Primăria Cluj Napoca a anunțat că, pentru cel puțin o lună și jumătate, strada Traian se va închide circulației. Această decizie a fost luată continuarea lucrărilor la podul Oașului – Răsăritului care vizează reconfigurarea intersecției străzilor Oașului cu Traian. Restricțiile încep de azi.
Începând cu data de 27.04.2023 și până în 15.06.2023, vor interveni următoarele restricții de circulație:
– se va închide circulația auto pe strada Traian, tronsonul cuprins între strada Spitalului și strada Oașului, accesul fiind permis doar riveranilor;
– pe strada Oașului, de o parte și alta intersecției cu strada Traian se va restrictiona circulația pe banda 1;
– de pe strada Oașului se va interzice virajul la stânga pe strada Traian;
– pe strada Spitalului nu se va mai permite oprirea/ staționarea.
Traseul de deviere al circulației va fi prin strada Spitalului, astfel: str. Traian – str. Spitalului – str. Decebal – str. Oașului.