Călin Cozma, cunoscut mai mult pentru vocalize decât pentru vreo contribuție concretă în politică, se pregătește să părăsească Consiliul Local Cluj-Napoca nu pentru că vrea, ci pentru că trebuie. AUR, partidul care l-a împins în față în alegeri, se dezice public de consilierul său local după ce acesta a lansat un manifest neautorizat, plin de frustrări și reproșuri toxice la adresa liderului George Simion.

Cu o activitate politică aproape inexistentă și o prezență discretă, dacă nu invizibilă, în cadrul partidului, Cozma s-a remarcat mai degrabă prin absență decât prin acțiune. Nici în campanii, nici în consiliu, nici în teritoriu – doar online, unde își exersează veleitățile artistice și, mai nou, de „gânditor politic”.

Fost candidat la Primăria Clujului, Cozma a fost împins de la spate de oameni influenți precum Adrian Gurzău, vechiul sforar al Clujului și omul de legătură cu umbrele vremurilor trecute. S-a dovedit însă că nici sforarii nu mai trag cum trebuie, iar înfrângerea în fața lui Berciu și pierderea relevanței lui Gurzău l-au făcut pe Cozma să-și caute rostul. N-a găsit nimic coerent, dar a găsit o muză: să-și cânte nemulțumirile într-un manifest politic amatoricesc și arogant.

Lipsit de respect față de colegii săi, față de electorat și chiar față de logica minimă a funcției publice, Cozma nu a avut demnitatea să-și dea demisia de onoare după publicarea manifestului. Preferă să se ascundă, să se victimizeze și să se pregătească de prestația vieții sale în fața comisiei de disciplină AUR, unde probabil va încerca să transforme audierea într-un solo dramatic.

Despre prezența în Consiliul Local? Un fiasco. De luni întregi nu a mai trecut pe la partid, nu a fost prezent pe teren, nu a participat la acțiuni, nu și-a asumat vreun rol real în comunitate. În loc să încurajeze votul, să dea un exemplu, s-a comportat ca și cum ar fi fost într-un turn de fildeș.

A intrat în politică pe spatele efortului altora – în special al lui George Simion – și tot pe umerii acestora a primit puterea pe care nu a știut să o gestioneze. Îmbătat de propria imagine, Cozma a uitat că în AUR disciplina e regulă, nu opțiune.

A fost tolerat ca un „rău necesar”, dar a devenit rapid un simbol al incompetenței și disonanței în partid. Acum, la final de spectacol, Călin Cozma va coborî de pe scena politică exact cum a urcat: fără aplauze, fără sens și fără urmă.

1 COMENTARIU

  1. Majoritatea celor ce-au pus umărul la început au plecat scîrbiți sau au fost dați afară. Cum își poate închipui careva că sistemul lasă un partid de capul lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.