Un călugăr în vârstă de 73 de ani de la o mănăstire din Suceava a fost reținut pentru că a bătut un om care a murit după ce a ajuns la Urgențe. Totul s-a petrecut e fondul consumului de alcool.

Potrivit poliției, doi frați au mers la schitul din satul sucevean Manolea, unde au consumat alcool împreună cu un călugăr. S-a tabilit că Florentin Rusu și fratele său, Vasile Rusu, au mers sâmbătă la schitul din Manolea ca să consume băuturi alcoolice cu Iacob Stafie, un călugăr de 73 de ani, așa cum făceau frecvent.

La un moment dat, lui Vasile Rusu i s-a făcut rău și a plecat acasă. Anchetatorii au stabilit că, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, Florentin Rusu a mers la grajdul din schit și a vrut să dea drumul animalelor.

Călugărul s-a enervat și a urmat o discuție în contradictoriu cu Florentin Rusu, ce ar fi culminat cu îmbrânciri reciproce, în urma cărora săteanul a căzut în zona porții de acces din curtea schitului. Pentru că nu l-a putut ridica, călugărul i-a anunțat familia, iar spre dimineață aceștia l-au luat și l-au dus acasă.

Pentru că nu și-a recăpătat cunoștința, familia a anunțat Ambulanța, iar Florentin Rusu a fost transportat la spitalul din Fălticeni, unde medicii au constatat că bărbatul intrase în comă de gradul IV. Victima a fost transportată la spitalul din Suceava, unde duminică seara a decedat.

Inițial, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz, dar au schimbat ulterior încadrarea juridică în omor, după ce s-a descoperit că Iacob Stafie l-a lovit de mai multe ori pe săteanul pe care îl cinstise, provocându-i traumatisme grave în urma cărora acesta a decedat.

Procurorul de caz l-a reținut pe călugăr pentru 24 de ore, iar acesta va fi prezentat marți, 16 ianuarie 2024, la Tribunalul Suceava pentru arestare preventivă sub acuzația de omor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.