Etnomuzicologul Florin Iordan spune că dreptatea ar putea fi de partea lui Grigore Leșe, atunci când a afirmat că melodia ”Așa-i românul” provine din folclorul maghiar.
Rapsodul Grigore Leşe, 69 de ani, a susținut, sâmbătă, la emisiunea „Insider politic”, de la Prima TV, că melodia „Aşa-i românul” provine, de fapt, din folclorul maghiar. Acesta a mai spus că interpreții români o cântă pentru că nu au știință, pentru că sunt oportuniști, ceea ce a aprins spiritele în rândul comunității de muzică populară. „Dacă o melodie sare la cvintă, e folclor maghiar”, argumenta Leșe în emisiunea citată. Libertatea a discutat subiectul cu un specialist: Florin Iordan, etnomuzicolog. Chiar dacă nu a cercetat direct cântecul la care se referă Leșe, Iordan spune că într-adevăr argumentul muzical al acestuia este unul „de bun-simț și este posibil să fie așa. Nu ar fi primul caz când astfel de lucruri se întâmplă și nu este anormal”.
Iordan a explicat pentru Libertatea că este dificil să faci o atestare sigură a originii unei piese populare, dar există unele indicii de care poți ține cont, precum saltul la cvintă de care vorbea Leșe sau adăugarea unor „la, la, la” pe finalul strofelor. „Strofele românești au, de regulă, opt silabe. Dar există și alte variante, de pildă, 13 silabe. Când un român preia acel cântec, pune 8 silabe așa cum este el obișnuit din orice cântec pe care îl face, și pune un la, la, la, ca să iasă până la 13. Acesta poate fi un alt indiciu despre o astfel de călătorie a unei melodii dintr-o parte într-alta”.
Pe de altă parte, cercetătorii au mai arătat că unele piese populare au rădăcini culte, sunt cântece care vin „dintr-un strat urban și la sat, sau trec din alte genuri în folclor”. Marșul lui Iancu folosește, de altfel, o arie de muzică clasică, din „Tancred” de Rossini.
„Al cui e acest cântec?”
Specialistul dă un exemplu amuzant, cel care stă la baza documentarului muzical din 2003: „Al cui e acest cântec?”. Filmul e o călătorie în căutarea adevărului legat de o melodie despre care toți din Balcani pretind că e a lor. Cineasta, din Bulgaria, era la cină în Istanbul cu prieteni din mai multe state balcanice: Grecia, Macedonia, Turcia, Serbia. Atunci s-a auzit cântecul, pe care fiecare a început să-l cânte în limba lui. Regizoarea îl știa ca fiind bulgar, dar fiecare dintre cei aflați la masă pretindea că e al țării și culturii sale. De-aici, Adela Peeva a mers pe fir și a încercat să afle cum a circulat această piesă: „Pe unde mergea, toți erau deciși: e a noastră. Le spunea croaților: o cântă și sârbii. Nu se poate, e a noastră. Dacă-i prindem, îi tăiem, ne-au furat melodia. Melodia este și la noi – cel puțin o secțiune a ei, în Spitalul Amorului, la Anton Pann, cu textul De-ai ști, suflețelul meu. Este un caz celebru de piesă care a putut să traverseze mai multe culturi”, spune Iordan, poptrivit libertatea.ro.
