Damen s-a înconjurat în scurt timp la Mangalia de oameni puternici din serviciile de informaţii româneşti, dovadă a faptului că olandezii iau foarte în serios şantierul naval din sudul litoralului, cel mai mare din portofoliul lor şi nu lasă nimic la voia întâmplării. Aşa se face că vicepreşedintele noii companii Damen Shipyards Mangalia este Dorin Grosu, un fost şef al Doi şi-un Sfert şi ofiţer de informaţii al Armatei, iar consultantul Dan Dumitru este fost general SIE. Miza pe termen mediu este uriaşă: contractul de 1,6 miliarde de euro pentru cele patru fregate pe care România intenţionează să le achiziţioneze, scrie jurnalul.ro.

Şantierul Naval 2 Mai SA Mangalia, compania deţinută de Ministerul Economiei, prin care statul român administrează participaţia majoritară din joint venture-ul realizat în iulie 2018 cu Damen, are de pe 28 septembrie 2018 un nou Consiliu de Administraţie. Este vorba despre Mirela Popină (funcţionar cu experienţă în minister), Adrian Mitroi (profesor de finanţe la ASE Bucureşti, consilier personal al ministrului Dănuţ Andruşcă, membru în Consiliul de Supraveghere al Institutului de Studii Financiare, administrator al Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi administrator de risc la SIF 4) şi Victor Vlad Cazană (şeful Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, dar şi fost director Upetrom 1 Mai, companie deţinută de milionarul Gabriel Comănescu).

La sfârşitul lunii august, olandezii au numit şi Consiliul de Administraţie al Damen Shipyards Mangalia, din care fac parte Bert Jan ter Riet (preşedinte şi la Damen Galaţi), Joannes Adrianus Cornelius Maria Maerkelbach von Enkhuizen, Vadim Akimov şi Emile Huibertus Poot

Spre deosebire de alte CA-uri de la stat, administratorii Şantierului Naval 2 Mai SA beneficiază de o indemnizaţie neobişnuit de mică, respectiv 3.500 lei pe lună, brut. Şantierul Naval 2 Mai SA deţine 51% din noua companie Damen Shipyards Mangalia, restul de 49% revenind BV Holding Maatsschappij Damen, care deţine însă şi managementul societăţii.

Echipa Damen, secretă la minister, deconspirată de companie

Lucrurile devin mult mai interesante atunci când ne uităm la componenţa delegaţiei pe care Damen a prezentat-o la întâlnirea de pe 3 septembrie cu ministrul Dănuţ Andruşcă, în care s-a discutat despre viitorul şantierului din Mangalia. În poza de final, oficialii Damen i-a etichetat, de la stanga la dreapta, pe Adrian Mitroi (consilierul ministrului), Doru Stoenescu (reprezentant vânzări Damen România), Gheorghe Muşat (consultant Damen), Bogdan Andronic (secretar de stat), Vadim Akimov (director vânzări Damen Group), Dănuţ Andruşcă (ministrul Economiei), Kommer Damen (proprietarul Damen Group), Arnout Damen, Dorin Grosu (şef serviciu Damen) şi Dan Dumitru (consultant Damen). Foarte interesant este faptul că fotografia nu a fost publicată şi de Ministerul Economiei, ci doar de Damen.

Spionul şi ironia Schengen

Ionuţ Dorin Grosu este vicepreşedintele Damen Shipyards Mangalia din postura de consilier personal al ministrului Economiei. Comisarul şef Grosu a fost directorul Direcţiei Schengen din cadrul Ministerului de Interne din 2013 până la pensionarea sa, la finele lui 2017 (ca o ironie a sorţii, Olanda este cea care s-a împotrivit mereu accederii României în Schengen), iar anterior a ocupat funcţia de director adjunct al Direcţiei Operaţiuni Speciale din IGPR. În perioada 2008- 2011, Grosu a condus o diviziune a Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI, fosta Doi şi-un Sfert, serviciul secret al MAI), iar între 2000 şi 2003 a fost ofiţer specialist în Direcţia Generală de Informaţii Apărării (serviciul secret al Armatei).

 

Fostul şef de la Doi şi-un Sfert şi ofiţer de informaţii ale Armatei Grosu nu este singura achiziţie intelligence a Damen. Consultantul Dan Dumitru este general SIE în rezervă, cu un bogat CV de spion în SUA şi Canada până în 1999. Înainte de 1989, Dan Dumitru a activat pe platforma Centralei Nucleare de la Cernavodă şi în brigada specială „U” a Securităţii, cunoscută şi sub denumirea de „Fantome”. Considerat un apropiat al foştilor lideri PSD Adrian Năstase, Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc, actualul consultant Damen a fost secretar de stat la Economie până în 2010, dar şi fost şef al Oficiului guvernului pentru relaţii cu Republica Moldova. Şi asta nu e tot.

2,5 miliarde de dolari a fost cifra de afaceri Damen în 2017. Un business uriaş, pentru protecţia căruia s-a înconjurat în România de ofiţeri de informaţii.

 

Sursa: jurnalul.ro

2 COMENTARII

  1. Damen nu este recunoscuta pentru nave militare. o sa ne trezim ca afacerea damen mangalia e la fel de proasta pentru romania cum a fost si intelegerea cu daewoo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.