Uioreanu pune la cale demiterea lui Nicoară din funcţia de preşedinte al PNL Cluj
Rezultatul votului din 30 noiembrie i-a încurcat puţin planurile
Uioreanu are antecedente în aceast domeniu, fiind celebru cazul lui Adrian Popa, acesta fiind demis de la conducerea PNL Cluj-Napoca tot în urma  jocului de glezne al lui Uioreanu, devenit preşedinte al organizaţiei municipale în locul lui Popa

 
Horea Uioreanu este unul dintre cei mai prolifici politicieni clujeni, reuşind să obţină al doilea mandat de deputat, în ciuda faptului că nu se poate mândri cu o activitate parlamentară notabilă. Mai mult decât atât, asemeni unei pisici, acesta reuşeşte tot timpul să cadă în picioare, intrigile şi conspiraţiile fiind arma principală din arsenalul lui Uioreanu. Astfel, acesta a reuşit să-l înlăture pe de la conducerea PNL Cluj-Napoca pe fostul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Adrian Popa, odată cu înfrângerea suferită de organizaţia locală a PNL în alegerile pentru Parlamentul European. Atunci, folosindu-se de acest pretext, Uioreanu l-a mazilit pe Popa, preluând funcţia lăsată vacantă de acesta în fruntea organizaţiei locale a PNL. Problema este că respectiva funcţie este mult prea mică pentru ambiţia megalomană a deputatului „de pe strada ta”. Uioreannu vânează funcţia supremă în organizaţia judeţeană, lucru care s-ar fi putut întâmpla dacă Marius Nicoară nu ar fi câştigat la „mustaţă” postul de senator de Gherla –Dej.    

Atac la Nicoară

În urma votului din 30 noiembrie, Horea Uioreanu a  reuşit să îşi adjudece un nou mandat de deputat. Acesta a obţinut 36.84 % din voturile locuitorilor din zona Gherla, mai mult cu aproape 2400 de voturi decât candidatul democrat-liberal, Iuliu Păcurariu, acesta din urmă obţinând doar 25.65 % din sufragii. În urma redistribuirii, Uioreanu a fost declarat câştigător, acesta ocupând pentru încă patru ani funcţia de parlamentar în camera inferioară a legislativului României. În acelaşi timp, Marius Nicoară a candidat în colegiul senatorial numărul trei, care cuprinde si colegiul deputatului Uioreanu. Spre deosebire de Uioreanu, Nicoară nu a reuşit să se impună în colegiul său, numărătoarea voturilor situându-l pe locul doi, după democrat-liberalul Gheorghe Benea, acesta din urmă obţinând cu peste 2000 de voturi mai mult decât fostul preşedinte al CJ Cluj. Chiar şi aşa, la primele calcule de după anunţarea rezultatelor pe judeţul Cluj, Nicoară nu a beneficiat de onoarea de a fi senator, locul de senator pentru colegiul trei fiind ocupat de consilierul judeţean UDMR, Szedilek Lenke. Doar procentele partidului la nivel naţional au făcut ca Nicoară să obţină un mandat în camera superioară a Parlamentului, lucru deloc pe placul „prietenului” Uioreanu. Astfel, potrivit surselor noastre, Uioreanu, în primele zile după vot a fost foarte entuziasmat că Marius Nicoară nu era „în cărţi” pentru un post de senator. Dacă Nicoară nu ar fi prins mandatul de senator, cariera lui politică, cel puţin pentru următorii patru ani, ar fi fost finalizată. Dacă Marius Nicoară nu ar fi prins postul de senator, cel mai probabil ar fi fost înlăturat de la conducerea filialei locale a PNL, conducerea naţională a partidului reproşându-i insuccesul din alegeri. Cutuma spune că la conducerea unei filiale judeţene a unui partid trebuie să se afle un deputat sau un senator. În condiţiile în care PNL Cluj a obţinut doar alte două mandate în legislativ, de acolo s-ar fi ales noul preşedinte al PNL Cluj. Cum Virgil Pop, deputatul de Turda se află în arest preventiv pentru trafic de influenţă în formă continuată, este foarte puţin probabil ca acesta să fi fost prima opţiune a liberalilor clujeni. Or, în acest caz singurul care ar fi fost îndreptăţit să preia funcţia de şef al liberalilor clujeni ar fi fost Horea Uioreanu. Totuşi, în condiţiile în care Nicoară a devenit senator, scaunul lui în fruntea organizaţiei judeţene este sigur, cel puţin pentru încă patru ani.   

Horea „Conspiraţie” Uioreanu

Horea Uioreanu are antecedente în ceea ce priveşte consipraţiile de acest gen. Astfel, la începutul anului, Adrian Popa, fostul preşedinte al filialei municipale a PNL şi fostul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca a fost demis de la conducerea PNL Cluj-Napoca pentru rezultatele slabe înregistrate în alegerile europarlamentare de la finele anului trecut. Se presupune că demiterea din funcţie a fost orchestrată de Horea Uioreanu, care dorea să pună mâna pe funcţia lui Popa. Adrian Popa a făcut, la vremea respectivă, declaraţii destul de dure cu privire la evenimentele petrecute. „Tocmai am aflat că nu mai sunt preşedintele PNL Cluj-Napoca. Am fost suspendat, cred, iar interimar în locul meu e deputatul Horia Uioreanu. Fireşte, nu e absolut nimic surprinzător în asta, eram ferm convins că aşa o să se întâmple. Gândirea unor oameni este foarte simplă şi foarte uşor previzibilă. Ce pot să zic… Îmi pare rău că Marius Nicoară (preşedintele PNL Cluj, pentru necunoscători), un om pe care încă îl stimez, se lasă cu prea mare uşurinţă manipulat de o gaşcă de mici şmecheraşi care au ca unic scop în viaţă să atingă “ciolanul” măcar cu un degeţel. Fără muncă, fără merite, fără talent, fără bărbăţie – doar prin şmecherii ieftine pe care ei le numesc, pompos, “intrigi” şi “strategii”. Deja mă cuprinde o mare, mare lehamite…”, a precizat, la acea vreme, Popa pe blogul personal.

