Cu un scor de 2-1 CFR Cluj a învins CS Universitatea Craiova și a devenit campioană cu o etapă înaintea finalului play-off-ului. Au adus acasa al 8-lea titlu din istoria clubului!

Cu o etapă înainte de finalul sezonului, clujenii au 57 de puncte, în timp ce a doua clasată, FCSB, care a făcut egal, sâmbătă, cu FC Voluntari, are 53 de puncte și nu mai are șanse la titlu. Trupa din Gruia a ajuns la cinci titluri consecutive câștigate în Liga 1, iar FCSB ratează pentru a 7-a oară marele trofeu. Medaliile au fost înmânate duminică seara pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în fața fanilor clujeni, care au sărbătorit evenimentul.

Dan Petrescu: Dacă ne egala Craiova, nu ne mai reveneam pentru meciul cu FCSB, tragedia era prea mare

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, duminică seara, după câştigarea titlului, că a trăit la intensitate maximă finalul partidei cu Universitatea Craiova. El a recunoscut că în cazul în care echipa sa era egalată, CFR Cluj n-ar mai fi putut să-şi revină la timp pentru partida cu FCSB din etapa următoare, care s-ar fi jucat cu trofeul pe masă.

În conferinţa de presă de la finalul partidei, Dan Petrescu a explicat că le-a interzis oficialilor clubului CFR Cluj să organizeze petrecerea de titlu înainte de finalul partidei cu U Craiova: „Sper ca astăzi sau mâine să facem petrecerea de titlu. Le-am şi zis înainte celor din conducere să nu cumva să organizeze ceva. Pentru că dacă organizăm suntem proşti că poate după aia pierdem… Şi cred că acum au început să caute. Poate petrecerea va fi în seara asta sau mâine seară”. Antrenorul a subliniat și că doreşte neapărat să câştige meciul cu FCSB din ultima etapă a play-off-ului, chiar dacă acesta nu mai are nicio miză.

CFR Cluj a mai câştigat campionatul României în 2008, 2010, 2012, 2018, 2019, 2020 şi 2021. Pentru fotbalul românesc din ultimele două decenii cele cinci titluri consecutive reprezintă o performanță unică.

Citește și: Bunică arestată la domiciliu, după ce și-a legat nepoata cu un lanț de piciorul patului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.