Cam aşa ar putea fi caracterizată starea actuală a Armatei Române, desigur ca o figură de stil. Sintagma era folosită pe vremuri cu o simpatie uşor ironică la adresa vânătorilor de munte, arma de elită a armatei, având în vedere precaritatea dotării acesteia cu mijloace auto de transport. Atuurile acestor luptători erau calul care transporta la înălţimi toată gama de tehnică de luptă şi tot ce era necesar ducerii luptei în munţi, şi pregătirea fizică de excepţie a militarilor echipaţi cu bocancii specifici şi ciorapi albi de bumbac întorşi. Accidentul din judeţul Argeş, în urma căruia şi-au pierdut recent viaţa trei militari, poate oricând să se repete, fiindcă mijloacele de transport auto ale Armatei s-au transformat în adevărate sicrie pe roţi.
Moartea celor trei militari români a ridicat oarecum vălul de pe un ”secret” bine ascuns şi păzit în legătură cu dotarea cu tehnică de transport auto a Armatei Române. În prezent aceasta este la nivelul anilor ’80 din secolul trecut.
Camionul implicat în accidentul din judeţul Argeş în urma căruia au murit trei militari este un transportor de trupe de tip DAC 665T fabricat la mijlocul anilor 80 din secolul XX şi intrat în dotarea Armatei Române cam în aceiaşi perioadă. Conforma unor surse din Armată, acest tip de camion are depăşit de trei ori termenul de folosinţă, acesta fiind de 10 ani. La ora actuală camionul DAC 665T este principalul mijloc de transport trupe al Armatei Româneşi a fost folosit pe scară largă în misiunile de luptă din teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan, în condiţiile în care acest transportor de trupe nu a fost proiectat şi construit pentru condiţiile din ţările respective. În prezent în Armată mai sunt în dotare şi operate circa 700 de unităţi de acest tip, deşi termenul de folosire a fost depăşi de trei ori. În orice moment acest camion poate fi implicat într-un accident auto, nu din vina şoferului ci a tehnici care este uzată atât moral cât şi fizic.
Părerile specialiştilor
Potrivit maistrului militar în rezervă Dumitru T., specializat în timpul serviciului activ la o unitate din componenţa Bg.81 Mc. Bistriţa, în mentenanţa acestui tip de transportor cauzele accidentului par să indice o defecţiune gravă a sistemului de frânare sau la sistemul de direcţie. Alte cauze sunt excluse, conform fostului specialist, în condiţiile în care camionul circula în coloană, viteza acesteia nu putea depăşi 35-40 km/h. Acesta a mai arătat că orice mijloc de transport militar care pleacă mai ales într-o misiune, în cazul de faţă o aplicaţie, este verificat în cele mai mici amănunte la sistemul de direcţie, de frânare în special. Conform procedurilor din Armata Română, toată tehnica auto este verificată lunar în cadrul unei zile anume dedicată acestui lucru, dar şi de două ori pe an, în cadrul unor verificări complexe efectuate la începutul verii şi a iernii. La ieşirea din parcul auto, un mijloc de transport care pleacă în misiune este supus unei inspecţii tehnice care constă în verificarea sistemului de frânare, direcţie, a luminilor, inclusiv a poliţei RCA. Iar cei care fac verificarea semnează într-un registru şi sunt răspunzători de acest lucru, iar activitatea lor poate avea efecte juridice. A mai arătat că, în condiţiile în care termenul de folosire a acestui tip de transportor, camionul DAC 665T, este depăşit de trei ori, aproape nu se mai găsesc piese noi de schimb. Sunt folosite piese vechi luate de la camioanele casate şi care sunt considerate în ”parametri” ”, conform maistrului militar în rezervă.
