Secţia pentru procurori a CSM a decis, marţi, prelungirea mandatului lui Călin Nistor în funcţia de şef al DNA, a anunţat ministrul Justiţiei, Ana Birchall, la finalul şedinţei potrivit mediafax.ro

Călin Nistor va ocupa funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce procurorii CSM au prelungit, marţi, delegarea.

Nistor a ocupat funcţia de adjunct al DNA din luna mai 2013.

De altfel, procurorii CSM au decis, la şedinţa din februarie 2019, delegarea lui Călin Nistor în funcţia de procuror-şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar de la acel moment Secţia a mai prelungit o dată mandatul lui. Acesta a mai fost delegat în funcţia de şef al DNA în 2013, vreme de două luni.

Călin Nistor este cel care asigură conducerea interimară a DNA în condiţiile în care, după plecarea Ancăi Jurma de la şefia instituţiei, fostul procurorul general Augustin Lazăr nu a mai făcut o propunere de interimar.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.