Pe rolul Curţii Constituţionale a României au fost înregistrate vineri contestaţii cu privire la candidaturile lui Mircea Dan Geoană, Diana Ivanovici Şoşoacă şi Nicolae Ionel Ciucă, toţi trei fiind candidaţi la preşedinţia României, transmite Mediafax.
Potrivit CCR, pe rolul Curţii au fost înregistrate vineri contestaţii cu privire la candidaturi pentru funcţia de preşedinte al României, respectiv Mircea Dan Geoană, Diana Iovanovici-Şoşoacă, Nicolae-Ionel Ciucă. „În vederea soluţionării acestora în termen legal, a fost stabilită o şedinţă de judecată pentru sâmbătă, 5 octombrie 2024”, a transmis CCR.
Tot vineri PNL a primit o lovitură dură din partea Biroului Electoral Central, care a decis că lista pentru Camera Deputaților a circumscripției Diaspora nu este validă, astfel încât liberalii nu vor mai fi prezenți pe foaia de vot.
Citește și: PNL primește o lovitură dură pentru alegerile parlamentare – Ziar Gazeta de Cluj