Nicolae D. plt. adj. (rez.), fost şofer pe un DAC 665T la o altă unitate militară din Bistriţa a relatat faptul că autocamionul în cauză s-a comportat peste aşteptări atât în Irak cât şi în Afganistan, deşi nu era proiectat şi construit pentru condiţiile din ţările respective. Şi acolo le-au lipsit de multe ori piesele de schimb şi materialele de întreţinere, dar ele au fost suplinite prin capacitatea de a improviza şi de a se descurca o şoferilor militari români.Cu o bucată de sârmă, o şurubelniţă şi o cheie au fost depăşite situaţii care puteau să se transforme în adevărate tragedii. Au rămas în pană în plină pustietate la cheremul unor trăgători izolaţi, dar prin improvizaţii şi inventivitate au reuşit să urnească maşinile din loc şi să evite orice situaţii neplăcute.
Militarii americani au rămas plăcut impresionaţi de dexteritatea românilor de a remedia defecţiunile ivite, considerându-i adevăraţi vrăjitori. În discuţiile avute militarii americani spuneau că, la ei dacă intervine o defecţiune la un mijloc de transport, este anunţată echipa de mentenanţă care vine şi rezolva situaţia. Şoferul american nu intră în măruntaiele motorului. Orice pană mai serioasă duce la înlocuirea motorului cu unul nou, ei nu fac nici un fel de improvizaţii. În comparaţie cu USA Army, în Armata Română improvizaţia este cheia succesului ca roata să se învârtă.
În teatre de operaţiuni, cu tehnică depăşită
La ora actuală întreaga tehnică auto – mijloace de transport, transportoare blindate de diferite tipuri, sunt de provenienţă românească, dar atenţie, fabricate înainte de 1989, cu o singură excepţie: tancurile. Acestea sunt de provenienţă rusească, fabricate în fosta URSS, dar modernizate cu sprijin din partea unor firme israeliene.
Singurul domeniu în care s-a mai mişcat ceva este domeniul transmisiunilor, a comunicaţiilor.Tehnica este în întregime nouă, compatibilă cu mijloacele similare din NATO, importată sau produsă în ţară în parteneriat cu aliaţi din NATO, în special Germania.
Un fost comandant al Bg.81 Mc., generalul Dan Florin Grecu, la momentul când s-a aflat la comanda militarilor bistriţeni, răspundea la o întrebare în legătură cu faptul dacă tehnica din dotarea brigăzii a afectat misiunile din teatrele de operaţiuni, respectiv Irak şi Afganistan, că ”pe timpul misiunilor echipamentele nu au fost o problemă”, adăugând că ”,,blindatele cu care noi am plecat în misiune SUNT FOARTE BUNE PENTRU TERITORIUL NOSTRU”.
Este prima declaraţie a unui oficial militar român care spune oarecum voalat, dar o spune totuşi, că tehnica cu care s-a plecat în misiuni externe nu a corespuns condiţiilor din zonele respective. Ulterior generalul Grecu a mai declarat că în momentul când ”gradul de risc a crescut, atât în Irak, cât şi în Afganistan”, conducerea M.Ap.N a luat măsura înlocuirii tehnicii auto cu un alt tip de echipament, dând exemplul MRAP-urilor în Afganistan, iar militarii din subordinea lui au fost primii militari din Armata Română care au operat MRAP-uri primite ”cadou” de la americani.
Era normal să se întâmple acest lucru deoarece tehnica de luptă cu care au fost trimişi militarii români în Irak şi Afganistan era complet neadecvată şi, mai mult, le punea în pericol viaţa. Lipsea orice nivel de protecţie în special împotriva dispozitivelor explozive improvizate (IED).
Referitor la declaraţia generalului Grecu, că echipamentele cu care au fost trimişi militari români în misiuni externe sunt bune pentru teritoriul naţional, se uită un singur lucru: acestea sunt fabricate înainte de 1989, adică în secolul trecut, toate având termenul de folosire depăşit, fiind practic ieşite din uz după toate normele de echipare a Armatei Române. Sunt uzate moral şi fizic.
Iar unul din aceste echipamente, transportorul de trupe DAC 665T, nu într-o misiune de război, ci pe teritoriul naţional într-o banală misiune de rutinăse răstoarnă într-o prăpastie, cel mai probabil din cauza frânelor şi produce moartea a trei militari.
Într-o asemenea situaţie nu se mai poate spune decât ”armată cu cai şi cu ciorapii pe dos”.
Doru Costin
