Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a susținut, duminică, o declarație de presă, la sediu MAI, având ca temă evenimentele de la manifestațiile din data de 10 august.

Sinteza declarațiilor:

– Astăzi mi-a fost prezentat raportul din 10 august, raport pe care l-am solicitat. Acest raport nu are rolul de a stabili vinovații.

– Încep prin a prezenta scuzele mele tuturor celor care au avut de suferit, fie ei civili sau militari.

– Nu am nicio ezitare să prezint acest raport, dacă acest lucru îmi va fi solicitat. Și pentru că s-a vorbit de o prezență a mea în comisie, vă informez că până în prezent nu am primit nicio invitațiue, dar sunt gata să prezint aceste date membrilor comisiei.

– Până la această dată au fost deschise 21 de dosare penale, trei cu autor necunoscut. 3 arestări și două persoane plasate sub control judiciar.

– De mâine, vom începe și vom merge la parchetele civile și cu alte sesizări, informații și date. Este un proces dificil să vizualizezi un volum atât de mare de imagini.

– Până acum jandarmeria a identificat sute de persoane care au comis violențe. Aceste persoane se află în proces de identificare.

– Față de acțiunile jandarmilor a fost începută o verificare internă și au fost identificate 5 situații de comitere de abuzuri împotriva unor persoane care nu au comis acte de violență.

– Chiar dacă inițial s-a dorit ca adunarea publică să fie una legală, protestul nu a fost asumat de nici o organizație care a susținut acest eveniment.

– În legătură cu folosirea gazelor lacrimogeme folosite, aceste substanțe sunt omologate și au certificate.

– Raportul are 90 de file. Unele informații vizează date pe care MAI le-a solicitat altor instituții, din această cauză unele aspecte ale raportului nu le pot dezvălui. MAI a cerut oficial serviciilor de informații date despre riscurile protestului. Fluxul informațional a vizat aspecte generale, fără noutăți, fără a surprinde aspecte grave.

– Am cerut acelorași instituții date, informații despre persoanele care au generat acte de violență. Precizez că informațiile primite înainte de 10 august nu au indicat o eventuală criză de ordine publică ce ar putea amenința stabilitatea publică, politică, socială.

– Ora 13:00: la acel moment exitau două grupuri restrânse de protestatari. Unul în Piața Universității, unul în Piața Victoriei. Raportul precizează ca la momentul instituirii dispozitivul a fost unul defensiv. Jandarmii având ținute de serviciu cu mânecă scurtă, fără căști pe cap și echipamente de protecție. Nu a existat astfel nicio intenție de intimidare sau provocare din partea Jandarmeriei.

– Ora 16:00: În punctul de comandă s-au prezentat prefectul capitalei și unul dintre viceprimarii primăriei municipiului București.

– Ora 16:22: Apar primele manifestări violente. Are loc forțarea cordonului de jandarmi și se încearcă intrarea în curtea Guvernului României. În dispozitivul de jandarmi se aruncă cu pietre și sticle de plastic. Acest moment doresc să-l explic în mod particular, pentru că relevă un tipar organizatoric. Este secvența în care o masă de câteva sute de persoane ies din alveolă prin fața Muzeului Antipa, blochează circulația rutieră, schimbă brusc direcția de deplasare către clădirea Guvernului și ocolind perimetrul delimitat al alveolei se îndreaptă spre intrarea în curtea Palatului Victoria dinspre strada Paris pe artera rutieră, printre mașini, întrucât traficul rutier nu era restricționat. Concomitent acestei mișcări, pe dispozitivul situat în fața clădirii Guvernului se menține o presiune constantă astfel încât să ne se permită o regrupare a jandarmilor spre zona dinspre strada Paris. Pentru respingerea celor care intenționau să intre în curtea Guvernului, jandarmii au utilizat substanțe iritant lacrimogene aflate in dotare. Abia acum dispozitivul se echipează cu mijloace de protecție.

– Ora 16:53, primul jandarm rănit. Jandarmii au optat pentru acțiune defensivă, descurajantă, ce a repliat grupul de protestatari. Conform art. 17 din legea 60/1991, dacă adunările publice își pierd caracterul pașnic, autoritățile pot interveni pentru a restabili ordinea publică.

