Viata de calugar presupune pe lânga dedicarea totala lui Hristos si o purtare modesta, smerenie si o fagaduire a saraciei. Nu sunt putine însa manastirile în care calugarii nu se pot lepada de beneficiile banesti. Acesta este si cazul manastirii Izvorul Tamaduirii din Salva, unde calugaritele asteapta donatii si bani de la Guvern pentru refacerea chiliilor, dar se plimba în masini de lux. Despre acte de caritate nici nu poate fi vorba, stareta manastirii declarând cu seninatate ca în cei 14 ani de la înfiintare, manastirea nu a avut astfel de actiuni, desi bugetul anului trecut a fost de ordinul sutelor de mii de lei. Primii calugari au trait în pesteri, naturale sau sapate cu propriile lor mâini, îndurând asprimea elementelor si traind în nevoi. Cei care îsi construiau astfel de chilii nu acceptau nicio piesa de mobilier în locasul lor, lepadându-se de toate beneficiile materiale. Din acest punct de vedere, maicutele de la manastirea din Salva par a fi exceptia de la regula. Manastirea beneficiaza la ora actuala de doua autoturisme, dintre care unul de lux, iar anul trecut maicutele au scos din visterie peste 500.000 de lei doar pentru construirea unui zid de sustinere si a demisolului unei chilii. O manastire saraca, saraca de tot Contactata telefonic, maica stareta a manastirii Izvorul Tamaduirii din Salva, Mois Emanuela, a declarat ca manastirea condusa de ea este una destul de saraca. Bugetul anual nu depaseste 100.000 de lei, cumulând veniturile proprii cu banii alocati anual de Ministerul Culturii si Cultelor si donatiile primite. „Cu banii acestia trebuie sa traim 20 de maicute si sa si întretinem manastirea”, a precizat maica stareta. Suma vehiculata de maicuta a fost una ireala, minciuna iesind la iveala câteva minute mai târziu, aceasta precizând: „anul trecut am investit patru miliarde (lei vechi n.r.) în constructia zidului de sustinere împotriva alunecarilor de teren, iar constructia demisolului pentru noua chilie ne-a costat în jur de un miliard…”. Donatiile au fost si ele în valori destul de mari, stareta manastirii enumerând doar câteva dintre ele: „am primit o donatie de la firma Coca-Cola de 5.000 de euro, iar de la domnul Gigi Becali am primit o masina de teren”. Doar cele doua donatii enumerate de calugarita au o valoare de aproape 200.000 de lei, celelalte fiind probabil în valori mult mai mici, nedemne de mentionat. Cu toate acestea, maicuta sustine în continuare ca manastirea condusa de ea este una nevoiasa, fara fonduri suficiente. Nu renunta la jeep-ul de lux În cursul anului trecut omul de afaceri Gigi Becali a cadorisit manastirea din Salva cu o masina de teren marca Toyota Land Cruiser din anul 2004, cu o valoare de peste 40.000 de euro. Desi stareta a declarat ca nu au suficienti bani pentru a continua lucrarile la noua chilie, nici nu se gândeste sa vânda cadoul de lux, desi manastirea mai are un autoturism în dotare. „Nu, nu vindem jeep-ul…cum sa-l vindem? Într-adevar mai avem o masina, dar aceea este o Dacie si e mai … saracuta asa, si nu o prea folosim… Da, este adevarat ca masina de teren consuma mai mult (combustibil – n.r.), dar nu o vindem”, a spus maicuta Emanuela. Desi aceasta sustine ca jeep-ul este folosit doar arareori, pentru a urca sacii cu merinde de la soseauau principala la chilie, satenii sustin contrariul. Oamenii declara ca de cele mai multe ori „maicutele coboara în sat cu jeep-ul, nu o data le-am vazut”. Totusi, consumul destul de mare la combustibil pare a nu le îngrijora pe maici când fac deplasari pe distante mai mari în judet, folosirea Daciei fiind total exclusa. Contravaloarea masinii de lux este undeva la 170.000 de lei, suma cu care s-ar putea cumpara o mare parte a materialelor de constructie necesare. Chiar si cu doua autoturisme în curte, maicuta nu se declara multumita de mijloacele de transport. „Aici suntem 20 de maicute si nu prea avem cu ce ne deplasa…”, a accentuat aceasta. Banii vorbesc Stareta sustine ca ar mai fi nevoie de ceva donatii, pentru ca manastirea nu dispune de prea multe fonduri, iar pretentiile nu sunt deloc mici: „Cele mai bune donatii ar fi în bani. Am avea nevoie de 500.000 de lei doar pentru pictarea lacasului, iar pentru cumpararea materialelor de constructii alti bani. Daca am primi donatii în bani ar fi cel mai bine, pentru ca asa am pune câte putin la fiecare. Sumele de bani ar fi cele mai bune, sa stiti”. „Acte de caritate?!Nu…” Maicuta Emanuela Mois s-a aratat foarte mirata când a fost întrebata despre actiunile de caritate pe care manastirea le-a facut de a lungul anilor: „Acte de caritate?! Nu… noi nu facem. Eventual, daca vine vreun nevoias la manastire îi putem da o masa calda si îl putem caza o noapte, dar cam atât”. Nu putine sunt manastirile din tara care anual fac donatii, unele dintre ele, desi foarte modeste au colaborat si au gasit sumele de bani necesare sa construiasca un orferinat sau cel putin sa ajute oameni aflati la nevoie. Se pare însa ca aceste maicute nu stiu decât sa primeasca donatii, ba chiar se arata contrariate când sunt întrebate cu ce si-au ajutat semenii, asta chiar daca bugetul manastirii pe anul 2007 s-a ridicat la ordinul sutelor de mii de lei, iar locasul functioneaza de 14 ani. Alti bani Ministerul Culturii si Cultelor a alocat, în 2008, Manastirii Izvorul Tamaduirii din Salva suma de 170.000 de lei pentru acoperirea costurilor lucrarilor la constructiile începute în anii anteriori. Aceasta manastire este printre putinele care au obtinut sume asa de mari de la bugetul de stat, în timp ce alte biserici sau manastiri din judet au primit un maxim de 70.000 de lei. Spre exemplu, biserica din Branistea cât si cea din Romuli au primit câte 50.000 de lei, iar o suma ceva mai mare, 70.000 de lei, a fost alocata pentru Biserica Spitalului Orasenesc „Dr. George Trifon” din Nasaud. Suit pe muntele lui Athos, ortodoxismul în cea mai pura forma a sa, a inspirat generatii de calugari, însa adevaratul concept pare a se pierde încetul cu încetul si devine din ce în ce mai adevarata afirmatia „putini sunt adevarati calugari, multi dintre ei fiind doar cuiere de haine calugaresti”. Iulia Balazs

Material publicat in Gazeta de Bistrita, 3 – 9 martie 2008

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.