Consiliul Județean Cluj sprijină Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București în derularea unei campanii de screening pentru depistarea tuberculozei în județul Cluj.
Desfășurată în cadrul proiectului cu finanțare europeană POCU „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”, activitatea presupune deplasarea caravanei mobile, pe parcursul lunii martie, în opt comune clujene, respectiv Aghireșu, Apahida, Baciu, Buza, Cojocna, Gilău, Iara și Florești.
Caravana constă într-un cabinet mobil, dotat cu aparatură modernă de radiologie, instrumente de analiză și depistare precoce a microbului tuberculozei, dar și a altor 14 patologii, asistența fiind asigurată de trei profesioniști din domeniul medical.
„Ne preocupăm continuu să facilităm accesul clujenilor la servicii medicale de calitate. Prevenția constituie un element esențial în lupta cu această boală atât de gravă și transmisibilă cum este tuberculoza. Dat fiind faptul că sănătatea reprezintă bunul cel mai de preț al oricărei persoane, încurajăm clujenii să participe la acțiunile de testare, cu atât mai mult cu cât acestea sunt gratuite.”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Obiectivul general al proiectului, implementat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” în parteneriat cu alte șase entități, vizează creșterea accesului la servicii medicale accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv servicii sociale de interes general, prin organizarea unui screening cu ajutorul caravanelor mobile.
Citește și: Escortat și scos din țară. Un sudanez a primit interdicție de a intra în România