Judecătorii din întreaga ţară au semnat o petiţie pe care au înaintat-o săptămâna trecută Ministerului Justiţiei şi prin care îi cereau lui Cătălin Predoiu să-şi prezinte demisia de onoare, deoarece situaţia din sistemul juridic este tot mai gravă. Judecătorii susţin că instanţele sunt aproape de blocaj funcţional, iar ministrul justiţiei este direct răspunzător de acest lucru, constantând că activitatea acestuia este catastrofală pentru sistemul instanţelor din România.

Aproape 100 de judecători i-au solicitat, zilele trecute, lui Cătălin Predoiu să-şi prezinte demisia. Printre semnatarii acestei petiţii se află şi judecătorul clujean, Cristi Danileţ, alături de preşedintele Tribunalului Vrancea, Adrian Neacşu, care au fost printre iniţiatorii acestui demers. „Ideea ne-a fost dată de o colegă judecător de la Botoşani care, singură, i-a trimis un e-mail ministrului cerându-i demisia, după ce a ascultat discursul acestuia din faţa Curţii Constituţionale, prin care minimiza excesiv de mult starea actuală a justiţiei”, a declarat judecătorul Danileţ.

„Ministrul unui cazan în plină fierbere”

„Instanţele se află deja în pragul haosului, atât datorită epuizării resurselor materiale necesare pentru funcţionarea lor curentă, cât şi datorită acţiunilor guvernamentale şi ministeriale incoerente şi agresive cu privire la statutul şi drepturile judecătorilor”, aşa începe petiţia celor 100 de judecători trimisă ministrului Cătălin Predoiu. Aceştia îl consideră pe ministru direct răspunzător de situaţia actuală din justiţie, atât pentru blocajul funcţional iminent al instanţelor, cât şi pentru tensiunile sociale acumulate şi care oricând pot exploda, având consecinţe negative asupra societăţii. „Lipsa de determinare în apărarea intereselor sistemului judiciar şi drepturilor judecătoreşti, dezinteresul manifestat pentru situaţia concretă a instanţelor, lipsa oricărei autorităţi în Guvernul României, evidenta lipsă de sprijin politic din partea partidelor aflate la guvernare, atitudinea şi pedagogica cu care trataţi judecătorii, au făcut ca astăzi să fiţi ministrul unui cazan în plină fierbere”, au continuat semnatarii petiţiei. De asemenea, judecătorii îi reproşează ministrului faptul că acesta nu a vizitat nici o instanţă în întregul său mandat, că a pledat la Curtea Constituţională împotriva intereselor evidente ale propriului său sistem, iar în schimbul adoptării unor coduri, acesta a consimţit la desfiinţarea demnităţii instanţelor, aduse în situaţia de a pune bani din buzunar pentru a plăti materialele necesare. „Constatăm că activitatea dumneavoastră ca ministru al justiţiei este catastrofală pentru sistemul de instanţe din România. Vă aducem la cunoştinţă că judecătorii nu mai au nicio aşteptare pozitivă de la mandatul dumneavoastră, având convingerea că nu sunteţi în stare să rezolvaţi problema crizei acute din justiţie, ci eventual s-o agravaţi, până la punctul de unde nu va mai exista cale de întoarcere. Vă solicităm să evaluaţi onest riscurile privind distrugerea definitivă a justiţiei prin continuarea mandatului dumneavoastră,  să ne mai daţi, nouă şi instanţelor, o ultimă şansă şi să luaţi singura măsură ce v-a mai rămas şi care, în acelaşi timp, poate însemna o speranţă pentru sistemul judiciar, aceea de a vă înainta demisia de onoare”, au încheiat judecătorii.