Cine-şi dă lui îşi dă
 
Strângător din fire, Uioreanu a acumulat până în momentul de faţă o serie de funcţii importante, dar şi o avere considerabilă, acesta fiind acţionar la nu mai puţin de 13 firme. Astfel, în momentul de faţă Uioreanu deţine funcţia de deputat, vicelider al grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, vicepreşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii şi vicepreşedinte în Comisia de anchetă parlamentară pentru analiza activităţii Ministerului Economiei şi Comerţului. Pe lângă activitatea politică, Uioreanu se poate mândri şi cu o activitate intensă în mediul de afaceri. Astfel, el este acţionar la Banca Transilvania, Radio Napoca SA Cluj, Transarom, Tehnofrig SA Cluj, Euro Lemn Prodimpex SRL, Rom Delta Exchange SA, Exet Equipment Calc Serv Import Export SRL, Napoconsult SA, Omnifax Prod Import Export SRL, Gourmet Transilvania SA, Mobdelta Com SRL, Balanţa Cosmetics SRL şi Apo SA Cluj. Mai toate aceste firme au fost implicate în scandaluri, Uioreanu având de multe ori rolul de a face „lobby” pentru ca respectivele societăţi să obţină anumite avantaje.  Una din firmele care au  ajutat la „îngrăşarea” conturilor lui Uioreanu este Balanţa Cosmetics. Mai multe ziare locale au relatat faptul că Uioreanu, prin intermediul Balanţa Cosmetics, a reuşit să pună mâna pe două spaţii aflate în „buricul târgului”, reuşind prin mijloace numai de el ştiute să facă o „economie” substanţială când a venit vorba să le plătească. Astfel la un an de la preluarea frâielor administraţiei locale de către defuncta Alianţă D.A., societatea Balanţa Cosmetics, patronată la acea vreme de Dan Mircea Medrea, prieten şi partener de afaceri a lui Horea Uioreanu şi implicit al PNL Cluj, a cumpărat de la primărie două spaţii aflate în zone foarte bune, unul în Piaţa Unirii la nr 22 şi celălat pe strada Constanţa la numărul 17. Conform legislaţiei în vigoare, pentru ca un spaţiu aparţinând municipalităţii să fie vândut către terţi, trebuia organizată o comisie formată din consilierii locali. Aceasta prelua ofertele pentru diferitele spaţii pentru a le analiza, iar la final să vândă spaţiile celui care oferea cel mai mult. Totuşi, primăria nu era obligată să vândă acele spaţii numai dacă se oferea un preţ bun şi obligatoriu să fie în concordanţă cu realitatea “de pe teren”. Adică, primăria nu era obligată neapărat să vândă spaţiile cu pricina sub preţul pieţei. Totuşi, acest lucru s-a întâmplat. Din comisia care se ocupa de vânzarea spaţiilor cu pricina au făcut parte o serie de consilieri locali aflaţi sub directa îndrumare a actualului lider liberal. De menţionat este faptul că Uioreanu a deţinut, în perioada în care era consilier local, funcţia de preşedinte al comisiei de licitaţii pentru încredinţarea spaţiilor aflate în patrimoniul primăriei. La vremea când spaţiul din Piaţa Unirii a fost vândut către Balanţa Cosmetics, acesta valora aproximativ şapte miliarde lei vechi.Din nefericire pentru bugetul local, imobilul cu pricina a fost vândut către Balanţa Cosmetics cu doar patru miliarde. Aceeaşi situaţie s-a petrecut şi în cazul spaţiului de pe strada Constanţa. Astfel, imobilul de pe respectiva stradă era evaluat la suma de aproximativ 5.5 miliarde lei vechi. Totuşi, în urma negocierilor cu reprezentanţii firmei Balanţa Cosmetics, preţul a scăzut brusc cu aproape două miliarde, preţul final de adjudecare a acestuia fiind de  3.6 miliarde. Problemele vizavi de aceste achiziţii fac referire la faptul că bugetul local a fost sărăcit intenţionat cu mai bine de cinci miliarde lei vechi. Mai mult decât atât, spaţiile cu pricina sunt adevărate surse de venit, chiriile în Piaţa Unirii şi pe strada Constanţa depăşind de multe ori suma de 3000 de euro. Ori în aceste condiţii, profitul este mai mult decât substanţial. Balanţa Cosmetics a avut în ultimul an fiscal o cifră de afaceri de aproape 275.000 RON şi profit de aproximtiv 120.000 RON.  

Augustin Stanciu

5 COMENTARII

  1. Domnu reporter Augustin, Nicoara nu a candidat in acelasi colegiu cu Szedilek Lenke.Se pare ca esti cam slab pregatit sau minti asa cu nerusinare.Eu ma bazez pe varianta a doua

  2. CE MAI CAUTA ACESTI CORUPTI MIZERABILI IN FUNCTII DE CONDUCERE,MI-E GREATA DE SENATORI CA NICOARA UN LINGAU PARVENIT SI UN CORUPT DE CEA MAI JOASA SPETA!!!!!RUSINEEEEEE!!!!!!!

  3. E destul sa te uiti la ei.Ce a cautat Nicoara la Gherla si Dej cred ca numai pe harta stie unde se afla aceste localitati.Numai acolo a mai putut cumpara voturi??!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.