Traficanţii de fiinţe umane aduc masiv femei din străinătate – „acestea nu ştiu că le vor fi luate pașapoartele și vor trebui să predea, în medie 50.000 de dolari, înainte de a-și primi hârtiile înapoi”. Activiștii pentru drepturile omului se așteaptă ca sex-traficul să scape de sub control în timpul turneului de fotbal din Rusia.

Chiar dacă prostituția este ilegală în Rusia, în țară există aproximativ trei milioane de lucrătoare care practică sexul pe bani, potrivit activiştilor de la Silver Rose. Până de curând, spun activiştii, poliția a privit cu îngăduinţă această practică şi a luat mită pentru a o tolera.

Sute de mii de turiști aterizează în Rusia pentru Cupa Mondială. Autorităţile sunt grijulii cu imaginea Maicii Rusia şi după cum relatează, de la faţa locului, corespondentul Evenimentului zilei, Daniel Nanu, nu mai găseşti picior de lucrătoare sexuală în toată Moscova…, pe stradă. Asta mai înseamnă raiduri frecvente în locurile rău famate din cele 11 orașe în care se desfăşoară Cupa Mondială.

Totuşi, femeile care fac centura pe breteaua autostrăzii Leningradskoye, artera principală dintre Moscova și Sankt-Petersburg, sunt, în continuare, la post. Poreclite mayachki sau „micile faruri”, ele poartă veste fosforescente şi lanterne pentru a atrage atenţia şoferilor. În josul drumurilor murdare, chiar lângă marginea autostrăzii, femeile în rochii strâmte şi scurte, pe „tocuri de tocuri” așteptă clienți.

Un cadou pentru traficanţii de ființe umane

În ciuda eforturilor autorităților, activiștii avertizează că regimul de vize relaxat introdus pentru a simplifica călătoriile în Rusia în timpul turneului încurajează traficul ilegal de femei. După cum a declarat Yulia Siluyanova de la Alternativa, o organizație anti-sclavie din Moscova, „Cupa Mondială este un cadou pentru traficanți”.

Într-o după-amiază în birourile ONG-lui Alternativa din apropierea Kremlinului, Siluyanova, o femeie deosebit de energică, a împărtăşit preocupările sale cu reporterii de la The Times of Moscow.

Între preluarea de apeluri telefonice și comenzile lătrate aproape către subordonaţii săi, Siluyanova a explicat că în timpul Cupei care se desfășoară între 14 iunie și 15 iulie, străinii vor fi admiși în țară cu doar un simplu bilet de meci.

Siluyanova, care lucrează în cea mai mare parte cu nigerieni, afirmă că în fiecare an sunt aduse în Rusia câteva mii de fete şi femei din Nigeria. Dar, în timpul turneului Cupa Confederațiilor din vara anului trecut, când a fost testat noul sistem de vize, Alternativa a înregistrat o creștere a traficului de fiinţe umane.

„Jumătate ştiu că vor fi lucrătoare sexuale, cealaltă jumătate ştiu că vor lucra ca bone”, a spus Siluyanova , menționând că majoritatea femeilor (și unii bărbați) aduşi în Rusia provin din Africa de Vest, ţările ex-sovietice și Asia de Sud-Est.

Prețul libertății – 50.000 de USD

„Niciun grup nu știe că atunci când ajung, pașapoartele lor vor fi luate și vor trebui să predea, în medie 50.000 de dolari, înainte de a-și primi hârtiile înapoi”.

Femeile sunt ținute în apartamente în grupuri mici, li se permite să plece numai atunci când sunt chemate de către clienți prin telefon sau prin internet. Cele care se împotrivesc sunt abuzate fizic și verbal și ameninţate că familiile lor de acasă vor avea de suferit dacă nu se supun.

Potrivit lui Siluyanova, o femeie a raportat că a fost ținută închisă într-o baie timp de trei zile fără hrană sau apă. De la începutul acestui an, Siluyanova a spus că Alternativa a ajutat la eliberarea a peste 20 de femei nigeriene aduse în Rusia în timpul Cupei Confederațiilor de anul trecut.

„Câteodată clienţii sunt foarte beţi şi violenţi, deseori încearcă să te forţeze să accepţi raporturile sexuale fără prezervativ”, spune Irina de 28 de ani care lucreză în industria sexului de când se ştie. Ea mai spune că „legalizarea sexului pe bani ar ajuta muncitoarele din domeniu în mod real şi le-ar spori siguranţa în muncă”.

O alta, Maslova spune că fetele plănuiesc să se mute din cele 11 oraşe bântuite de raziile miliţiei şi campanii pro-moralitate şi antialcol. Sunt o femeie în vârstă (are 30 de ani – n.r.), dar sunt sigură că în timpul vieţii mele voi apuca să văd femeile tratate corect în ţara noastră” – cu referire la legalizarea şi reglementarea pe cale legală a prostituţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.