunci când a fost întrebat dacă a discutat personal cu şeful Sc Remaru 16 Februarie Sa, a menţionat că îl cunoaşte, dar numai din vedere, neîntâlnindu-se cu aceasta vreodată. Nici la celelalte termene lucrurile nu stau diferit. Majoritatea celor audiaţi în calitate de complici la infracţiuni de corupţie nu îşi mai amintesc să fii discutat cu acţionarul principal al Transferoviar Grup, Călin Mitică, despre vânzarea celor şase automotoare care fac obiectul infracţiunii. Dintre ei, unii au avut de precizat că ei abia îl cunosc pe acesta. Exemplificative în acest sens pot fi declaraţiile inculpaţiilor Nacu Vanghelie sau Mureşan Vasile. Acesta din urmă, întrebat de instanţă despre modul în care îşi explică modul în care SC Remaru 16 Februarie SA a vândut cele şase automotoare înainte de a le fi achiziţionat de la SC Activ Invest Srl, acesta a precizat că „ am mers pe încerdere, am achitat un avans şi lucrurile au mers bine”. „Călin Mitică nu m-a influenţat deloc în semnarea contractului. Nu am vorbit cu el deloc pe această temă”, a mai precizat Mureşan Vasile. Nici Iancu Floare, fostă directoare economică la SC Remaru 16 Februarie SA, şi semnatară şi ea a celebrei note 62, nu îşi mai aminteşte să fii discutat cu patronul ei. „ Nu am vorbit cu Călin Mitică nici cu ocazia achiziţionării de la SC Activ Invest Srl, nici în momentul vânzării către Căile Ferate Române”, a precizat aceasta. Sabo Emil, fostul director general al SC Activ Invest Srl, a menţionat faptul că încercat să vorbească despre achiziţie cu acţionarul Călin Mitică, dar acesta, suferind de probleme de sănătate în acea perioadă, a preferat să nu se implice. Sabo Emil a fost trimis în judecată pentru că că în calitatea sa de director general al SC Activ Invest Srl a semnat contractul prin care au fost vândute cele şase automotoare, înlesnind astfel producerea unei pagube pentru CFR şi obţinând un avantaj personal pentru firma pe care o reprezenta. De menţionat că în timp ce îndeplinea funcţia de director general al SC Activ Invest Srl, Sabo Emil era şi şef al serviciului comercial din cadrul SC Remaru 16 Februarie SA. Pe lângă dubla calitate a lui Sabo Emil, instanţa a constatat şi faptul că cele două companii avea şi acelaşi sediu poştal. „ Călin Mtică ştia că urma să fie operat şi s-ar putea să moară, din acest motiv nu se putea vorbi cu el despre afaceri”, a precizat acesta. Chiar dacă ştia că patronul SC Activ Invest Srl, Dumitru Băiculescu, era tatăl concubinei lui Călin Mitică, acesta nu a discutat niciodată despre afacerea cu cele şase automotoare cu acesta. “Nu l-a informat niciodată pe acesta (Dumitru Băiculescu –nr) cu privire la activitatea mea la SC Activ Invest Srl, întrucât nu şi-a manifestat interesul în acest sens”, a precizat Sabo Emil.
De menţionat este şi faptul că Sabo Emil a îndeplinit şi funcţia de directorul general al CFR SA, a demisionând din această funcţie, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) l-a trimis în judecata pentru procesul din speţă.
Când i-a venit rândul, Călin Mitică a fost întrebat de către instanţă cu privire la motivul pentru care a cedat socrului său, Dumitru Băiculescu, acţiunile societăţii SC Activ Invest Srl. Acesta a declarat că a vrut să se asigure că în cazul în care va muri ca urmare a operaţiei pentru care se pregătea, părţile sociale vor fi distribuite egal între membrii familiei sale.
Dale’ lui Mitică
Tabloul participaţiilor lui Călin Mitică la diverse societăţi comerciale şi a relaţiilor acestuia cu diverse personalităţi din lumea politică este greu de desenat. Acesta este legat de Vasile Blaga prin fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei “Remarul 16 Februarie”, Emil Sabo, companie controlată de Călin Mitică. De la “Remarul”, Vasile Blaga l-a adus în 2009 pe Sabo în funcţia de preşedinte al Companiei Naţionale de Investiţii, subordonată Ministerului Dezvoltării Regionale. Emil Sabo este coinculpat, alături de Călin Mitică, într-un dosar penal sub acuzaţia unor infracţiuni economice şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Aceştia, împreună cu alte persoane aflate în funcţii cheie în CFR, ar fi instrumentat o escrocherie prin care ar fi vândul SNCFR locomotive second-hand cumpărate din Germania la de peste 20 de ori preţul de achiziţie. O asemenea afacere de succes nu putea fi realizată fără o suplimentare a bugetului pe anul achiziţiei, pentru a putea fi “onorate” comenzile exorbitante.
