Primăria Cluj-Napoca demonstrează încă o dată că nu poate să recunoască un conflict de interese până nu intervine Autoritatea Națională de Integritate (ANI). La începutul acestei luni, municipalitatea a încheiat un contract în valoare de 12,5 milioane de lei cu asocierea de firme Marc Edil Thermo (Leader) și Dynamic Serv, cu subcontractanți Air Trend Services, Bad Dog Office Distribution, MRB Electric și Tecnolift Service. Asocierea a reușit să pună mâna pe contractul ce are ca scop renovarea energetică a Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din Cluj-Napoca, în ciuda faptului că a fost implicată într-un conflict de interese confirmat de ANI la începutul procedurii de atribuire, în faza de depunere a ofertelor. 

În toamna anului trecut, Primăria Cluj-Napoca a lansat o licitație pentru atribuirea unui contract ce viza renovarea energetică a Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din municipiu. La acea vreme, valoarea estimată a lucrărilor era de 16,1 milioane de lei. Procedura de atribuire părea că își urmează cursul firesc, se înscriseseră șapte operatori economici care aveau la rândul lor subcontractanți. Surpriza a apărut abia când Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un avertisment în legătură cu un conflict de interese identificat.  A fost vorba tocmai despre asocierea de firme care a reușit, în cele din urmă, să pună mâna pe contractul de 12,5 milioane de lei. Printre subcontractanții asocierii Marc Edil Thermo SRL (Leader) și Dynamic Serv SRL se număra și Termoficare Napoca SA (Regia Autonoma de Termoficare Cluj-Napoca), societate deținută de  Municipiul Cluj-Napoca, adică autoritatea contractantă. Situația s-a rezolvat cât ai spune „pește”.

Primăria Cluj-Napoca n-a văzut problema pană nu a intervenit ANI

Potrivit Raportului procedurii încheiat la data de 23 martie 2024 și semnat de Emil Boc, care a fost și președinte cu drept de vot al comisiei de evaluare, municipalitatea a solicitat asocierii Marc Edil Thermo SRL (Leader) și Dynamic Serv SRL să înlocuiască subcontractantul Termoficare Napoca SA, în baza avertismentului emis de Autoritatea Națională de Integritate. După numai câteva zile, asocierea de firme a comunicat Primăriei Cluj-Napoca că subcontractantul Termoficare Napoca SA a fost înlocuit cu Air Trend Services SRL, firmă care fusese inclusă printre subcontractanți încă de la început. 

„Pe durata derulării procedurii de atribuire a fost identificat un conflict de interese. Ca urmare a primirii Avertismentului de Integritate ANI nr. 1061, s-au luat măsuri de remediere în sensul transmiterii prin intermediul SEAP către ofertantul Asocierea – Marc Edil Thermo (Leader) și Dynamic Serv SRL (subcontractanți: Air Trend Services, Tecnolift Service Grup, MRB Electric, Termoficare Napoca, Bad Dog Office Distribution), a adresei nr. 964238/448/29.11.2023 prin care s-a solicitat înlocuirea subcontractantului Termoficare Napoca SA, în baza prevederilor art.170 din Legea 98/2016, termenul de răspuns fiind 06.12.2023. Ofertantul a încărcat în SEAP în data de 06.12.2023, ora 19.23 răspunsul la solicitarea de clarificări, acesta fiind semnat cu semnatura electronica extinsa și a menționat prin adresa cu nr. 119/06.12.2023 faptul că subcontractantul Termoficare Napoca se înlocuiește cu subcontractantul Air Trend Services. Totodata, ofertantul precizeaza ca personalul nominalizat conform cerințelor caietului de sarcini dl. ing. Damian Paul Alexandru angajat al Termoficare Napoca va fi înlocuit cu dl. ing. Szasz Sandor angajat al Air Trend Services.”, se arată în raportul procedurii.  