– Ora 16:53: primul jandarm rănit și transportat la spital. Raportul menționeză că deși la acel moment erau întrunite motivele de a dispune intervenția pentru restabilirea ordinii publice, conform legii 60/1991 privind organizarea și desfășurarea acțiunilor publice, jandarmii au opatat pentru un mod de acțiune gradual, devensiv și descurajant, reușind, încet încet, să reprieze grupul de protestatari către alveola din Piața Victoriei, în locul inițial de desfășurare a protestului. Conform articolului 17 din legea 60/1991, în cazul în care adunările publice își pierd caracterul pașnic și civilizat, poliția și trupele de jandarmi vor interveni pentru împiedicarea sau neutralizarea manifestărilor ce tulburăgrav ordinea și liniștea publică, pun în pericol viața, integritatea corporală a cetățenilor, a trupelor de ordine sau amenință cu devastări, distrugeri de clădiri sau alte bunuri de interes public sau privat.

– Ora 18:00: comandantul acțiunii convoacă o scurtă ședință cu șefii de dispozitive pentru analizarea situației. Potrivit raportului, la ședință a participat și un procuror militar.

– Ora 18:48: Apariția în piață a unor persoane cunoscute ca făcând parte din galeriile de fotbal. Raportul menționează că venirea acestora în perimetrul în care se desfășura nu s-a făcut în grup organizat, ceea ce a împiedicat Jandarmeria să dispună măsuri de blocare a accesului acestora în piață. Una dintre concluziile raportului este aceea că modul de exercitare a violențelor împotriva forțelor de ordine a avut un caracter de noutate, reflectând o mutație în plan acțional. Astfel, acțiunile s-au manifestat individual sau în grupuri organizate, de-a lungul îmtregului dispozitiv, cu mobilitate crescută, atât în zona de contact, cât și în interiorul masei de participanți din rândurile 2 și 3 de acțiune. Acest mod de acțiune le-a permis agresorilor să folosească primele rânduri de protestatari ca pe un veritabil scut uman. De asemenea, manifestanții pașnici au fost reticenți în a se disocia de elementele agresive. Astfel că misiunea de izolare și de extragere a persoanelor violente a fost îngreunată și chiar imposibil de realizat. Acest mod de acțiune a făcut ca persoane care manifestau pașnic să suporte consecințele acțiunilor forțelor de ordine aflate în încercarea de respingere a celor violenți prin utilizarea de gaze iritant lacrimogene. Raportul detaliază în dinamică momentele și periodicitatea actelor de violență asupra dispozitivului de Jandarmerie, dar și acțiunile violente care erau desfășurate în zona din spatele primului rând de manifestanți. Acolo au fost semnalate persoane care spărgeau pavajul și bordurile din zonă, pentru a arunca cu bucăți din acestea spre forțele de ordine.

– Ora 20:00: comandantul acțiunii prezintă prefectului situația, informându-l cu privire la necesitatea unei intervenții pentru restabilirea ordinii publice și în acest context, prefectul își exprimă acordul cu privire la o astfel de acțiune.

– Ora 21:30: Se conturează un grup de persoane violente în zona bulevardului Iancu de Hunedoara, cunoscut ca făcând parte din galeriile de fotbal. S-a dispus consitutirea unui dispozitiv pentru izolarea grupului de suporteri care se manifestau violent, însă din cauza celor care nu s-au delimitat de persoanele agresive, acțiunea nu a reușit. Separat de violențele de la nivelul zonei de contact cu dispozitivul de jandarmi, au început acțiuni de vandalizare în mai multe zone ale pieței, cum ar fi distrugerea mobilierului stradal din zona Muzeului Antipa.

– În intervalul de timp scurs între orele 21 și 22, potrivit legii 60/1991 au fost efectuate în mod repetat avertizări și somații prin intermediul mijloacelor de amplificare sonoră. Conform jurnalului operațiunii, la ora 22:02 a fost efectuată o ultimă somație, acordându-se un interval de timp suficient pentru ca protestatarii să poată părăsi piața.

– Ora 22:53, dispeceratul 112 semnalează că pe Calea Buzești sunt persoane violente. Jandarmeria cere intervenția Poliției.

– Ora 23:01. Echipajele spun că nu există violențe sau vandalism în zonă, astfel că se retrag. Echipajele sunt blocate de oameni. Alte 3 echipaje ale Poliției sunt blocate după aceasta. Jandarmii sunt trimiși către polițiștii blocați. În acest moment, cei doi jandarmi sunt izolați, unuia dintre ei fiindu-i sustras pistolul. Comandantul ordonă restabilirea ordinii publice.

– O armă de foc fusese sustrasă, era în posesia unui agresor. Persoane pașnice, dar care n-au părăsit zona, au avut de suferit.

– Ora 01:00, ordinea publică a fost restabilită.

– Dacă Jandarmeria are o lege care permite folosirea echipamentului din dotare, nu există o lege care dă protestatarilor să folosească obiecte contondente. 70 de persoane au fost transportate la spital, dintre care 14 jandarmi. 3 jandarmi au fost internați în spital.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.