Caravana va demara la Cluj-Napoca, pe data de 7 martie 2015 și se va derula in P-ța Unirii, în intervalul 15:00 – 20:00 h, sub mesajul ‚Enter the BOSCH world and innovate your career.’/„Intră în lumea BOSCH și inovează-ți cariera.”. Evenimentul „Enter the BOSCH world” este organizat de agenția de publicitate AMM Design, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Evenimentul se adresează celor interesați să facă pasul spre o carieră de excepție (specialiști, studenți sau masteranzi), compania propunându-și ca până la sfârșitul anului să recruteze peste 300 de angajați, iar la sfârșitul anului 2020 să numere 2000 de angajați. Reprezentanții companiei BOSCH Blaj la evenimentul din Cluj-Napoca vor fi managerii de top, printre care domnul Werner Richter, General Manager Bosch Rexroth în România și Manager Tehnic al fabricilor din Blaj, precum și specialiști Resurse Umane. In Blaj, Grupul BOSCH activează din 2007, cu două unități de producție pentru tehnica liniară și o unitate de producție în domeniul automotive, urmând ca în acest an să fie inaugurat un centru de cercetare și dezvoltare, pentru tehnologia auto. Grupul BOSCH promovează inovația și dezvoltarea, aplicând aceste principii și la nivel individual.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.