Deciziile, ca activitate zilnică

Fiecare zi începe cu o decizie. Decidem să ne ridicăm din pat, decidem să ne îmbrăcăm confortabil și să luăm prânzul în oraș. Studiile arată că o persoană ia, în medie, 35,000 de decizii pe zi.
Care este procesul de luare a deciziilor?
Un grup de cercetători de la University of British Columbia a transmis, către Nature Neuroscience, faptul că a descoperit „centrul de luare a deciziilor”. Oamenii de știință vorbesc despre așa-numita „habenulă laterală”, una dintre cele mai mici regiuni ale creierului.

Cea mai bună combinație, pentru luarea unei decizii, este un nivel ridicat al serotoninei și al dopaminei

Baba Shiv, directorul programului Strategic Marketing Management Executive Program din cadrul Stanford Graduate School of Business, a dedicat mulți ani studierii modului în care oamenii iau decizii.

El a ajuns la concluzia că există două căi neuronale, prin care creierul acționează. Una dintre ele, controlată de cortizol și de serotonină, pornește de la stimularea fiziologică, provocată de stres, stare pe care creierul încearcă să o transforme într-una de calm. A doua cale neuronală este aceea care, din starea de excitație fiziologică scăzută, duce creierul la starea de entuziasm, prin dopamină.

Astfel, cea mai bună combinație pentru luarea unei decizii este calmul serotoninei și energia dopaminei.
Cum putem beneficia de această combinație?

Tot ceea ce trebuie să facem este să avem un somn bun
Pentru că nivelul de serotonină scade, de-a lungul zilei, suntem mai predispuși să luăm cele mai bune și mai rapide dintre decizii în primele ore după trezire.

De asemenea, „un somn bun” este dat de starea de somn profund, care trebuie sa fie între 30 de minute și 2 ore pe noapte, timp în care serotonina, dopamina și ceilalți neuromodulatori revin la nivele normale.

Despre cum poți beneficia de nopți liniștite și de un somn cât mai profund, contactează un cabinet de psihologie din Cluj!

Ce poți face

Pe lângă odihnă, activitatea fizică și dieta joacă un rol crucial în reglarea neuromodulatorilor. De asemenea, tipul de personalitate, experiențele trecute și multi alți factori, care pot fi identificați cu ajutorul unui terapeut de la un cabinet de psihologie din Cluj, pot influența în egală măsură procesul decizional.

Ia legătura cu un cabinet de psihologie din Cluj și află toate detaliile, pentru a te ajuta să preiei controlul asupra vieții tale, fiind total informat în legătură cu ceea ce ai de făcut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.