Guvernul a declanşat procedura de desemnare a celor trei candidaţi în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), persoanele interesate putând să îşi depună candidatura la sediul Ministerului Justiţiei până la data de 7 iunie 2013.

Candidaturile se depun la Ministerul Justiţiei, la secretariatul cabinetului ministrului Justiţiei (etaj 1, camera 7), în format hârtie şi electronic (CD) sau la adresa de email cedo@just.ro, cu confirmare de primire.

Anunţul poate fi accesat pe pagina web a Ministerului Justiţiei şi va fi publicat în Monitorul Oficial al României, precum şi pe site-urile Ministerului Afacerilor Externe, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit unui comunicat al MJ remis joi AGERPRES, la invitaţia ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, la sediul ministerului s-a reunit Comisia de selecţie a candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al CEDO. Pe ordinea de zi s-a aflat agrearea textului anunţului privitor la selecţia candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al CEDO.

Comisia de selecţie este formată din: ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, Anastasiu Crişu – Avocatul Poporului, Catrinel Brumar – agentul guvernamental pentru CEDO, vicepreşedintele CSM Adrian Bordea, Cristina Tarcea – judecător la ÎCCJ, Simina Tănăsescu – prodecan al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, Radu Catană – prorector al Universităţii „Babeş Bolyai” şi Mădălina Manolache – director la Direcţia Afaceri Europene şi Drepturile Omului din cadrul MJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.