Cum s-a împărțit „prada” între firme

Astfel, conflictul de interese a fost rezolvat rapid, după ce societatea Termoficare Napoca  SA a fost scoasă din schemă. Este adevărat, legea permite autorității contractante să solicite o singură dată ofertanților să înlocuiască un subcontractant în legătură cu care a rezultat, în urma verificării, că se află într-o situație de conflict de interese. Însă, Primăria Cluj-Napoca nu și-a dat seama, până să intervină ANI, că Termoficare Napoca SA nu poate fi subcontractantul unui operator care participă la o licitație pe care o organizează?

Potrivit contractului încheiat la data de 2 aprilie 2024, subcontractanții se vor ocupa de aproximativ 40% din contract, urmând ca restul lucrărilor să fie efectuate de Marc Edil Thermo SRL și Dynamic Serv SRL. Prin urmare, Air Trend Services va avea de executat lucrări de stingere incendiu, lucrări hidranți interiori și gospodărie apă, lucrări de instalații termice, instalații sanitare și instalații de ventilare (19,13%); Bad Dog Office Distribution se va ocupa de  lucrări de detecție incendiu și lucrări de desfumare (0,97%); MRB Electric va executa lucrări de instalații electrice (19,29%), iar Tecnolift Service va trebui să procure, livreze și să monteze o platformă rabatabilă pentru persoanele cu dizabilitati (0,35%).

Cine sunt firmele care au prins contractul de 12,5 milioane de lei

Marc Edil Thermo SRL este o firmă din comuna Baciu, care se ocupă cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. A fost înființată în anul 2017 și este patronată și administrată de Rebeca Iurean. Societatea a înregistrat în anul 2023 o cifră de afaceri de 1.533.591 de lei, un profit net de 36.370 de lei și datorii de 2.451.574 de lei, având un număr mediu de 11 angajați.  Marc Edil Thermo SRL este abonată la lucrările Primăriei Cluj-Napoca, fiind printre principalii câștigători ai licitațiilor ce vizează lucrări pentru creșterea eficienței energetice a imobilelor din municipiu. 

Societatea Dynamic Serv SRL a fost înființată în anul 2007 și este patronată de Gheorghe și Bianca Raita. Firma are ca obiect de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, iar în anul 2022 a înregistrat o cifră de afaceri de 1.383.184 de lei, un profit net în valoare de 133.940 de lei și datorii în cuantum de 5.675.876 de lei. 

Air Trend Services SRL este o societate din Maramureș, administrată și patronată de Ioana Liana Szasz.  Firma a fost înființată în anul 2016 și se ocupă cu activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea. În anul 2021, când au fost încărcate ultima dată informațiile financiare, firma avea o cifră de afaceri de 7.088.328 de lei, un profit net de 495.428 de lei și datorii în cuantum de 2.783.564 de lei. 

Înființată în anul 2007, Bad Dog Office Distribution SRL este deținută de Cristian Bîrle și Flavius Joldiș și are ca obiect de activitate comerț cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice și software-lui.  Fima a încheiat, la rândul său, nenumărate contracte cu instituțiile publice din județ. În anul 2023, Bad Dog Office Distribution SRL a atins o cifră de afaceri de 14.981.979 de lei, un profit net de 133.982 și datorii de 5.025.021 de lei. 

MRB Electric SRL se ocupă cu lucrări de instalații electrice și fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule.  Firma a fost înființată în anul 2010 și este patronată de Ovidiu Tomescu și Nicolae Pop.  La fel ca celelalte colege de contract, firma a bătut palma cu mai multe instituții publice de-a lungul timpului.  În anul 2022, firma a înregistrat o cifră de afaceri de  27.162.588 de lei, un profit net de 513.122 de lei și datorii în cuantum de 13.210.930 de lei. 

Tecnolift Service Grup SRL este o societate din județul Bacău deținută de Andrei Lozneanu. Firma se ocupă cu lucrări de instalații pentru construcții și a fost înființată în anul 2022. Tot atunci, a înregistrat o cifră de afaceri de 16.600 de lei, profitul net a fost pe minus cu 1.784 de lei, iar datoriile au ajuns la suma de 106.410 de lei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.