Judecătorii clujeni alături de semnatari

Chiar dacă nu au avut şansa să semneze petiţia prin care se cerea ca ministrul justiţiei să îşi prezinte demisia, judecătorii clujeni sunt alături de colegii lor. Cristi Danileţ, preşedintele SoJust este unul dintre iniţiatorii acestui demers. „Mesajul nostru e simplu: autorităţile trebuie să îşi asume starea actuală. Ne-am cam săturat să auzim minciuni, cum că judecătorii au produs criza din România sau că în justiţie este doar o criză temporară”, a afirmat Danileţ. Judecătorul Camelia Mânzat de la Judecătoria din Dej a declarat că nu primit această petiţie pentru a o semna, însă problema subfinanţării este una adevărată. „Într-o oarecare măsură sunt de acord cu cei care au înfiinţat o astfel de petiţie, pentru că, într-adevăr, există probleme în sistemul judiciar. Consider că această petiţie este o formă de protest a judecătorilor”, a declarat Camelia Mânzat. Preşedintele Judecătoriei din Huedin, Călin Tătar, consideră că nu doar Cătălin Predoiu este singurul responsabil pentru această criză din justiţie. Acesta a specificat că a semnat unele memorii cu privire la problemele din justiţie, însă nu şi această petiţie, deoarece nu a ajuns la Huedin. „Atât cât pot, sunt alături de colegii mei. Există posibilitatea ca la toamnă să intrăm în colaps, deoarece nu mai avem hârtie, toner şi cele necesare pentru ca instanţa să funcţioneze. Consider că şi avocaţii se află în aceaşi situaţie ca şi noi, deoarece nici lor nu li se acordă onorariile. Cătălin Predoiu vine din această breaslă, probabil ar trebui să ştie cu ce ne confruntăm acum”, a declarat Călin Tătar. Preşedintele Judecătoriei Huedin a susţinut că această criză se vede în sala de justiţie, iar societatea este, de asemenea, afectată.

Ministrul dă răspuns

Ca urmare a petiţiei trimise de către cei 100 de judecători ministrului justiţiei, acesta a ţinut să precizeze faptul că, în detaliu, cunoaşte problemele şi că le-a adus la cunoştinţa guvernului, ba mai mult, a propus soluţii concrete pentru rezolvarea acestora. Cătălin Predoiu a mai specificat că, în cazul unor instanţe, s-a asigurat faptul că nu sunt dificultăţi în furnizarea utilităţilor, iar la nivel naţional s-au iniţiat discuţii cu Ministerul Economiei pentru eşalonarea plăţii utilităţilor. De asemenea, la nivelul Guvernului, s-a aprobat, de principiu, iniţierea demersurilor pentru redirecţionarea taxelor de timbru către Justiţie, taxe care, în prezent, merg în bugetele locale.

Predoiu nu vede(a) criza din justiţie

Cu toate că au existat nenumărate proteste ale grefierilor care se plângeau de situaţia în care a ajuns sistemul judiciar, de lipsa de fonduri alocate instituţiilor judecătoreşti şi de faptul că salariile nu au mai fost primite la timp, ministrul justiţiei a declarat, acum câteva săptămâni, că nu se poate vorbi de o criză a justiţiei, arătând că, în momentul de faţă, sistemul este în etapa de reconstrucţie. Cătălin Predoiu a afirmat că se poate vorbi mai mult despre o criză de personal, o criză financiară şi de o criză de încredere în sistemul judiciar, dar respinge ideea că toată justiţia este în colaps. De asemenea, acesta a mai declarat că este vorba doar de o criză financiară „pasageră”. „Este adevărat că ne confruntăm cu diverse crize financiare, de personal şi poate cea mai gravă, cea de încredere în justiţie. Procurorii par a nu mai avea încredere că judecătorii pot pronunţa soluţii severe în cazurile de corupţie, judecătorii par a numai avea încredere în faptul că toţi procurorii pot pregăti dosare solide în cazurile de corupţie. Ideea că întreaga justiţie se află în criză nu este întemeiată şi o resping categoric. Justiţia se află în plin proces de reconstrucţie”, a declarat Cătălin Predoiu.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.