Sebastian Popa este unul dintre clujenii care are cele mai multe dosare penale de delapidare, dar și două apartamente în Dubai în valoare de peste o jumătate de milion de dolari. În data de 9 august, judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au decis să înceteze procesul penal în două dosare penale în care Pop era judecat: unul de delapidare și altul de spălare de bani. Chiar dacă cele două dosare nu au nicio legătură între ele, judecătorii au mers cu ele paralel și soluția dată a fost similară, ce a de încetare a procesului penal.

În data de 9 august, clujeanul Sebastian Popa a scăpat, concomitent, de condamnarea penală din două dosare. Chiar dacă cele două dosare nu au nicio legătură între ele, unul fiind deschis în 2016 și celălalt în 2021.

În dosarul de delapidare rechizitoriul a fost întocmit în anul 2013. Potrivit procurorilor, Sebastian Popa și fost lui soție, Negrea (fostă Popa) O. Gabriela-Maria, au încercat să fraudeze societatea Prostein și să pună mâna pe suma 25.996.645,38 lei, folosind în acest sens documente care conturau aparența existenței unor datorii în sarcina firmei.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în 2009, la înființarea SC Prostein SRL Cluj, societate româno-germană de exploatare a pietrei pentru construcții, și, ulterior, pe parcursul funcționării acesteia, inculpatul Popa a indus și menținut în eroare firma parteneră din Germania, SHB Scotterwerke Hohenlohe Bauland GMBH & Co KG, care a acordat un împrumut de 2.770.000 euro.

Sebastian Popa era acționar majoritar la două societăți din Cluj Napoca care se ocupau cu extragerea pietrei din cariere. Este vorba de firmele Prostein și Agremin Exploatare SRL, ambele falimentate. Prima a acumulat datorii de peste 21 de milioane de lei, iar cea de-a doua de aproape trei milioane de lei. Printre asociații și administratorii din cadrul firmelor menționate anterior se numără Răzvan Ponoran, fiul primarului din orașul Zlatna. De altfel o parte din terenurile cu care afaceristul clujean i-a momit pe nemți se află lângă orașul Zlatna.

Înșelătoria pusă la cale de Popa a fost simplă și de efect. El a prezentat, prin e-mail, trei contracte scanate contrafăcute, ce atestau nereal că este proprietarul terenurilor respective. În cursul lui decembrie 2008, ca urmare a publicării pe internet a unui anunţ de publicitate de către societatea germană Prostein referitor la vânzarea unei instalaţii de concasare a pietrei, reprezentanţii acestei societăţi află de existenţa unui cetăţean român, Popa Sebastian, care ar fi interesat de achiziţionarea instalaţiei, dar care nu avea resursele financiare nici pentru a o cumpăra, nici ca să o exploateze.

În acest dosar, magistratul a considerat că trebuie să înceteze procesul penal pe motiv de prescripție.

În al doilea dosar, Popa a dat tot peste prescripție

În aceeași zi, același complet a dat o soluție și în celălalt dosar în care era inculpat Sebastian Popa. 

În dosarul care are ca obiect infracțiunea de spălare de bani, înregistrat la Tribunalul Cluj în anul 2021, rechizitoriul a fost făcut tot în anul 2013. Procurorii au descoperit că în 2012, Sebastian Popa a realizat în mod fraudulos un contract de cesiune de creanță prin care trebuia să primească o datorie de aproximativ 50.000 lei de la firma Tudion Construct. Pentru că reprezentanții firmei nu au vrut să plătească, Popa a pus în executare contractul și a reușit poprirea unui teren de 4.000 mp din Someșeni. Prin această schemă a cauzat firmei un prejudiciu de aproximativ 200.000 euro. Ulterior, terenul a fost vândut către firma Credis Comexim din Cluj-Napoca.

După ani de tergiversare prin sertarele procurorilor și ale judecătorilor, dosarul a ajuns să fie soluționat cu încetarea procesului pe motiv de prescripție. Însă, Popa a fost pus să plătească un prejudiciul de peste 200.000 euro.

”Obligă pe inculpatul Popa Sebastian la plata către partea civilă SC Tudion Construct SRL a sumei de 278.188 euro, cu titlu de daune materiale, echivalent în lei la data plăţii, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului. Respinge ca nefondată cererea părţii civile SC Tudion Construct SA de obligare a inculpatului la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând prejudiciu nepatrimonial, şi a dobânzii legale aferente acestei sume”, arată o parte din soluția pe scurt.

”Întrucât, în cauză, inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, pentru a nu se încălca prezumţia de nevinovăţie, câtă vreme procesul penal faţă de acest inculpat și această infracțiune se va finaliza cu o soluţie de încetare a procesului penal, instanța nu va analiza în fond temeinicia acuzației penale aduse inculpatului și nu va stabili vinovăţia acestuia sub aspectul comiterii infracțiunilor obiect al prezentei cauze. (…) Așadar, pe de o parte, instanța constată că prescripția răspunderii penale s-a împlinit, iar, pe de altă parte, în prezenta cauză nu a fost depusă o cerere de extradare a inculpatului, astfel că nu există acte întreruptive a prescripției neîmplinite. Continuarea demersurilor este și inutilă, pe de o parte, extradarea în sine nu poate fi cerută și nici acordată, cu atât mai puțin extinderea efectelor acesteia și față de alte cauze privindu-l pe inculpat, iar, chiar dacă acordul în discuție ar fi obținut, acesta nu ar mai avea în prezent niciun efect juridic, atâta timp cât singura soluție pe care instanța o poate pronunța este tot cea de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (ținând cont, bineînțeles, și de poziția procesuală a inculpatului, care nu a solicitat continuarea procesului penal în temeiul art. 18 C.pr.penală)”, arată o parte din motivarea judecătorească

Hai în Dubai

Sebastian Popa este un om de afaceri din Cluj Napoca și  unul dintre puținii români care se pot mândri că dețin proprietăți în Dubai, mai exact, el are două apartamente în capitala mondială a imobiliarelor. Valoarea lor este de peste 500.000 de dolari. Informațiile apar în cadrul unei baze de date produsă de organizația (OCCRP) Organized Crime and Corruption Reporting Project, care înglobează mai multe organizații de presă. În România OCCRP este reprezentată de asociația Rise Project.

Banii pe care Popa i-a investit în aceste proprietăți provin de pe urma afacerilor sale pe care procurorii le asociază cu diferite activități infracționale.

În 2019 el a fost condamnat de Tribunalul Cluj la 6 ani de închisoare, fără ca pedeapsa să fie definitivă. După ce dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj, judecătorii au dispus rejudecarea dosarului și desființarea sentinței în întregime. 

Avocatul lui Popa Sebastian a găsit slăbiciunile din dosarul de anchetă al procuraturii, formulând astfel o excepţie a nelegalităţii sesizării în instanţă, prin care susţine că sesizarea din instanţă nu e făcută conform legii şi cere dispunerea restituirii dosarului organelor de urmărire penală în vederea refacerii acestuia.

3 COMENTARII

  1. Lanțul slăbiciunilor sau al corupției ; rechizitoriu de trimitere in judecată insuficient argumentat, tergiversarea termenelor de judecată până la prescrierea faptelor , decizie de impunere a platii de despăgubire dar inexistenta pagubitorului. Ciudățenii ce nu sunt specifice numai acestui caz , apar in majoritatea cazurilor de mare corupție. Nu-i așa că se justifică pensiile speciale?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.