Premisa suplimentării bugetului instituţiei o constituie reunirea comisiei de negocieri, pentru stabilirea preţului pentru cele şase automotoare, majorarea de buget nelăsând niciun dubiu cu privire la intenţia directă a învinuiţilor în vederea achiziţiei. Astfel, în primă fază, în bugetul de venituri şi cheltuieli întocmit la sfârşitul anului 2004, pentru exerciţiul financiar al anului 2005 fusese prevăzut un program de investiţii de 3.517.076 lei. În această sumă nu era cuprinsă şi achiziţia a şase automotoare dar, în luna septembrie a anului 2005, conform „Registrului” Consiliului de Administraţie al SNCTF CFR Călători, s-a produs o modificare a bugetului. Concret, în completarea programului de investiţii pe anul 2005 s-a introdus o nouă poziţie, cu denumirea de „şase automotoare”, la valoarea de 6,3 milioane lei, cu încadrarea în bugetul alocat pe anul 2005. Conform „Raportului privind modificarea programului de investiţii pe anul 2005”, diferenţa dintre suma iniţial prevăzută de 35,707 milioane lei şi 42,007 milioane lei cât era odată cu rectificarea, era exact suma necesară pentru achiziţionarea celor şase automotoare. De aprecizat faptul că „raportul” amintit este aprobat de către Nacu Vanghelie, învinuit în cauză, iar hotărârea de rectificare a bugetului este semnată de către învinuitul Noapteş Alexandru, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SNCTF CFR Călători.
Firmele la care Călin Mitică are participaţii sau este asociat:
1.EDELWEISS HOLDING SRL
2.ARMONIA EDELWEISS SRL
3.METALURGICA TRANSILVANA AIUD SA
4.TRANSFEROVIAR GRUP SA
5.ELECTROMET BUSINESS GRUP SRL
6.REMARUL LOGISTICS SRL
7.INTRETINERE SI REPARATII VAGOANE DE CALATORI C.F.R. SIRV BRASOV SA
8.TRANSFEROVIAR CALATORI SRL
Caracterizarea învinuiţilor conform rechizitoriului
1. Nacu Alexandru nu are antecedente penale. Este căsătorit. A avut un comportament nesincer pe parcursul urmăririi penale.
2. Iosub Cătălin nu este cunoscut cu antecedente penale. A dat declaraţii nesincere în cursul urmăririi penale.
3. Nacu Vanghelie nu se consideră nici el vinovat de producerea pagubei, pagubă a cărei existenţă o contestă. Nu are antecedente penale.
4. Mureşan Vasile, apreciază şi el întreaga operaţiune, ca fiind legală, comercială, în ciuda faptului că a participat la toate fazele negocierii. Nici el nu are antecedente penale.
5. Iancu Floare, are dintre toţi învinuiţii, singura declaraţie care se apropie de sinceritate: “ cu ocazia acelor negocieri nu s-a ştiut preţul exact pe care îl va plăti S.C Remaru 16 Februarie S.A Cluj-Napoca, la S.C Activ Invest S.R.L, decât după ce va şti ce preţ obţine de la SNCTF CFR Căşători sau alţi operatori”
6. Florişca Siona Elena, nu este cunoscută cu antecedente penale. Nici ea nu se consideră vinovată.
7. Călin Mitică se foloseşte de faptul că nu a semnat documente în cursul procedurii, deşi retragerea tactică din S.C Activ Invest S.R.L a fost doar scriptică, s-a expus în cuprinsul stării de fapt implicarea intensă, determinată a acestuia, de la început şi până la sfârşit. Nici el nu are antecedente penale.
8. Sabo Emil, declară că este nevinovat, susţinând că nu ştia cui urmează să fie automotoarele, deşi din cronologia emiterii documentelor, precum şi din dubla sa calitate, rezultă contrariul. Nici acest învinuit nu are antecedente penale.
9. Urs Claudia Maria, arată că de achiziţia celor 6 automotoare s-a ocupat Sabo Emil. Mai arată că nu a participat la negocierea preţului, ci doar a semnat contractul. Nu are antecedente penale.
Andrei Tomoş